Paul Angelescu

---

Are o experienţă de peste 10 ani în presă şi televiziune. Înainte să se alăture echipei “România, te iubesc” a fost corespondent al Ştirilor PRO TV. A realizat reportaje şi transmisiuni în direct despre cele mai importante evenimente locale şi internaţionale precum criză economică, alegerile parlamentare şi prezidenţiale, protestele şi revoltele din Grecia şi Turcia şi cutremurul devastator din Nepal.

În cele zece zile petrecute în Nepal a produs şi coordonat în colaborare cu UNICEF Campania “Există viaţă după cutremur”, una dintre cele mai de success campanii de strângere de fonduri realizate în România. Paul a făcut parte şi din echipa PRO TV nominalizată la premiul International Emmy Award pentru reportajele despre zăpezile care au lovit ţara în iarna lui 2013.

Alex Dima

---

De 10 ani, de când s-a născut, fac parte din ADN-ul “RTI”, aşa cum îi spunem noi acestei emisiuni sau, mai degrabă, “RTI-ul” a intrat în ADN-ul meu.

“România, te iubesc” înseamnă foarte multă muncă, pasiune, dăruire, echipă, prieteni, oameni, o mostră de jurnalism curat şi onest. Noi căutăm adevărul şi dreptatea. Suntem vocea celor mulţi, luăm atitudine, informăm.

Fiecare material reprezintă o bucată din realităţile acestei ţări, cu oameni ai momentului, buni sau răi, cu situaţii greu de imaginat, cu frânturi de viaţă şi întodeauna cu soluţii care dacă ar fi aplicate ne-ar aşeza pe făgaşul normal.

Uneori suntem întrebaţi ce a schimbat în toţi aceşti ani “România, te iubesc”. Rezultatele pot fi contabilizate. Am salvat păduri, am schimbat legi, am oprit dezastre care erau pe cale să pornească, am construit, am salvat vieţi. Dar dincolo de contabilizarea rezultatelor noi sperăm că schimbăm mentalităţi, că oferim speranță în ciuda adevărurilor crunte pe care le spunem. De zece ani îi îndemnăm pe oameni să gândească liber şi să fie parte din schimbarea pe care o doresc în jurul lor.

Paula Herlo

---

“România, te iubesc” m-a recris ca jurnalist. M-a aşezat în pagină şi mi-a dat ocazia să fac meseria asta la cel mai înalt nivel. Credibilitatea pe care am reuşit să o imprimăm emisiunii a făcut din ea o carte de vizită în faţă căreia oamenii îşi scot pălăria.

Îmi amintesc cu drag un moment în care eram cu Cristi şi Alex în aeroport şi un domn a venit, ne-a strâns mâna, a spus “mulţumesc!” şi-a plecat. Asta e de fapt “România, te iubesc”: o oglindă în care ne privim şi uneori ne place ce vedem, alteori nu.

E adevărul la care ne raportăm şi în funcţie de care facem alegeri care, uneori, au schimbat mentalităţi. Iar asta am văzut şi am simţit mai ales în urma campaniilor pe care le-am coordonat şi care au produs schimbări: “Tu ştii ce mai face copilul tău?” premiată cu Emmy la New York în 2008 şi care a generat o lege ce protejează copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, “Există viaţă după moarte” care a determinat dublarea numărului de donatori de organe, “Avem viaţă în sânge” care a obligat autorităţile să înfiinţeze Registrul Donatorilor Onorifici de Celule Stem, vital în cazul bolnavilor de leucemie şi “Vreau şi eu părinţii mei” în urma căreia s-a schimbat legea adopţiilor.

Cristian Leonte

---

Publicul nostru ne obligă să menţinem nivelul mereu ridicat. Iar cu publicul nostru ne întâlnim mereu, pe stradă, în vacanţă, în parc sau la coadă. Imaginaţi-va că sunteţi lângă Alex sau Rareş. Instantaneu cineva îi recunoaşte şi începe să povestească despre un subiect. Sau să se plângă de o situaţie.

Contactul cu publicul ne obligă enorm. Mereu este ceva de descoperit, de investigat.

Reportajele “România, te iubesc” sunt nu numai puternice, sunt şi personale. Au înţeles pentru o naţiune întreagă care îşi doreşte că ţară să meargă înainte, să progreseze.

Rares Nastase

---

Visam în liceu să devin regizor de film, iar mai apoi m-am decis că vreau să fac dreptate în sala de judecată. Am descoperit însă că poţi face dreptate şi cu microfonul şi camera de filmare. La “România, te iubesc” simt că le-am adunat pe toate, într-o singură meserie. Fiecare anchetă este un mic film, în care mă implic de la fazele de documentare, şi până la editarea video. Munca această îmi dă ocazia să călătoresc, să descopăr lumi şi oameni.

Să întru în contact cu personaje care trezesc interes, să pătrund într-o mulţime de domenii şi să fiu părtaş, când la poveşti frumoase, când la situaţii dramatice. Iar asta mă fascinează.

De mic am fost extrem de curios, am vrut să cunosc cât mai mult, să despic firul în patru, să pun mereu întrebări. Astăzi sunt dependent de munca de teren, vreau să fac investigaţie. Şi tare mă bucur că această meserie îmi dă prilejul să fac bine, să ajut cumva. Aici realmente poţi remedia situaţii ruşinoase, risipă, fraude, management defectuos. Când au loc demiteri, când începe o anchetă oficială, când sunt sistate finanţări aberante, când se găsesc soluţii pentru a salva suflete, pentru a da o nouă şansă unor oameni cu probleme, simţi că ţi-ai făcut treaba. Prezentăm numeroase modele, oameni cu care ne mândrim, în ţară sau peste hotare. Români care fac fapte bune, sunt corecţi, iau atitudine şi mişcă lucrurile. Ei mă vor inspira mereu. “România, te iubesc” înseamnă modul meu de a face ceva pentru România.

Cu fiecare reportaj, fiecare anchetă, simt că fac ceva pentru viitorul copiilor mei.

Cosmin Savu

---

Jurnalismul a fost o întâmplare fericită. Sunt pasionat de film documentar şi istorie, copil fiind mă visam detectiv sau arheolog. M-am pregătit pentru filosofie şi, într-un context ce a ţinut de inspiraţia unui bun prieten de-al meu care mi-a fost ghid în televiziune, am început acum mai bine de 19 ani o aventură care nu se va termina prea curând.

“România, te iubesc” este pentru mine un mod de viaţă. Nu poţi să fii jurnalist opt ore sau zece ore pe zi. Eşti jurnalist şi când bei o bere cu prietenii (de câte ori nu-i chinui cu poveşti despre anchetele mele), dar mai ales când documentezi un potenţial subiect. Şi asta o faci de multe ori în aşa-zisul timp liber, atunci când eşti în concediu sau în parc cu familia.

Ceea ce facem noi la “România, te iubesc” este o formă de activism şi luptăm cu mijloacele pe care le avem la îndemână şi credeţi-mă că microfonul provoacă teamă mai mare sau schimbări mai profunde decât un baston sau un pistol. Pot să va spun că aproape în fiecare an, în urma anchetelor noastre jurnalistice se deschid dosare penale, se schimbă şefi de instituţii sau se modifică legi strâmbe. Scopul nostru nu este acesta, ci sensibilizarea publicului la aceste fapte de corupţie şi crearea unei mase critice în societate care să nu mai tolereze astfel de practici.

Principalul criteriu pentru alegerea subiectelor mele este impactul pe care acestea îl au în societate. “Follow the money”, urmărirea firului banilor duce de cele mai multe ori la decidenţii politici. În general cei vizaţi de investigaţiile mele încearcă să evite subiectul sau întrebările delicate, dar totul ţine de talentul şi persuasiunea jurnalistului.

Da, implică un consum de timp mai mare, dar rezultatul este inevitabil. Încercări există întotdeauna de a ne împiedica sau a ni se pune beţe în roate în anchete, ţine de puterea noastră de a trece mai departe şi a insista în subiect. Întotdeauna “ei” vor încerca să evite prezentarea în public a unor fapte de natură penală şi am mai spus-o şi o repet, cea mai puternică armă a noastră este microfonul şi trebuie să ştim să-l manevrăm cu responsabilitate şi seriozitate. Au fost şi clipe dificile, dar niciodată nu mi-a trecut prin cap să renunţ. Am avut momente tensionate cu decidenţi ai statului român, am avut kalaşnikovul la cap în Sudan sau am fost fugărit de rackeţi în Ucraina. Dar toate experienţele acestea au farmecul lor.

Au existat şi ameninţări voalate la adresa familiei, au fost şi şicane din partea unor autorităţi, dar la sfârşitul zilei activitatea noastre este asumată. Şi o fac cu responsabilitate. E inevitabil adunci când ai un volum substanţial de informaţii şi filmări să mai și greşeşti, nu am pretenţia că acopăr sau deţin adevărul exhaustiv. Totul este să tinzi spre un ideal de cunoaştere şi adevăr şi să-ţi faci meseria cu bună credinţă.

Sunt clipe în care tot demersul ţi se pare imposibil, când pare o muncă sisifică, când îţi vine să începi un alt subiect, dar există şi acel moment care te determină să megi mai departe. Iar rezultatele aduc satisfacţii. Este important să ştii că schimbi lucrurile, că împingi comunitatea, chiar dacă pare că se întâmplă mult prea greu, dar mentalităţile se schimbă.