Cosmin Savu
Jurnalismul a fost o întâmplare fericită. Sunt pasionat de film documentar şi istorie, copil
fiind mă visam detectiv sau arheolog. M-am pregătit pentru filosofie şi, într-un context ce
a
ţinut de inspiraţia unui bun prieten de-al meu care mi-a fost ghid în televiziune, am
început
acum mai bine de 19 ani o aventură care nu se va termina prea curând.
“România, te iubesc” este pentru mine un mod de viaţă. Nu poţi să fii jurnalist
opt
ore sau zece ore pe zi. Eşti jurnalist şi când bei o bere cu prietenii (de câte ori nu-i
chinui
cu poveşti despre anchetele mele), dar mai ales când documentezi un potenţial subiect. Şi
asta o
faci de multe ori în aşa-zisul timp liber, atunci când eşti în concediu sau în parc cu
familia.
Ceea ce facem noi la “România, te iubesc” este o formă de activism şi luptăm cu
mijloacele pe care le avem la îndemână şi credeţi-mă că microfonul provoacă teamă mai mare
sau
schimbări mai profunde decât un baston sau un pistol. Pot să va spun că aproape în fiecare
an,
în urma anchetelor noastre jurnalistice se deschid dosare penale, se schimbă şefi de
instituţii
sau se modifică legi strâmbe. Scopul nostru nu este acesta, ci sensibilizarea publicului la
aceste fapte de corupţie şi crearea unei mase critice în societate care să nu mai tolereze
astfel de practici.
Principalul criteriu pentru alegerea subiectelor mele este impactul pe care acestea îl au în
societate. “Follow the money”, urmărirea firului banilor duce de cele mai multe
ori
la decidenţii politici. În general cei vizaţi de investigaţiile mele încearcă să evite
subiectul
sau întrebările delicate, dar totul ţine de talentul şi persuasiunea jurnalistului.
Da, implică un consum de timp mai mare, dar rezultatul este inevitabil. Încercări există
întotdeauna de a ne împiedica sau a ni se pune beţe în roate în anchete, ţine de puterea
noastră
de a trece mai departe şi a insista în subiect. Întotdeauna “ei” vor încerca să
evite prezentarea în public a unor fapte de natură penală şi am mai spus-o şi o repet, cea
mai
puternică armă a noastră este microfonul şi trebuie să ştim să-l manevrăm cu
responsabilitate şi
seriozitate. Au fost şi clipe dificile, dar niciodată nu mi-a trecut prin cap să renunţ. Am
avut
momente tensionate cu decidenţi ai statului român, am avut kalaşnikovul la cap în Sudan sau
am
fost fugărit de rackeţi în Ucraina. Dar toate experienţele acestea au farmecul lor.
Au existat şi ameninţări voalate la adresa familiei, au fost şi şicane din partea unor
autorităţi, dar la sfârşitul zilei activitatea noastre este asumată. Şi o fac cu
responsabilitate. E inevitabil adunci când ai un volum substanţial de informaţii şi filmări
să
mai și greşeşti, nu am pretenţia că acopăr sau deţin adevărul exhaustiv. Totul este să tinzi
spre un ideal de cunoaştere şi adevăr şi să-ţi faci meseria cu bună credinţă.
Sunt clipe în care tot demersul ţi se pare imposibil, când pare o muncă sisifică, când îţi
vine
să începi un alt subiect, dar există şi acel moment care te determină să megi mai departe.
Iar
rezultatele aduc satisfacţii. Este important să ştii că schimbi lucrurile, că împingi
comunitatea, chiar dacă pare că se întâmplă mult prea greu, dar mentalităţile se schimbă.