Doi români, condamnați în Franţa pentru că au cules prea multe ciuperci

ciuperci
iStock

Doi români au fost condamnați marţi în Franţa la plata a 500 de euro amendă fiecare pentru o infracţiune inedită: au cules ilegal 266 de kilograme de ciuperci într-o pădure din estul acestei ţări, informează AFP.

Parchetul a anunţat că va înainta apel la această decizie.

În departamentul vizat, Haute-Saône, codul forestier autorizează culesul a maxim 5 kilograme de ciuperci de persoană, iar peste 10 kilograme recoltatul devine un delict.

Acuzaţii, în vârstă de 22 şi 60 de ani, nu au fost prezenţi la proces. Ei şi-au recunoscut vinovăţia de a fi condus culesul a 266 de kilograme de hribi în octombrie anul trecut în pădurea Corbenay, cu participarea a circa 40 de culegători români, plătiţi cu circa 3 euro pe kilogram.

„Au fost scoase cantităţi astronomice”, a subliniat Ministerul Public, reprezentat de Stephane Clement. Acesta a cerut trei luni de închisoare cu suspendare pentru fiecare dintre cei doi cetăţeni români.

Citește și
diamante
Trei români, acuzați că au furat diamante de peste 1 milion de euro în Franța
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cei doi bărbaţi judecaţi marţi au fost arestaţi în octombrie de jandarmerie, la fel ca alte peste zece persoane, şi un total de 400 de kilograme de ciuperci culese ilegal au fost confiscate într-o săptămână.

Ciupercile confiscate au fost distribuite unor asociaţii de caritate.

Dintre ceilalţi culegători arestaţi, şase vor trebui să plătească amenzi de 300 de euro în cadrul unei ordonanţe penale.

De asemenea, un proces judiciar pentru "trafic de fiinţe umane" este în continuare în curs pentru a-i condamna pe responsabilii acestei reţele ce "exploatează sărăcia tuturor acestor oameni", a declarat pentru AFP procurorul Republicii la Vesoul, Emmanuel Dupic.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
4 români, prinși în timpul unui jaf în Franța. Sunt acuzați de peste 200 de spargeri
4 români, prinși în timpul unui jaf în Franța. Sunt acuzați de peste 200 de spargeri

Patru bărbaţi au fost inculpaţi cu privire la ”furturi în bandă organizată” şi închiși, fiind suspectaţi de faptul că au comis aproape 200 de spargeri de mai multe luni în Saône-et-Loire şi Jura.

Trei români, acuzați că au furat diamante de peste 1 milion de euro în Franța
Trei români, acuzați că au furat diamante de peste 1 milion de euro în Franța

Trei români urmează să se prezinte la un proces în Franţa fiind acuzaţi că şi-au însuşit diamante în valoare de 1 milion de euro de la un bijutier francez, în cadrul unui plan elaborat, similar unui scenariu de film, conform France 24.

Povestea românului care este și medic și preot în Franța. A creat o întreagă comunitate
Povestea românului care este și medic și preot în Franța. A creat o întreagă comunitate

Plecați de acasă cu ochii în lacrimi și cu copiii în brațe, sute de mii de români și-au făcut un rost prin Europa și treptat, au devenit remarcabili în comunitățile lor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.