Răsturnare de situaţie în proba în care a concurat Robert Glinţă. Justin Ress, medaliat cu aur după ce fusese descalificat

Justin Ress
Profimedia

Înotătorul american Justin Ress, descalificat iniţial în finala probei de 50 m spate din cadrul Campionatelor Mondiale de la Budapesta, a fost desemnat câştigător al medaliei de aur, după ce sancţiunea dictată împotriva sa a fost anulată, informează AFP.

Compatriotul său Hunter Armstrong, clasat pe locul al doilea, la două sutimi de secundă de Ress, dar care a beneficiat de această descalificare şi a primit medalia de aur pe podium, a intrat în final în posesia argintului, în timp ce polonezul Kswarey Masiuk a primit medalia de bronz, atribuită iniţial italianului Thomas Cecconi, retrogradat pe locul al patrulea.

Românul Robert Glinţă s-a clasat pe poziţia a cincea în finala de sâmbătă, la egalitate cu grecul Apostolos Christou, ambii fiind înregistraţi cu acelaşi timp (24 sec 57/100), potrivti Agerpres.

La sfârşitul sesiunii de sâmbătă, o nouă ceremonie de premiere a fost organizată, cu Justin Ress pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Clasamentul final al probei de 50 m spate:
1. Justin Ress (SUA) 24.12
2. Hunter Armstrong (SUA) 24.14
3. Ksawery Masiuk (Polonia) 24.49
4. Thomas Ceccon (Italia) 24.51
5. Robert Glință (România) 24.57
5. Apostolos Christou (Grecia) 24.57
7. Ole Braunschweig (Germania) 24.66
8. Isaac Cooper (Australia) 24.76

Citește și
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”
Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Portarul naționalei de fotbal a Iranului, amendat și suspendat pentru că a îmbrățișat o fană
Portarul naționalei de fotbal a Iranului, amendat și suspendat pentru că a îmbrățișat o fană

Portarul internaţional Hossein Hosseini a fost suspendat un meci de către Federaţia iraniană de fotbal după ce a îmbrăţişat o suporteră la un meci de campionat, a anunţat, luni, presa sportivă locală, citată de AFP.

 

A murit Florin Oprea, portarul alături de care Universitatea Craiova a cucerit primul titlu de campioană
A murit Florin Oprea, portarul alături de care Universitatea Craiova a cucerit primul titlu de campioană

Fostul portar Florin Oprea, care a fost titular între buturile echipei de fotbal Universitatea Craiova în sezonul 1973-1974, în care alb-albaştrii au cucerit primul lor titlu din palmares, a decedat, marţi, a anunţat clubul pe pagina sa de Facebook.

Melodia românească virală cu care au sărbătorit titlul jucătorii lui Inter Milano. Au dansat în vestiar. VIDEO
Melodia românească virală cu care au sărbătorit titlul jucătorii lui Inter Milano. Au dansat în vestiar. VIDEO

Inter Milano a învins-o, luni, pe rivala AC Milan, scor 3-2, în "Derby della Madonnina", și a devenit astfel noua campioană a Italiei.

 

Recomandări
Senatul SUA a aprobat mult așteptatul ajutor pentru Ucraina. Va primi un uriaş pachet de asistenţă militară şi economică
Senatul SUA a aprobat mult așteptatul ajutor pentru Ucraina. Va primi un uriaş pachet de asistenţă militară şi economică

Statele Unite au adoptat marţi un uriaş pachet de asistenţă militară şi economică pentru Ucraina, rezultatul lunilor de negocieri extrem de tensionate şi laborioase din Congres.

Rusia amenință Europa cu o ripostă violentă dacă îi vor fi confiscate activele îngheţate.
Rusia amenință Europa cu o ripostă violentă dacă îi vor fi confiscate activele îngheţate. "Va exista un răspuns foarte dur"

O aliată a lui Vladimir Putin, a avertizat, marţi, că Rusia este gata să riposteze dacă activele sale îngheţate, de aproape 300 de miliarde de dolari, vor fi confiscate de Occident şi folosite pentru a ajuta Ucraina.

În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral.