Maneliști acuzați că au cerut ilegal ajutoare de la stat în pandemie. Dan Bursuc, la audieri. Dan Armeanca, căutat de poliție

×
Codul embed a fost copiat

Interpretul de manele Dan Bursuc este audiat, într-un dosar în care numeroși artiști din domeniul muzicii de petrecere sunt suspectați de înșelăciune și fals în declarații.

Deja la audieri se află Dan Bursuc, el având, însă, calitatea de martor în acest dosar. Dan Armeanca este căutat pentru a fi adus la audiat, în calitate de suspect.

Paguba statului român ar fi de jumătate de milion de lei. Suspecții sunt acuzați că au cerut ilegal ajutor financiar statului, în timpul pandemiei.

Dan Armeanca, dar și alte peste 50 de persoane sunt acuzate că au cerut ilegal ajutoare de stat în pandemie, pe motiv că nu au mai putut susține concerte din cauza restricțiilor. Mai multe contracte care par a fi false au fost încărcate pe o platformă pusă la dispoziţie de stat în timpul pandemiei ca să sprijine artiştii.

Persoanele acuzate de înşelăciune au cerut ajutor peste un milion de lei.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Poliţiştii de la IPJ ilfov au efectuat 73 de percheziţii, marți dimineața, în Bucureşti, Ilfov, Dolj, Olt, Gorj, Dâmboviţa şi au de pus în executare 58 de mandate de aducere.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.