VIDEO. Campion național de box, lovit cu pumnul în față de un antrenor, înaintea festivității de premiere

×
Codul embed a fost copiat

Un campion național de box a fost lovit ca într-o bătaie de stradă de un fost antrenor al lotului României. Scenele șocante s-au petrecut la concursul pentru sportivii sub 22 de ani care se desfășoară în aceste zile la Brăila.

 

Gabriel Șchiopu, din Ploiești, tocmai ieșise învingător din ring, unde își adjudecase titlul și aștepta festivitatea de premiere. Atunci, antrenorul l-a lovit, ca din senin, cu pumnul și i-a spart arcada.

 

Camerele de supraveghere ale sălii de box din Brăila au surprins momentul agresiunii. Antrenorul Bogdan Dobrescu pare să aibă o discuție aprinsă cu cel al sportivului. Deodată se întoarce spre proaspătul campion și îl lovește cu pumnul stâng, apoi se retrage. Gabriel Șchiopu, sportivul lovit, a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar astăzi a mers la Spitalul de Urgență pentru investigații. Campionul spune că totul a pornit din momentul în care Dobrescu i-ar fi certat pe copiii care îl încurajau, în timp ce se afla în ring.

Citește și
O sportivă din Mexic a murit la doar 18 ani, după ce săptămâna trecută a suferit un KO într-un meci de box
O sportivă din Mexic a murit la doar 18 ani, după ce săptămâna trecută a suferit un KO într-un meci de box
Interlop asasinat la o terasă din Chișinău. Cum a fost filmat criminalul

Gabriel Șchiopu, pugilist: "Maestrul Dobrescu Bogdan a țipat la copii, i-a înjurat. Eu am coborât jos din ring și copiii mi-au zis. I-am spus maestrului meu, Moroiță Ion, uitați, maestre, ce urât vorbește maestrul Dobrescu.”

După aceste replici, antrenorul l-ar fi lovit prin surprindere pe Gabriel. Varianta este confirmată și de instructorul sportivului lovit, care a încercat mai întâi să îi atragă atenția bătăuşului că nu trebuie să îi certe elevii.

Ion Moroiță, antrenorul sportivului: "De ce i-ai oprit tu pe copiii ăștia? Cine ești tu? Cum îți permiți tu să faci lucrul ăsta?" La care el a spus, arătând așa spre Gabi Șchiopu, "el a vorbit urât de mine." – și în momentul ăla îl pocnește. I-a dat un croșeu de stânga sănătos. I-a spart arcada la îmbinare, aici, între pomet și arcadă".

Gabriel Șchiopu, în vârstă de 21 de ani, a devenit campion național de seniori, la categoria 51 de kilograme, acum zece zile. Aseară tocmai câștigase și titlul de la Brăila, pentru sportivi sub 22 de ani. După incident, a urcat pe podium plin de sânge. Apoi a mers la poliție și la spital.

Geanina Niculae, purtător de cuvânt al IPJ Brăila: "Tânărul a formulat plângere penală, fiind întocmit dosar penal pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul".

Adina Georgescu, Spitalul de Urgență Brăila: "Este în curs de investigație. I s-a făcut tomografie craniocerebrală. Așteptăm rezultatul, dar îl ținem în supraveghere, la acest moment".

După agresiune, organizatorii galei au sunat la 112. Bogdan Dobrescu, care a făcut, până în ianuarie 2021, parte din stafful lotului naţional de box, regretă și spune că ar fi fost provocat de sportiv.

Bogdan Dobrescu, antrenor CSM Brăila: "El tot mă înjura, tot mă înjura, s-a ridicat de pe bancă și, când s-a ridicat, vă dați seama, am reacționat. Îmi pare foarte rău, nu trebuia să fac așa ceva. Eu am fost provocat să fac așa ceva".

Dobrescu, în vârstă de 45 de ani, are contract de voluntariat cu Clubul Sportiv Muncipal Brăila până la sfârșitul acestei luni. Reprezentanții clubului așteaptă deciziile poliției și federației, dar cred că, cel mai probabil, vor înceta colaborarea cu instructorul de box.

 

 

 

Conflict mai vechi între cei doi

Antrenorul Mihai Bogdan Dobrescu l-a lovit cu pumnul în zona feţei pe sportivul Gabriel Şchiopu de la Petrolul Ploiesti, spărgându-i arcada, conflictul dintre cei doi fiind unul mai vechi.

Directorul Clubului Sportiv Municipal (CSM) Brăila, Ana Maria Necoară, a declarat, pentru AGERPRES, că antrenorului respectiv, care desfăşoară servicii de voluntariat la CSM Brăila, i s-a interzis dreptul de a mai intra în sală şi de a mai participa la antrenamente, până la o decizie care va fi luată luni de comisia de disciplină care va analiza acest caz.

"Antrenorul nostru, care este antrenor voluntar la club, este de domiciliu din Ploieşti. Sportivul este tot din Ploieşti şi, din câte am înţeles de la persoane aflate în anturajul lor, între cei doi exista un conflict mai vechi. Respectivul tânăr a sunat la 112, a venit poliţia aici şi cazul este în cercetarea poliţiei. Nu este normal ce s-a întâmplat, un antrenor nu are voie să facă aşa ceva, este strict interzis şi cu siguranţă va avea de suferit. Luni se va întruni comisia de disciplină, care va analiza acest caz şi va dispune măsurile care se impun într-o astfel de situaţie. Din momentul petrecut aseară, nu mai are voie să ajungă la copii, nu mai are voie să vină în sală, nu mai are voie la antrenamente, până vom lua o decizie. Am vorbit personal cu el aseară şi i-am cerut să plece. Şi Federaţia Română de Box urmează să ia o decizie în acest caz", a declarat Ana Maria Necoară.

Campionatul Naţional de Box Under 22 este în plină desfăşurare la Brăila, finalele fiind programate duminică, 12 decembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații grave înainte de Spania - Anglia: "Au trișat! Finala este deja decisă?"
Acuzații grave înainte de Spania - Anglia: "Au trișat! Finala este deja decisă?"
Citește și...
Pugilistul Manny Pacquiao va candida la alegerile prezidenţiale din 2022 din Filipine
Pugilistul Manny Pacquiao va candida la alegerile prezidenţiale din 2022 din Filipine

O facţiune din partidul aflat la putere în Filipine l-a nominalizat pe pugilistul Manny Pacquiao candidat la alegerile prezidenţiale din 2022.

O sportivă din Mexic a murit la doar 18 ani, după ce săptămâna trecută a suferit un KO într-un meci de box
O sportivă din Mexic a murit la doar 18 ani, după ce săptămâna trecută a suferit un KO într-un meci de box

Jeanette Zacarias Zapata a încetat din viaţă, joi, la vârtsta de 18 ani, la cinci zile după ce a suferit un KO într-un meci de box, informează News.ro.

Anthony Joshua l-a învins prin KO pe Kubrat Pulev. Meciul a fost aproape să se termine după 3 reprize
Anthony Joshua l-a învins prin KO pe Kubrat Pulev. Meciul a fost aproape să se termine după 3 reprize

Pugilistul britanic Anthony Joshua l-a învins, sâmbătă, prin KO în repriza a noua, pe bulgarul Kubrat Pulev, într-o gală care a avut loc la Wembley Arena din Londra, în faţa a o mie de spectatori.

Recomandări
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a înecat turistul din Alba care a „fentat” salvamarii toată ziua. Pericolul invizibil din apă
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a înecat turistul din Alba care a „fentat” salvamarii toată ziua. Pericolul invizibil din apă

Marea a mai luat o viață, de această dată în Eforie Nord. Un turist de 44 de ani, din Alba, a fost înghiţit de valuri, într-o zonă cu gropi marine, pe o plajă lărgită recent.

Stephanie Constantinescu a făcut contestație la BAC după ce a luat 9,95 la Istorie. Ce s-a întâmplat la reevaluare
Stephanie Constantinescu a făcut contestație la BAC după ce a luat 9,95 la Istorie. Ce s-a întâmplat la reevaluare

S-au afișat rezultatele finale de la Bacalaureat după contestații, iar mulți absolvenți de liceu răsuflă usurați.  

Momentul în care hoții au aruncat în aer bancomatul din Arad, cu un gaz special. Indivizii au fost prinși la graniță
Momentul în care hoții au aruncat în aer bancomatul din Arad, cu un gaz special. Indivizii au fost prinși la graniță

Hoții care au aruncat în aer un bancomat în Arad au fost prinși când încercau să iasă din țară. Aceştia sunt doi cetăţeni români cu domiciliul în judeţul Arad şi un cetăţean albanez cu domiciliul în judeţul Maramureș.