Val de cereri de pensionare în țară. Funcționarii au fost ocupați cu recalcularea, iar multe dosare au rămas în urmă

×
Codul embed a fost copiat

Românii care se pensionează în următoarele luni mai au de așteptat până primesc documentele oficiale.

Cum funcționarii caselor de pensii au fost ocupați cu recalcularea și cu verificarea deciziilor cu greşeli, multe dintre dosarele celor care așteaptă să se retragă din activitate au rămas în urmă.

Printre nemulțumiții care au ajuns la ghișee se numără și cei care urmează să iasă acum la pensie. În speranța că vor obține bani mai mulți pe vechea formulă de calcul, mulți și-au depus dosarele în ultimele luni, însă nu au primit până acum decizia.

Cum funcționarii au fost ocupați cu recalcularea, multe dosare au rămas în urmă. Numai în Capitală, în august s-au înscris cu 20 la sută mai mulți oameni față de luna iulie.

La nivel național, au fost depuse peste 21 de mii de dosare în iulie și aproape 19 mii în august.

Citește și
„E un cimitir!” Filmare terifiantă din cea mai mare parcare subterană din Valencia

Răspunsuri caută și cei câțiva pensionari care din diverse motive nu au primit nici până acum decizia de recalculare.

În alte cazuri, pensia a rămas la fel în septembrie, deși pe decizia de recalculare sunt trecuți bani mai mulți. La Mureș sunt în jur de 150 de persoane în această situaţie.

Eugenia Neagoe, director Casa Județeană de Pensii Mureș: „O neconcordanță între numărul de puncte de pe decizie și numărul de pe cupon și când o să avem posibilitatea tehnică, le vom expedia noile decizii și ne vom regla financiar, retroactiv de la data de 1 septembrie.”

Oficialii de la Casa de Pensii spun că sunt cazuri izolate şi că problemele vor fi rezolvate în scurt timp. Admit însă că s-a ajuns aici din cauza timpului scurt în care s-a făcut recalcularea. 

„Deciziile au fost emise după data comunicării la plată a drepturilor de pensii aferente lunii septembrie 2024. Astfel, pot fi întâlnite situații în care suma de pe decizia de recalculare este mai mare decât suma primită în această lună”, recunosc, într-o postare în social media, oficialii de la Casa Națională de Pensii Publice. 

„În aceste cazuri diferențele cuvenite între pensia recalculată și pensia încasată vor fi achitate ulterior, inclusiv pentru luna septembrie”, au adăugat oficialii CNPP

În București, sunt aproximativ 800 de decizii dintr-un total de 470 de mii care nu au fost recalculate corect, practic, au fost găsite diferite erori, iar toate aceste documente urmează să fie revizuite.

La nivel național, sunt peste 2.800 de pensionari în aceeași situație. Oamenii vor primi aceiași bani în septembrie, însă în cazul în care pensia crește după recalculare, atunci diferențele vor fi acordate în luna octombrie.

De la 1 octombrie, pensionarii cu pensii peste 2 mii de lei vor primi o sumă suplimentară care poate ajunge până la o sută de lei pentru cei care au un venit de 3 mii de lei .

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Scene neverosimile la FC U Craiova - Ceahlăul! Adrian Mititelu a intrat pe teren: "Nemernicule, ieși afară!"
FOTO Scene neverosimile la FC U Craiova - Ceahlăul! Adrian Mititelu a intrat pe teren: "Nemernicule, ieși afară!"
Citește și...
Veste importantă pentru toți pensionarii. Anunț oficial de la Poșta Română
Veste importantă pentru toți pensionarii. Anunț oficial de la Poșta Română

Compania Naţională "Poşta Română" a început, vineri, distribuirea pensiilor pentru luna noiembrie, respectând angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii Publice, a anunţat operatorul poştal.

Cât va cheltui Bucureștiul anul acesta pentru iluminatul festiv de sărbători
Cât va cheltui Bucureștiul anul acesta pentru iluminatul festiv de sărbători

Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti anunţă pe SEAP licitaţie în vederea achiziţionării decoraţiunilor pentru iluminatul festiv în perioada sărbătorilor de iarnă. Valoarea totală estimată a contractului este de 2.497.000 lei.

Un poștaș din Iași nu a mai dus pensiile oamenilor pentru că îi era lene. Ce a urmat
Un poștaș din Iași nu a mai dus pensiile oamenilor pentru că îi era lene. Ce a urmat

Un poștaș din Iași judecat pentru delapidare a declarat că i-a fost lene să mai dea oamenilor pensiile, pentru că locuiau prea departe. În schimb, a semnat de primire în numele lor și a păstrat banii în geantă, spunând că urma să-i distribuie altă dată.

Recomandări
LIVE TEXT | Alegeri în Moldova 2024, turul 2. S-au deschis urnele de vot
LIVE TEXT | Alegeri în Moldova 2024, turul 2. S-au deschis urnele de vot

Astăzi are loc al doilea tur de scrutin în cadrul alegerilor prezidențilale din Republica Moldova. Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo își dispută cea mai înaltă poziție în stat.

Micii întreprinzători români din SUA votează cu Trump, sufocați de taxele democrate: „Cine muncește în țara asta? Mexicanii”
Micii întreprinzători români din SUA votează cu Trump, sufocați de taxele democrate: „Cine muncește în țara asta? Mexicanii”

Promisiunile electorale ale lui Donald Trump privind redresarea economiei au atins o coardă sensibilă, mai ales în rândul micilor antreprenori.

Scene teribile după retragerea apelor în Valencia: „Așa ceva, apocalipsă, nici în filmele de groază nu se vede”
Scene teribile după retragerea apelor în Valencia: „Așa ceva, apocalipsă, nici în filmele de groază nu se vede”

Șapte dintre cei 16 români dați dispăruți în urma inundațiilor din Spania au fost găsiți în siguranță, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe. Ceilalți nouă sunt încă de negăsit.