O bătrână moartă de zile întregi în casă, păzită de câinii ei. Soțul ei credea că doarme

×
Codul embed a fost copiat

Poveste dramatică, la Iaşi. O femeie a zăcut decedată zile întregi în casă, în vreme ce soțul ei, cu probleme psihice, nu şi-a dat seama ce s-a întâmplat. Credea că ea doarme.

Cei doi câini credincioşi ai familiei au vegheat la căpătâiul stăpânei lor, până când vecinii au intrat în locuință, îngrijorați că bătrâna nu mai fusese zărită de o săptămână. Ajunși într-un adăpost, câinii sunt foarte triști, și ar trebui adoptați împreună.

Lili și Băiatu' au ajuns acum câteva zile la padocul din Iași. Sunt încă triști și speriați de ceea ce li s-a întâmplat. Stăpânii lor, în vârstă de 75 de ani, erau grav bolnavi: bărbatul era cunoscut cu o afecţiune psihică, iar femeia, fostă profesoara de franceză, avea numeroase probleme de sănătate.

De mai bine de o săptămână, vecina lor, care e şi administratorul blocului, nu i-a mai văzut pe niciunul dintre ei. Speriată, femeia a alertat autoritățile.

Cristina Ursu, administrator bloc: „Încercasem să luăm legătură cu doamna, nu răspundea nici la ușă, nici la telefon, au venit cei de la ambulanță, pompierii, au spart ușa. Cățeii stăteau foarte aproape de doamna, chiar s-au urcat pe ea să o păzească. Era mama lor, îi iubea foarte mult, stăteau zid lângă ea tot timpul, nu te puteai apropia de ea dacă nu te acceptă câinii.”

Citește și
incendiu iasi
Tragedie în Iași. Un bărbat a murit carbonizat după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări. Ce spun vecinii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cățeii au ajuns la padoc

Cum în apartament nu a rămas nimeni care să poată avea grijă de cei doi căței, animalele au ajuns la padoc. Angajații de acolo i-au pus cățelușei numele fostei sale proprietare, şi caută acum o familie iubitoare care să-i preia împreună pe cei doi căţei.

Simona Manteescu, voluntar: „Atunci erau mai mult speriați, acum sunt triști pentru că nu înțeleg nimic ce se întâmplă cu ei, nu știu cu ce au greșit, ei știu că s-a întâmplat ceva cu mama lor, dar nu știu de ce. Și nu știu de ce sunt aici, și nu acasă. Au stat peste o săptămână pe trupușorul mamei și au așteptat.”

Anca Tărăboanță, șef padoc Iași: „Ei au fost crescuți într-un mediu total diferit de cel din adăpost, au fost crescuți într-o casă, hrăniți, alintați. În adăpost condițiile sunt total diferite. Sunt supuși unui stres foarte mare. Intenția noastră de a-i promova pentru adopție și să le găsim adoptatori cu o condiție esențială, să plece împreună. Ar fi un stres și mai mare să fie separați.”

Cei doi soți nu aveau nici copii, și nici frați. Iar bărbatul este acum internat la psihiatrie. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„Mi-a zis că nu mă mai iubește”. Un ieșean și-a bătut soția în cap, apoi a turnat benzină pe fereastră și i-a dat foc
„Mi-a zis că nu mă mai iubește”. Un ieșean și-a bătut soția în cap, apoi a turnat benzină pe fereastră și i-a dat foc

Un bărbat din Iași a vrut să-și omoare soția, mama celor doi copii ai săi, premeditând totul, după ce femeia i-a spus că nu îl mai iubește.

Tragedie în Iași. Un bărbat a murit carbonizat după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări. Ce spun vecinii
Tragedie în Iași. Un bărbat a murit carbonizat după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări. Ce spun vecinii

Un bărbat de 55 de ani din Iași a murit carbonizat, după ce flăcări violente i-au cuprins locuința. Alarmați, vecinii au sunat după ajutor, mai ales că focul risca să se extindă și la casele lor, dar și la pădurea din apropiere.

Experiență inedită în curtea unei mori din Iași. Zeci de familii au petrecut într-o atmosferă desprinsă din vremurile trecute
Experiență inedită în curtea unei mori din Iași. Zeci de familii au petrecut într-o atmosferă desprinsă din vremurile trecute

Curtea unei mori din judeţul Iaşi a prins viaţă în weekend, când zeci de familii i-au trecut pragul. Oamenii au petrecut într-o atmosferă desprinsă din vremurile trecute.

Un șofer din Iași a făcut accident din cauză că a fost înțepat de o insectă
Un șofer din Iași a făcut accident din cauză că a fost înțepat de o insectă

Un autoturism a ajuns în decor după ce șoferul a fost înţepat la o ureche de o insectă și a pierdut controlul. Incidentul s-a petrecut în pădure, la Domniţa. 

Ana Bogdan a câştigat finala românească de la BCR Iaşi Open. A învins-o pe Irina Begu cu 6-2, 6-3
Ana Bogdan a câştigat finala românească de la BCR Iaşi Open. A învins-o pe Irina Begu cu 6-2, 6-3

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a câştigat turneul BCR Iaşi Open (WTA 125), dotat cu premii totale de 100.000 de euro, pentru al doilea an la rând, duminică, după ce a învins-o în finală pe conaţionala Irina Begu cu 6-2, 6-3.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.