Atac cu cuţitul în apropiere de Paris. Incidentul e tratat drept unul terorist

atac paris
AFP

Poliția antiteroristă s-a sesizat sâmbătă de ancheta asupra atacului cu cuţitul care a făcut un mort şi doi răniţi cu o zi înainte în apropiere de Paris după ce a stabilit „radicalizarea” agresorului, un tânăr care s-a convertit la islam, relatează AFP.

„Dacă tulburările psihiatrice importante ale autorului faptelor au fost dovedite, investigaţiile din ultimele ore au permis stabilirea unei radicalizări sigure a celui pus în cauză, precum şi o pregătire organizată a trecerii sale la acţiune”, a anunţat Parchetul naţional antiterorist (Pnat) într-un comunicat.

Ancheta a mai demonstrat „parcursul ucigaş atent şi selectiv” urmat de Nathan C., un tânăr de 22 de ani care s-a convertit la islam în 2017 şi care a suferit din copilărie de tulburări psihiatrice, potrivit sursei.

Până în prezent, acest atac comis vineri după-amiaza într-un parc din Villejuif, la periferia sudică a Parisului, a fost tratat ca o infracţiune de drept comun şi investigaţiile au fost conduse sub autoritatea Parchetului din Créteil.

Ancheta, care continuă în special pentru „asasinat în relaţie cu o acţiune teroristă”, va fi efectuată în comun de poliţia judiciară şi serviciul de informaţii interne (DGSI) care vor trebui să aducă la lumină mobilul agresorului, împuşcat în final de poliţie.

Citește și
atac armat paris
Atac armat cu cel puţin un mort, într-o suburbie a Parisului. Agresorul, ucis de poliţie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit procurorului din Créteil Laure Beccuau, Nathan C., cunoscut de justiţie pentru simplu consum de droguri, a comis acest atac cu o „hotărâre extremă” şi strigând încontinuu „Allah Akbar”.

În parcul din Villejuif, mai întâi el l-a cruţat pe un prim trecător după ce acesta i-a spus că este musulman şi i-a recitat o rugăciune în arabă, a povestit Laure Beccuau într-o conferinţă de presă de două ore înainte de sesizarea Pnat.

Ulterior, el a atacat o pereche, înjunghiindu-l mortal pe bărbatul în vârstă de 56 de ani la nivelul inimii şi rănind-o grav pe soţia acestuia de 47 de ani. Apoi a rănit în spate o tânără de 30 de ani care alerga prin zonă.

La locul tragediei, anchetatorii au găsit un rucsac aparţinându-i lui Nathan C. şi care conţinea printre altele lucrări „salafiste”, precum şi o scrisoare cu accente testamentare.

Este vorba despre o scrisoare care „poate fi considerată, nu ca o scrisoare de fidelitate, ci ca o scrisoare de plecare, o scrisoare testamentară cu repetiţii destul de caracteristice musulmanului care se autoflagelează şi care ştie că va face poate marele salt”, a explicat în conferinţa de presă directorul adjunct al poliţiei judiciare din Paris, Philippe Bugeaud.

Acest mesaj demonstrează că actul a fost „pregătit”, a subliniat procurorul Laure Beccuau, potrivit AFP.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Noi ciocniri între
Noi ciocniri între "vestele galbene" şi poliţie, în Paris. Macron nu renunţă la reforme

Capitala Franţei a fost din nou scena unor proteste violente.

Atac armat cu cel puţin un mort, într-o suburbie a Parisului. Agresorul, ucis de poliţie
Atac armat cu cel puţin un mort, într-o suburbie a Parisului. Agresorul, ucis de poliţie

Trei oameni au fost înjunghiaţi în Villejuif, lângă Paris, vineri după-amiază.

Cum arată o călătorie cu autobuzul de 300.000 € care circulă fără șofer
Cum arată o călătorie cu autobuzul de 300.000 € care circulă fără șofer

În căutarea unor soluţii care pot rezolva problemele din transportul public, administratorii marilor oraşe din Europa, cum ar fi Paris ori Viena, introduc pe străzi autobuze complet autonome.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.