Un bărbat a fost reţinut pentru omor, în Argeș. Ar fi înjunghiat un consătean

politie
Shutterstock

Un bărbat 42 de ani din Schitu Goleşti a fost reţinut, fiind acuzat de omor. În 15 august, bărbatul ar fi înjunghiat cu cuţitul un consătean, provocându-i decesul.

 

 

În ziua de 08 septembrie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de omor, şi au reţinut un bărbat de 42 de ani, din Schitu Goleşti, bănuit de săvârşirea faptei ce face obiectul cercetărilor”, a transmis, vineri, IPJ Argeş.

Sursa citată a precizat că, în ziua de 15 august, pe fondul consumului de alcool, suspectul ar fi înţepat cu un cuţit pe un consătean de 43 de ani, leziunile producând decesul victimei.

După administrarea de probatoriu, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a dispus reţinerea, pentru 24 de ore a bărbatului de 42 de ani, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de mâine, 09 septembrie a.c., să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă”, a mai transmis sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Scandal în stațiunea Mamaia din cauza unui loc de parcare. Un bărbat a scos un cuțit și și-a înjunghiat adversarul
Scandal în stațiunea Mamaia din cauza unui loc de parcare. Un bărbat a scos un cuțit și și-a înjunghiat adversarul

Scandal în nordul stațiunii Mamaia. Doi bărbați s-au luat la bătaie pe faleză, se pare din cauza unui loc de parcare. Au ajuns până la terasa unui local, iar unul dintre ei, înarmat cu un cuțit, l-a înjunghiat pe celălalt.

Unde a fost găsit un criminal din Covasna. El și-a înjunghiat victima de mai multe ori cu un cuțit, apoi a dispărut
Unde a fost găsit un criminal din Covasna. El și-a înjunghiat victima de mai multe ori cu un cuțit, apoi a dispărut

Un bărbat bănuit de uciderea unei persoane din oraşul staţiune Covasna a fost arestat preventiv, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.

Un bărbat din Dolj și-a înjunghiat fratele în urma unui conflict. Victima a fost transportată la spital
Un bărbat din Dolj și-a înjunghiat fratele în urma unui conflict. Victima a fost transportată la spital

Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Dolj după ce şi-a agresat fratele, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Atac la o şcoală în estul Germaniei. Un copil de 16 ani înarmat cu un cuțit a înjunghiat un elev
Atac la o şcoală în estul Germaniei. Un copil de 16 ani înarmat cu un cuțit a înjunghiat un elev

Un adolescent înarmat cu un cuţit a rănit un băiat în vârstă de opt ani, miercuri, la o şcoală, în estul Germaniei.  

Un tată și-a ucis fiul în locuința unui prieten. L-a înjunghiat cu un cuţit în zona braţului şi a pieptului
Un tată și-a ucis fiul în locuința unui prieten. L-a înjunghiat cu un cuţit în zona braţului şi a pieptului

Un bărbat de 58 de ani din Lupeni, judeţul Hunedoara, şi-a ucis fiul, în vârstă de 26 de ani, în urma unui conflict care a avut loc la locuinţa unui prieten.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.