IPS Teodosie a mai scăpat de o amendă. Arhiepiscopul Tomisului a fost sancționat de trei ori într-o zi

IPS Teodosie
Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Încă una dintre cele trei amenzi primite de Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, în luna ianuarie, pentru că nu ar fi respectat măsura carantinei a fost anulată de Judecătoria Constanţa, dar decizia instanţei nu este definitivă.

O altă amendă a fost anulată, în luna august, de aceeaşi instanţă.

Judecătoria Constanţa a decis să admită în partea plângerea formulată de Teodosie Petrescu împotriva Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, potrivit news.ro.

“Anulează procesul verbal de contravenţie seria PF nr 0064808/24.01.2022 ca netemeinic. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare”, se arată în minuta instanţei.

În luna august, Judecătoria Constanţa a anulat o altă amendă primită de Arhiepiscopul Tomisului în ianuarie.

Citește și
ÎPS Teodosie a ieșit din carantină la miezul nopții, direct într-o slujbă. ”S-a sfârșit exilul”
Numele lui IPS Teodosie, în scandalul sexual legat de deputatul exclus din PSD. “Călugărul amant” revine cu precizări
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

IPS Teodosie, amendat de trei ori într-o zi

Arhiepiscopul Tomisului a fost amendat, în 24 ianuarie, de trei ori, de poliţiştii constănţeni, valoarea totală a sancţiunilor fiind de 3.000 de lei.

Prima amendă a fost luată de ÎPS Teodosie în timp ce oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa. A doua sancţiune a venit la o manifestare culturală dedicată Zilei Unirii Principatelor, pe faleza Cazinoului. Ultima amendă i-a fost dată Arhiepiscopului Tomisului în Sala Magna a Centrului Eparhial Tomis, la conferinţa "România, vechea vatră a Europei”, susţinută de către acad. prof. Constantin Barbu.

Arhiepiscopul Tomisului se afla în carantină deoarece revenise din Iordania, ţară care se afla atunci în zona roşie. El a atacat şi decizia de carantină, dar cererea sa a fost respinsă de două instanţe.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Reacția lui Teodosie, după ce mai mulți înalți prelați ai BOR au fost acuzați de relații homosexuale și viol
Reacția lui Teodosie, după ce mai mulți înalți prelați ai BOR au fost acuzați de relații homosexuale și viol

Continuă scandalul în care mai mulți înalți prelați ai Bisericii Ortodoxe Române sunt acuzați de relații homosexuale și chiar de viol de un fost absolvent al seminarului Teologic din Iași.

Numele lui IPS Teodosie, în scandalul sexual legat de deputatul exclus din PSD. “Călugărul amant” revine cu precizări
Numele lui IPS Teodosie, în scandalul sexual legat de deputatul exclus din PSD. “Călugărul amant” revine cu precizări

Scandalul în care este implicat Aurel Bălășoiu, dar afară din PSD, după ce a apărut în imagini în ipostaze intime cu un minor, continuă cu implicarea unor nume mari bisericești. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.