Transfăgărășanul, cel mai spectaculos drum din România. Pregătește-te pentru o excursie spectaculoasă!

transfagarasan - 2
Getty

Transfăgărășanul sau DN 7C, care face legătura între județele Argeș și Sibiu, unind astfel cele două provincii istorice, Muntenia și Transilvania, este considerat cel mai frumos și spectaculos drum din țara noastră

Este o atracție irezistibilă atât pentru turiștii români, cât și pentru cei străini, de multe ori devenind o șosea cât se poate de aglomerată în weekendurile din plin sezon.

Șoseaua are o lungime de 152 de kilometri și a fost construită între anii 1970-1974, are nu mai puțin de 28 de viaducte și 833 de podețe. În apropiere de tunelul de lângă Lacul Bâlea, pe lângă care trece, Transfăgărășanul ajunge la o altitudine de 2042 metri, fiind astfel pe locul al doilea în topul celor mai înalte șosele alpine din România, după Transalpina. De aceea, drumul este deschis pentru circulația numai vara și toamna, în perioada 21 iunie - 1 noiembrie.

Dacă nu l-ai parcurs până acum, îți prezentăm în acest articol câteva dintre cele mai interesante informații despre Transfăgărășan, astfel încât să-ți dai seama dacă ar fi o destinație de interes și pentru tine.

Cum ajungi pe Transfăgărășan din București și alte colțuri ale țării?

Din București se poate ajunge foarte ușor pe Transfăgărășan, unde poți găsi numeroase pensiuni pentru cazare, poți vizita diferite obiective turistice și poți face chiar și trasee montane. Dacă pleci din Capitală, cel mai simplu este să ieși pe autostrada București-Pitești, de la Bascov să intri pe DN7 și să mergi în continuare până la Arefu.

Dacă locuiești în Moldova, ai ceva mai mult de mers până la Transfăgărășan, dar nu este o destinație imposibil de atins. Trebuie să mergi pe E58 și E583 spre Bacău, apoi pe E574 până la Brașov, de unde intri pe E68 spre Făgăraș și apoi spre Cârțișoara, din apropierea căreia începe Transfăgărășanul.

Pentru cei care locuiesc în Oradea, cel mai bun traseu este pe E60 spre Cluj Napoca, apoi pe A3, A10 și E81 spre Sibiu, de unde pot să intre pe E68 spre Cârțișoara.

Ce poți face pe Transfăgărășan?

Pe Transfăgărășan poți vizita numeroase obiective turistice. Unul dintre cele mai cunoscute este cetatea Poenari, de unde poți admira o priveliște superbă a regiunii, după ce urci cele 1.400 de trepte care duc la ruinele medievale.

Barajul și lacul Vidraru reprezintă alte obiective importante de vizitat pe acest drum, mai ales dacă vrei să pescuiești sau să te plimbi pe lac cu vaporașul sau cu caiacul. Cei mai mulți turiști opresc doar câteva minute, ca să facă poze, dar merită să stai mai mult, poate chiar să te cazezi o noapte într-una din pensiunile aflate în zonă.

În apropiere de Transfăgărășan se află și Mănăstirea Curtea de Argeș, faimoasă datorită legendei Meșterului Manole, iar dacă vrei să mergi spre Sibiu, te poți opri la Castelul de Lut Valea Zânelor, un complex hotelier inedit, construit recent pe malul râului Porumbacu, la poalele măreților munți Făgăraș.

Cascada Bâlea

Cascada Bâlea, care se mai numește și Urlătoarea Bâlei, se află la o altitudine de 1.200 de metri și are o cădere de 60 de metri, fiind una dintre cele mai mari și mai spectaculoase cascade din țara noastră. Traseul de drumeție care ajunge la cascadă pornește de la Lacul Bâlea, urcă spre Curmătura Bâlei, apoi coboară. Drumul trece prin pădure, traseul fiind foarte plăcut mai ales vara, când este foarte cald.

Dacă vrei să ajungi la cascadă, trebuie să urmezi traseul marcat cu o cruce roșie, cu un punct roșu sau cu o linie albastră, depinde de unde pornești. Cel mai ușor este să pleci în drumeție de la cabana Bâlea Cascadă, de unde ai de mers aproximativ 50 de minute, pe traseul marcat cu punct roșu, scrie Transfagarasan.travel.

Lacul Bâlea

Pe Transfăgărășan, la o altitudine de 2034 metri, în Munții Făgăraș, se află lacul glaciar Bâlea. Zona a fost declarată rezervația naturală în anul 1932, iar în 2006 a fost construit în apropiere primul hotel de gheață din Europa de Est, sub forma unui iglu.

Prin urmare, dacă vrei să ai parte de un concediu inedit iarna, te poți caza aici, pentru că hotelul de gheață dispune de 16 locuri și este amenajat în fiecare an, funcționând în perioada ianuarie-martie. Blocurile de gheață necesare pentru construcție sunt luate chiar din lacul Bâlea. Dacă nu te tentează, totuși, ideea de a dormi pe un pat de gheață, te poți caza oricând la Cabana Bâlea Lac, chiar pe malul lacului.

Trasee de drumeții de pe Transfăgărășan

Dacă îți plac drumețiile montane, pe Transfăgărășan poți face mai multe trasee. Spre exemplu, poți merge de la Bâlea Lac, prin Șaua Capra, Vârful Vânătoarea lui Buteanu și Șaua Văiuga. Traseul are un nivel de dificultate mediu, se poate face în aproximativ 2 ore și este marcat cu triunghi albastru.

Un alt traseu frumos este cel prin Valea lui Stan. Intrarea este la aproximativ 3 kilometri de cetatea Poenari, spre Curtea de Argeș, locul de start fiind marcat cu o troiță. Traseul merge prin pădure, ajunge și la barajul Vidraru, iar parcurgerea lui completă durează în jur de 5 ore.

Cel mai popular traseu din Munții Făgăraș este însă unul mai ușor, care pornește de la telecabina Bâlea, trece peste pârâul cu același nume și urcă prin pădure, de unde poate fi admirată Cascada Bâlea.

Telecabina Bâlea Cascada - program și prețuri

Pentru o experiență completă pe Transfăgărășan, îți recomandăm și o plimbare cu telecabina, care face legătura între Bâlea Lac și Bâlea Cascadă, pe o lungime de peste 3,5 kilometri. Programul de funcționare este de luni până duminică, între orele 09:00-17:00, numai în condiții meteo favorabile.

Prețul este de 50 de lei/adult/urcare sau 100 lei/adult urcare și coborâre. Copiii sunt 2 ani circulă gratuit, iar cei până la 12 ani plătesc 30 lei/urcare și 30 lei/coborâre. Pentru bagaje suplimentare, trebuie achitat în plus 10 lei (bagaj mic) sau 20 lei (bagaj mare), potrivit site-ului oficial al telecabinei Bâlea

Articol recomandat de sport.ro
Gică Hagi a dat lovitura! Americanii anunță suma uriașă încasată de "Rege"
Gică Hagi a dat lovitura! Americanii anunță suma uriașă încasată de "Rege"
Citește și...
Târgul de Crăciun de la Brașov. Când se deschide, ce va cuprinde și tot ce trebuie să știi despre eveniment
Târgul de Crăciun de la Brașov. Când se deschide, ce va cuprinde și tot ce trebuie să știi despre eveniment

An de an Brașovul devine gazda unuia dintre cele mai captivante și încântătoare târguri de Crăciun din România. Sărbătoarea magică a Crăciunului transformă inima vechiului oraș într-un loc de poveste pentru turiști.  

Tom Hanks este naratorul unei expoziţii dedicate cuceririi spaţiului. Unde poate fi văzută
Tom Hanks este naratorul unei expoziţii dedicate cuceririi spaţiului. Unde poate fi văzută

Visați la o călătorie spre Lună? La Londra tocmai s-a deschis o expoziție unde cu ajutorul noilor tehnologii, actorul Tom Hanks, îi poartă pe vizitatori într-o lume cosmică.

Motivul pentru care tot mai mulți turiștii străini vin în România. Avem o țară sigură, fără conflicte și războaie
Motivul pentru care tot mai mulți turiștii străini vin în România. Avem o țară sigură, fără conflicte și războaie

De nevoie, din întâmplare sau în urma unor discuții cu prietenii, așa ajung turiștii străini să vizite țara noastră. De la începutul anului, peste 1,8 milioane ne-au trecut pragul, arată datele Institutului Național de Statistică.  

Recomandări
Încercarea lui Cherecheş de anulare a condamnării prin strămutarea dosarului, respinsă de ÎCCJ. Decizia este definitivă
Încercarea lui Cherecheş de anulare a condamnării prin strămutarea dosarului, respinsă de ÎCCJ. Decizia este definitivă

Cererea de strămutare a dosarului lui Cătălin Cherecheş, fostul primar din Baia Mare, condamnat la o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru luarea de mită în formă continuată, a fost respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ministerul Muncii anunţă că va implementa, de la 1 ianuarie 2024, Venitul Minim de Incluziune: Ce este și cum se aplică
Ministerul Muncii anunţă că va implementa, de la 1 ianuarie 2024, Venitul Minim de Incluziune: Ce este și cum se aplică

Ministerul Muncii anunţă că va implementa, de la 1 ianuarie 2024, prin Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială, împreună cu Banca Mondială şi cu sprijinul autorităţilor locale din întreaga ţară, Venitul Minim de Incluziune. 

Percheziţii DNA la sediul Direcţiei Generale Antifraudă din Capitală
Percheziţii DNA la sediul Direcţiei Generale Antifraudă din Capitală

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, joi, percheziţii în mai multe locaţii, printre care şi la sediul Direcţiei Generale Antifraudă din Capitală.