Vremea azi, 23 octombrie 2020. Prognoza meteo în București și în țară

×
Codul embed a fost copiat

Vineri, în primele ore, se anunţă ceaţă în Oltenia, Transilvania şi Moldova, însă peste zi vom avea vreme frumoasă şi caldă pentru această dată.

Maximele termice pleacă de la 15 grade în zonele cu ceață persistentă şi vor ajunge până la 24 de grade în sud-est.

Vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea şi Bărăganul se anunţă o zi frumoasă, cu cer mai mult senin şi temperaturi în uşoară creştere, însă de dimineaţă mai sunt condiţii de ceaţă. După prânz se ating 24 de grade în Bărăgan.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, nu prea zărim norii, vântul va sufla slab iar temperaturile vor fi comparabile cu cele înregistrate ieri.

Citește și
Ceata
Vremea azi, 21 octombrie. Ceață și vânt în mare parte a țării. Unde vor fi 20 de grade
Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”

În nordul Moldovei şi în Bucovina, se anunţă o zi foarte frumoasă: soare, câţiva nori de vreme bună şi 21 de grade în termometre.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, este puţină ceață dimineaţa. Peste zi vor fi perioade cu soare, mai apar şi câţiva nori însă doar la noapte s-ar putea să picure puţin.

În ţinuturile vestice, ne-aşteaptă o zi însorită şi mai caldă decât ieri. În primele ore ale zilei, apare ceața, iar temperaturile vor ajunge până la 21 de grade.

În Transilvania, dimineaţă este ceață şi frig, mai ales în depresiuni. Ceața se risipeşte treptat, apare soarele şi se ating 20 de grade la Sibiu şi Braşov.

Şi în zona Olteniei, este ceaţă în primele ore ale zilei dar mai târziu se arată soarele şi o să avem o zi plăcută.

În sudul ţării, atmosfera va fi însorită, după ce se risipeşte ceața matinală şi se încălzeşte uşor. Temperaturile ajung pe la 24 de grade şi se vor situa peste normalul perioadei.

Vremea în Bucureşti


În Bucureşti, astăzi avem vreme frumoasã, vântul va sufla slab iar în termometre se ating 23 de grade Celsius. La noapte revin condiţiile de ceaţă, se încălzeşte uşor şi minima va ajunge pe la 8 grade.

Vremea la munte


În zonele de munte, va predomina vremea frumoasă şi abia la noapte e posibil să plouă slab în nordul Carpaţilor Orientali. Vântul va avea intensificări pe creste iar temperaturile din staţiuni vor fi comparabile cu cele înregistrate ieri.

Prognoza pentru zilele următoare


Sâmbătă, norii se adună în jumătatea de nord-vest a ţării, pe unde o să plouă destul de mult. În celelalte zone, găsim vreme frumoasă şi câteva ploi sporadice, spre seară în Moldova, Oltenia şi prin Muntenia. Temperaturile se menţin peste limitele normale.

Duminică se răceşte şi o să avem vreme caldă doar prin sud-est. Norii se înmulţesc şi vor aduce ploi consistente, în majoritatea zonelor iar vântul va sufla mai tare în sud şi în sud-est.

Luni vremea se îmbunează şi mai apar câteva ploi doar în regiunile estice. Spre seară, norii se mai împrăştie iar maximele termice vor ajunge până la 21 de grade în sudul ţării.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Vremea azi, 22 octombrie. Se încălzeşte şi vom avea soare şi atmosferă plăcută
Vremea azi, 22 octombrie. Se încălzeşte şi vom avea soare şi atmosferă plăcută

Joi se încălzeşte şi o să avem soare şi atmosferă plăcută, dar după ce se risipeşte ceața matinală.

Vremea azi, 21 octombrie. Ceață și vânt în mare parte a țării. Unde vor fi 20 de grade
Vremea azi, 21 octombrie. Ceață și vânt în mare parte a țării. Unde vor fi 20 de grade

Miercuri, în primele ore ale zilei, se anunţă vreme rece şi ceață mai ales în zonele joase. Peste zi, se înseninează cam peste tot, iar vântul va sufla mai tare la munte, la altitudini mari și va avea unele intensificări şi în regiunile estice şi vestice.

Vremea azi, 20 octombrie. Temperaturile nu trec de 17 grade. Unde ar putea să ningă
Vremea azi, 20 octombrie. Temperaturile nu trec de 17 grade. Unde ar putea să ningă

Marți avem o dimineaţă rece, cu brumă şi ceaţă în unele zone. Mai târziu, soarele se arată peste tot şi temperaturile ajung la valori normale pentru acest moment al anului. Pleacă de la 11 grade în depresiuni şi se opresc la 17 grade în sud-estul ţării.

Recomandări
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a sărit în aer blocul din Craiova. Deflagrația a rupt pereții
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a sărit în aer blocul din Craiova. Deflagrația a rupt pereții

O persoană a murit și trei au fost rănite în explozia care a distrus un bloc din Craiova. Deflagrația a rupt pereții, iar o parte din primul etaj s-a prăbușit.  

Arma folosită în premieră de americani pentru a doborî rachete iraniene este prezentă și la baza de la Deveselu
Arma folosită în premieră de americani pentru a doborî rachete iraniene este prezentă și la baza de la Deveselu

Navele de război ale Marinei SUA au folosit un interceptor de rachete pentru prima dată în luptă în weekend, în timp ce apărau Israelul de un atac iranian fără precedent, scrie Business Insider.

Românii blocați în Dubai acuză că au fost lăsați de izbeliște de birocrații plătiți din banii tuturor. „Ne-au cam jecmănit”
Românii blocați în Dubai acuză că au fost lăsați de izbeliște de birocrații plătiți din banii tuturor. „Ne-au cam jecmănit”

Sute de români blocaţi de marţi în Dubai după inundațiile istorice care au lovit Emiratele Unite Arabe au început să sosească în țară.