Tânăr atacat cu sabia în trafic, în Brăila. Abia ieşise de la Starea Civilă

atac braila

Un tânăr din Brăila a ajuns la spital cu tăieturi multiple, după ce a fost atacat în trafic de trei bărbaţi, cel mai probabil cu o sabie.

Un tânăr de 25 de ani din Brăila a ajuns, miercuri, la spital cu tăieturi multiple după ce a fost atacat în trafic de trei bărbaţi. Aceştia i-au blocat maşina, au spart geamul şi l-au tăiat, cel mai probabil, cu o sabie. Deocamdată, nu se cunoaşte motivul făptaşilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Brăila, subinspector Laura Dan, conflictul, semnalat la 112, miercuri, a avut loc pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, în imediata apropiere fiind sediul Serviciului de Evidenţă a Persoanelor Brăila.

Din primele date, un tânăr de 25 de ani din Brăila a fost rănit într-un coflict cu trei bărbaţi care i-au blocat autoturismul în trafic, au spart geamurile maşinii, după care l-au atacat cu un obiect tăietor.

”Tânărul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii i-au identificat pe cei trei bărbaţi, doi din Brăila de 35 şi 63 de ani, şi unul de 37 de ani din Buzău, bănuiţi de comiterea faptei. În cauză, va fi întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s a comis fapta”, a declarat Laura Dan.

Citește și
crima Matca
Un bărbat din Galați și-a omorât cu maceta iubita mai tânără. Care a fost motivul
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

FOTO: Obiectiv Vocea Brăilei

Aceasta s-a ferit să spună dacă în conflict a fost folosită o sabie, însă la faţa locului, pe stradă, a fost găsită teaca unui astfel de obiect. Dan a adăugat că cei trei agresori sunt identificaţi, însă nu sunt în custodia Poliţiei.

Conform martorilor, tânărul ar fi ieşit de la Starea Civilă, unde fusese să-şi declare copilul. El are tăieturi multiple, în zona feţei, umărului şi pe spate, însă leziunile nu ar fi adânci, fiind, se pare, în afara oricărui pericol.

Articol recomandat de sport.ro
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
Citește și...
Polițist din Iași rănit cu o sabie în timpul serviciului. Agresorul a fost împușcat
Polițist din Iași rănit cu o sabie în timpul serviciului. Agresorul a fost împușcat

Poliţiştii din Iaşi au folosit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, armamentul din dotare pentru imobilizarea unui bărbat care provoca scandal şi ameninţa cu o sabie.

Un bărbat din Galați și-a omorât cu maceta iubita mai tânără. Care a fost motivul
Un bărbat din Galați și-a omorât cu maceta iubita mai tânără. Care a fost motivul

Un bărbat în vârstă de 63 de ani din comuna gălăţeană Matca a fost arestat preventiv, sâmbătă după-amiază, fiind suspectat că şi-a ucis concubina, cu mai multe lovituri cu o sabie improvizată.

Atac cu o sabie de samurai în Taiwan. Un polițist a fost rănit
Atac cu o sabie de samurai în Taiwan. Un polițist a fost rănit

Atac cu o sabie de samurai furată de la muzeu, la sediul preşedinţiei Taiwanului. Autorul avea asupra sa steagul Chinei şi voia să intre în instituţie. A rănit un poliţist înainte de a fi imobilizat.

Recomandări
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Reuniune a aliaților Ucrainei în format „Ramstein”. Occidentul sare în ajutorul Kievului după un deficit de ajutor militar
Reuniune a aliaților Ucrainei în format „Ramstein”. Occidentul sare în ajutorul Kievului după un deficit de ajutor militar

SUA vor găzdui vineri o reuniune virtuală a donatorilor de ajutor internaţional pentru Ucraina, aşa-numitul Grup de contact în format Ramstein, după ce Congresul american a aprobat un pachet de ajutor de 61 de miliarde de dolari pentru Kiev.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.