La un pas de tragedie. Un copil de opt ani a ajuns în stare gravă la spital după un curs de înot

bazin înot
StirilePROTV

Un băiețel de opt ani era cât pe ce să se înece în timpul unui curs de înot la un club privat din Braşov.  

Copilul a stat șapte zile în spital pentru că aspirase apă în plămâni, ceea ce i-a provocat o pneumonie și insuficiență respiratorie severă.

Tatăl lui a depus plângere împotriva clubului şi îi acuză pe instructori că l-ar fi neglijat pe băiat, apoi ar fi încercat să mușamalizeze incidentul. Procurorii fac cercetări pentru vătămare din culpă.

Băiețelul mergea la orele de înot împreună cu fratele lui mai mare, în vârstă de 12 ani. La sfârșitul lunii iunie, aflat la a șaptea sedință, cel mic nu a ajuns în vestiar cu ceilalți copii la finalul orei.

Daniel Bichir, tatăl băiatului: „Cel de 12 ani a sunat cu 15 minute înainte să se termine ora, 10 minute aproximativ. A sunat soția și a zis că cel mic s-a înecat. S-a dus să vadă ce s-a întamplat acolo”.

Citește și
Turist înecat la Vama Veche, după ce s-a aventurat în larg. La Constanța au fost salvați trei copii și doi adulți
Turist înecat la Vama Veche, după ce s-a aventurat în larg. La Constanța au fost salvați trei copii și doi adulți
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Când a ajuns femeia la bazin, copilul ieșise în stradă, de mână cu instructoarea de înot. Femeia a povestit că băiatul a luat câteva guri de apă pentru că a rămas singur în bazin, în timp ce ea strângea recuzita.

Administratorul clubului de înot este cel care a scos copilul din apă.

Daniel Bichir, tatăl băiatului: „Nu au avut grijă de el acolo, unu la mână. Doi la mână, nu l-au supravegheat, fiindcă au zis că nu știu cum a rămas el în piscină, cum a ajuns el pe fundul bazinului. Nu își imaginează, nu înțeleg cum nu a plecat el la vestiar cu ceilalți”.

În urma incidentului, reporterii de la Știrile ProTV au încercat să ia legătura atât cu instructoarea de înot a clubului, cât și cu conducerea acestuia, însă aceștia au refuzat să ofere un punct de vedere.

Copilul a ajuns la spital

Copilul a fost dus la spital cu salvarea. Medicii au constatat că avea o cantitate mare de apă în plămâni.

Părinții povestesc că a fost intubat vreme de trei zile, la terapie intensivă, până când starea lui s-a ameliorat.

Sunt revoltraţi atât de incident în sine, cât și pentru că instructorii nu au sunat imediat nici la 112, nici la ei, ca să le spună ce s-a întâmplat.

Procurorii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Scene dramatice pe litoral. Un bărbat s-a înecat în Vama Veche, iar alți turiști au fost salvați în ultimul moment
Scene dramatice pe litoral. Un bărbat s-a înecat în Vama Veche, iar alți turiști au fost salvați în ultimul moment

Pe litoral, salvamarii au intervenit pentru a recupera sute de oameni din valuri. Uneori, însă, nu mai pot face nimic. Un bărbat de 54 de ani, din Cluj, s-a înecat la Vama Veche.

Turist înecat la Vama Veche, după ce s-a aventurat în larg. La Constanța au fost salvați trei copii și doi adulți
Turist înecat la Vama Veche, după ce s-a aventurat în larg. La Constanța au fost salvați trei copii și doi adulți

Un bărbat venit în vacanţă pe litoral, în Vama Veche, a murit înecat. Marea a fost agitată în mai multe staţiuni din nord și din sud. Zeci de turiști, printre care și mulți copii, au fost salvați din valuri în ultimul moment.

Tragedie în județul Galați. Un bărbat s-a înecat după ce și-a dus câinele să se răcorească în râul Siret
Tragedie în județul Galați. Un bărbat s-a înecat după ce și-a dus câinele să se răcorească în râul Siret

Tragedie în comuna Cosmești, din județul Galați. Un bărbat de 49 de ani și-a pierdut viața, după ce, duminică, și-a dus câinele să se răcorească în râul Siret.

Un băiat de 11 ani s-a înecat în piscina unei pensiuni
Un băiat de 11 ani s-a înecat în piscina unei pensiuni

Un copil în vârstă de 11 ani a murit în piscina unei pensiuni din comuna Ieud, judeţul Maramureş.

Un tânăr de 18 ani a murit înecat după ce a intrat în mare fără să știe să înoate, în Mamaia
Un tânăr de 18 ani a murit înecat după ce a intrat în mare fără să știe să înoate, în Mamaia

Un tânăr de 18 ani a murit duminică sub privirile a zeci de oameni veniți să facă plajă pe malul brațului Borcea.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.