De ce s-ar fi prăbușit peretele internatului din Odorheiu Secuiesc. Un elev a văzut cum pereții au început să se crape

odorhei

Un elev în vârstă de 17 ani și-a pierdut viața, luni, după ce peretele exterior al internatului unui liceu din Odorheiu Secuiesc, s-a prăbușit peste copiii cazați acolo.  

O altă fată a fost scoasă de sub dărâmături, inconștientă, și a fost transportată de urgență la spitalul din Târgu Mureș în stare critică, unde așteaptă să fie operată. Alte două fete au fost salvate și sunt internate la spital. Ceilalți elevi internați la cămin au fost luați acasă de către părinți. Reprezentanta Primăriei susține că în curtea internatului se făceau lucrări de canalizare, iar ancheta va stabili dacă șantierul a afectat clădirea.

Surparea clădirii a fost însoțită de un zgomot puternic. Piața unde se afla internatul s-a umplut de praf.

Băiatul a fost găsit după aproape trei ore de căutări, însă, din păcate pentru el, nu s-a mai putut face nimic. Potrivit unor surse, elevul dormea în momentul în care s-a întâmplat tragedia.

Citește și
Kareem-Abdul Jabbar
Legendarul baschetbalist Kareem-Abdul Jabbar, internat de urgență în spital după ce a căzut în timpul unui concert
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De ce s-ar fi prăbușit clădirea

Prefectul a spus că în acest caz este în desfăşurare o anchetă penală şi urmează a fi efectuată o expertiză a clădirii, pentru a se afla motivele care au condus la producerea acestei tragedii.

Expertiza va evalua starea clădirii, dacă va putea fi reabilitată sau va trebui demolată. Până atunci, nu se mai atinge nimeni de ea”, a adăugat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Luni seară, Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Harghita a anunţat că a demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală şi ucidere din culpă în acest caz.

Liceul Áron Tamási este una dintre cele mai vechi instituții de învățământ din Harghita, cu o istorie de peste 4 secole. Pe pagina de prezentare, se precizează că acolo locuiesc aproximativ 120 de elevi. Localnicii spun că la baza peretelui s-au făcut recent săpături, care ar fi slăbit fundația, însă aceste afirmații vor fi verificate ulterior.

Cui aparținea clădirea

Clădirea, cu o vechime de peste 100 de ani, aparține Arhiepiscopiei Catolice, care a închiriat-o Primăriei, pentru școală. Nu era încadrată ca fiind în risc seismic. Deocamdată, nimeni nu poate spune dacă aici au avut loc lucrări de reparații capitale, în ultimii ani. Martorii povestesc că una dintre victime aflate în interior a văzut cum pereții au început să se crape, însă totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă, și n-au mai avut timp să iasă din clădire.

Reprezentanta Primăriei susține că lângă zidul care s-a prăbușit se făceau lucrări de canalizare și pentru construirea unui gard. În mod sigur, cercetările vor stabili dacă s-a respectat autorizația 

Liceul Áron Tamási: Lucrările au fost efectuate de profesioniști

Marți dimineață, elevii și profesorii de la Liceul Tamási Áron, dar și de la alte școli din oraș au venit rând pe rând în fața internatului pentru a-și prezenta omagiile colegului lor decedat.

După renovarea clădirii principale și a școlii gimnaziale a liceului, a trebuit să se pregătească reabilitarea internatului. Toate planificările, pregătirile tehnice și autorizațiile au fost date pentru ca lucrările să se desfășoare cât mai sigur. O echipă de lucru bine pregătită profesional a efectuat lucrările externe sub îndrumarea unor profesioniști cu experiență. Tragedia a lovit. Nu știm care a fost cauza. Peretele de mijloc al internatului s-a prăbușit în timpul orei de ieșire de după-amiază. Majoritatea elevilor aflați înăuntru au reușit să scape, dar patru elevi au fost îngropați sub moloz. Datorită salvatorilor, doi au fost salvați în scurt timp, dar pentru doi a trebuit să fie mutat un morman imens de moloz în condiții care le puneau viața în pericol. Pompierii, salvatorii montani, paramedicii, lucrătorii de urgență, voluntarii, medicii și asistentele au lucrat pentru a salva vieți. Cu toate acestea, după bucuria și speranța găsirii, întunericul durerii s-a abătut asupra noastră. S-a întâmplat necazul cel mare. Familia noastră este în doliu. Plângem împreună și căutăm alinare împreună. Ne gândim la acei studenți care au trăit momentele de groază, ale căror bunuri materiale au fost pierdute și care au trăit una dintre cele mai mari traume din viața lor. Inimile noastre sunt recunoscătoare pentru ajutorul devotat și rapid al educatorilor, profesorilor, părinților și voluntarilor. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a avea un acoperiș deasupra capului elevilor noștri în luna ianuarie”, se arată în comunicatul școlii, conform szekelyhon.ro.de construire și dacă șantierul a afectat clădirea.

Elevii vor primi ajutoare de la autorităţi

Prefectul judeţului Harghita, Petres Sandor, a menţionat că, în cursul dimineţii de marţi, la sediul Prefecturii din Miercurea Ciuc a avut loc o şedinţă operativă la care au participat reprezentanţii mai multor instituţii, în cadrul căreia s-au stabilit, printre altele, o serie de măsuri pentru sprijinirea tuturor elevilor afectaţi de acest incident.

Petres Sandor a precizat că în internat stăteau 97 de copii din localităţile învecinate, iar aceştia au rămas fără îmbrăcăminte şi rechizite şcolare.

Potrivit acestuia, băiatul în vârstă de 17 ani care a murit în cursul serii de luni după ce a fost sub dărâmături era din localitatea Lupeni, iar cele trei fete rănite sunt în spital - una, în stare gravă, a fost transferată la Târgu Mureş, iar celelalte două au fost internate la Odorheiul Secuiesc.

Autorităţile le-au oferit celorlalţi elevi posibilitatea de a se caza la căminul Liceului Reformat, dar aceştia au fost luaţi acasă de către părinţi.

În ce stare se află cele trei eleve

O fată de 17 ani este în stare critică la Spitalul de Urgenţă din Târgu-Mureş, o alta a fost operată la Odorheiu Secuiesc, iar ce de-a treia rănită a fost în stare de şoc.

Pacienta a ajuns în stare gravă, şi în acest moment la fel este în stare critică, este internată în secţia clinică ATI copii, este intubată, sedată, instabilă hemodinamic. Este traumatism de coloană. Fata are 17 ani. Nu pot să vă dau acum niciun prognostic, este în stare critică, medicii nu se pot pronunţa asupra unui prognostic”, a declarat pentru News.ro Mariana Negoiţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş.


Care este starea celorlalte două fete rănite care au fost transportate aseară de urgenţă la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc. Una a fost operată la umeri, cealaltă era în stare de şoc, fără leziuni, a explicat purtătorul de cuvânt al spitalului.

Cele două sunt internate la spital, se află în afara oricărui pericol, din fericire, aşteptăm revenirea totală ca să fie externate. Una dintre ele este pe chirurgie internată aseară, cealaltă nu avea leziuni, era numai în stare de şoc. Fata de pe chirurgie a fost operată, avea traumatisme la nivelul umerilor. Au intervenit acolo pompierii, cei de la SMURD, ambulanţa, salvamontiştii, pompierii din satele învecinate, şi imediat după prăbuşire chiar şi pietonii din zonă”, a declarat pentru News.ro Noemi Zorgo, purtătorul de cuvânt al Primăriei Odorheiu Secuiesc.

Ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş. Care sunt acuzaţiile

Ancheta care vizează incidentul petrecut la Odorheiu Secuiesc, unde un perete al internatului în care erau cazaţi elevi ai Liceului Teoretic „Tamási Áron” s-a prăbuşit, a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş. Procurorii fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, după ce un elev a murit şi alţi trei au fost răniţi, una dintre victime fiind în stare gravă, scrie News.ro.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a preluat ancheta care vizează incidentul în urma căruia un elev a murit, iar alţi trei au fost răniţi, după prăbuşirea unui perete al clădirii în care funcţiona internatul Liceului Teoretic „Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc, au declarat, marţi, pentru News.ro, surse judiciare.

Dosarul a fost deschis iniţial de Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc. Ancheta, derulată deocamdată in rem, vizează infracţiuni de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ministerul Educaţiei: Colegii victimelor de la Odorheiu Secuiesc, preluaţi de familii sau cazaţi la un internat din apropiere
Ministerul Educaţiei: Colegii victimelor de la Odorheiu Secuiesc, preluaţi de familii sau cazaţi la un internat din apropiere

Ministerul Educaţiei anunţă că, din informaţiile primite de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita, colegii victimelor de la Odorheiu Secuiesc au fost preluaţi de familii sau au fost cazaţi la un internat din vecinătate şi sunt în siguranţă.

Legendarul baschetbalist Kareem-Abdul Jabbar, internat de urgență în spital după ce a căzut în timpul unui concert
Legendarul baschetbalist Kareem-Abdul Jabbar, internat de urgență în spital după ce a căzut în timpul unui concert

Kareem-Abdul Jabbar, 76 de ani, legendarul baschetbalist american, a fost internat în spital după ce a căzut în cursul unui concert şi şi-a fracturat şoldul, conform unui comunicat al partenerei sale comerciale Deborah Morales.

Un bărbat a amenințat cu un cuțit oamenii de pe o stradă din Sibiu și a tăiat anvelopele mai multor mașini
Un bărbat a amenințat cu un cuțit oamenii de pe o stradă din Sibiu și a tăiat anvelopele mai multor mașini

Un bărbat a amenințat cu un cuțit oamenii de pe o stradă din Sibiu, luni, și a tăiat anvelopele mai multor mașini. Poliția a intervenit, iar individul a fost internat într-o unitate medicală.

Ce se întâmplă cu bărbatul care și-a ucis soția, în Bistrița. El a fotografiat cadavrul şi a pus imaginea la secţiunea story
Ce se întâmplă cu bărbatul care și-a ucis soția, în Bistrița. El a fotografiat cadavrul şi a pus imaginea la secţiunea story

Bărbatul în vârstă de 34 de ani din Bistriţa suspectat că şi-a ucis soţia este internat în spital, el fiind supus unei intervenţii chirurgicale după ce, cel mai probabil, s-a rănit singur.

 

Muncitorul de la combinatul chimic Azomureș internat acum o lună a murit. Nu mai putea respira la ieșirea din tura de noapte
Muncitorul de la combinatul chimic Azomureș internat acum o lună a murit. Nu mai putea respira la ieșirea din tura de noapte

A murit unul dintre cei trei muncitori de la Combinatul chimic din Târgu Mureș, care au ajuns la spital cu probleme grave de respirație, în urmă cu aproape o lună.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.