FOTO. Cum arată cardul de energie de 700 de lei, care se distribuie din 1 februarie. Plăţile se fac din 20 februarie

×
Codul embed a fost copiat

Poşta Română a început, miercuri, tipărirea cardurilor de energie, la eveniment fiind prezent ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloş.

El a anunţat că, la 1 februarie, va începe distribuirea cardurilor, iar primele plăţi se vor face din 20 februarie.

Prima tranșă, în valoare de 700 de lei, va fi acordată spre finalul lunii februarie, în timp ce cealaltă tranșă de 700 de lei va ajunge la beneficiari în septembrie.

FOTO: Cardul de energie

Citește și
Raluca Turcan
Raluca Turcan, fost ministru al Muncii: ”Peste 9 milioane de români vor primi sprijin sub formă de tichete”
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Acest card de energie confirmă calitatea de beneficiar al ajutorului de încălzire” - a precizat ministrul.

Cum trebuie procedat pentru a folosi cardul de energie

 

Ministrul Marcel Boloș a explicat pașii care trebuie urmați de persoanele beneficiare ale cardului de energie.

După ce va intra în posesia cardului de energie, care este distribuit de Poșta Română, beneficiarul se duce la asociația de locatari - în cazul în care locuiește la bloc - și solicită eliberarea unui ”certificat de validare a datoriei”, operațiune care, susține Boloș, nu durează mai mult de 5 minute.

”Asociația de proprietari nu emite factură către locatari și, atunci, am căutat să înlocuim această factură cu acest certificat de validare a datoriei. Adică un document simplu care atestă datoria pe care locatarul o are față de căldura la bloc.

Eliberarea unui certificat durează 5 minute, nu știu dacă mai mult de 5 minute să completez un formular. La solicitarea beneficiarului, se duce persoana beneficiară cu acest card la asociația de proprietar, solicită eliberarea acelui certificat.

Este o operațiune care durează foarte puțin și, de la acel moment, când certificatul a fost eliberat cu aceleași trei documente - cartea de identitate, cardul de energie, certificatul de validare a datoriei - se prezintă fie la oficiul poștal sau de acasă, după ce se aprobă de către guvern, plățile online de acasă.” - a explicat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Beneficiarii cardurilor de energie vor fi verificați

Ministrul a mai spus că se vor face verificări ale beneficiarilor, iar până acum s-a constatat că 527 dintre aceştia au, în realitate, venituri care depăşesc 10.000 de euro. „Ar fi nefiresc ca ajutorul de încălzire să le fie acordat”, a precizat ministrul.

Ministrul a prezentat calendarul distribuirii cardurilor de energie.

Cu data de 1 februarie, va avea loc distribuirea acestor carduri de energie, iar cu data de 20 februarie se vor putea face primele plăţi, care sunt aferente ajutorului de încălzire, cu cele trei documente pe care le ştim deja: cartea de identitate, cardul de energie care va ajunge la beneficiar şi factura doveditoare pentru plata şi pentru datoria pe care beneficiarii noştri o au la furnizorul de energie. Mă bucur că am ajuns la acest moment şi că avem toate echipamentele pregătite. După cum se vede, echipamentul acesta unde suntem prezenţi pentru împlicuirea cardurilor de energie, în camera alăturată avem echipamentul pentru ceea ce înseamnă tipărirea cardurilor de energie. În zilele următoare se distribuie către direcţiile teritoriale ale Poştei Române, aşa încât procesul sperăm să decurgă în condiţii normale şi termenul devansat de 20 februarie să fie cel de la care încolo beneficiarii ajutorului de sprijin pot efectua plăţi, aşa cum ne-am angajat”, a explicat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, potrivit News.ro.

Întrebat câţi beneficiari vor fi pentru aceste carduri de energie, Marcel Boloş a răspuns:

“Patru milioane de beneficiari. Aici s-ar putea, după verificările pe care le facem, după cum se cunoaşte, atât pentru cei care locuiesc împreună la aceeaşi adresă, care sunt fără nomenclator stradal sau cu nomenclator stradal şi nu şi-au operat în cartea de identitate, domiciliul sau cei care, prin interogarea bazelor de date ale ANAF, depăşesc plafonul de venit de 2.000 de lei. E posibil ca în anumite situaţii să trebuiască să îi excludem de pe lista de beneficiari, dar procesul continuă şi ne respectăm angajamentele asumate”.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a afirmat că, dacă beneficiarii nu vor fi găsiţi acasă de poştaşi, ei vor primi o înştiinţare.

Primesc cardurile cu data de 1 februarie. Poştaşul are procedura pe care o parcurge de predare-primire. Dacă nu sunt acasă, ei lasă, potrivit procedurilor, confirmare de predare-primire, ca şi o scrisoare recomandată şi au procedurile interne la Poşta Română, în baza cărora orice scrisoare recomandată este cu confirmare de predare-primire. (…) Dacă ne referim la adresele beneficiarilor care locuiesc la aceeaşi adresă aici am încercat să clarificăm acele declaraţii pe propria răspundere şi să încercăm să delimităm gospodăriile aşa cum reiese din acele declaraţii, şi să verificăm la ANAF toată corespondenţa cu partea de venituri. Încercăm până pe data de 15 februarie, când închidem procesul de distribuţie şi virăm banii la Poşta Română, să avem clarificate aceste de probleme”, a explicat Marcel Boloş.

El a mai anunţat că au fost găsite 527 de persoane care erau beneficiare ale cardului de energie, dar care înregistrează venituri pe loc de consum de peste 10.000 de euro.

“Acum e perioada în care noi culegem aceste informaţii, declaraţia pe propria răspundere, pentru că nu doar informaţiile de acolo din declaraţie sunt suficiente, urmează interogarea bazei de date la ANAF şi clarificarea situaţiei veniturilor. Până în 15 februarie, când noi virăm banii la Poşta Română, trebuie să avem clarificate aceste lucruri din perspectiva veniturilor pe care le realizează şi a gospodăriilor. Noi finanţăm locul de consum şi consumul energetic la acest loc de consum şi din acest punct de vedere facem această analiză pentru că ar fi nefiresc ca acest ajutor de încălzire să meargă spre acele gospodării care, iată, din interogarea bazelor de date de la ANAF, 527 de beneficiari sunt în venituri medii nete pe persoană, pe loc de consum peste 10.000 de euro. Deci ar fi nefiresc. 527 de cazuri avem care au această situaţie financiară bună, peste 10.000 de euro venit mediu pe persoană pe loc de consum. Deci ceea ce face nefiresc ca ajutorul de încălzire să fie acordat. Realizează venituri din alte surse care au fost identificate la ANAF”, a mai afirmat Boloş.

El a menţionat că acele persoane figurează în evidenţele Ministerului Muncii cu venituri sub 2.000 de lei.

Ei figurează în evidenţele Ministerului Muncii care ne livrează listele de beneficiari şi noi facem confruntarea cu bazele de date ale ANAF-ului pentru a identifica veniturile suplimentare pe care ei le realizează, pe de o parte, şi, pe de altă parte, facem confruntarea cu baza de date de la Direcţia de Evidenţă a Populaţiei, unde găsim toţi colocatarii care locuiesc împreună cu beneficiarii noştri şi în felul acesta determinăm venitul mediu net pe persoană de familie. (…) Au la adresa de domiciliu fie membri ai familie, co-locatari care realizează venituri, cele mai multe sunt din tranzacţii pe piaţa de capital sau venituri din tranzacţii de acţiuni, ca să dau câteva exemple în care ajunge cu acest venit mediu net pe persoană, pe familie la peste 10.000 de euro. În evidenţe la Ministerul Muncii figurează cu aceste venituri sub 2.000 de lei, dar locuiesc împreună cu membri ai familiei sau cu alţi co-locatari care realizează venituri din diverse surse şi media acestor venituri trece de 10.000 de euro”, a mai transmis Marcel Boloş.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Bani pentru populație de la Guvern, pentru plata încălzirii. Nicolae Ciucă: ”Începând cu 20 februarie”
Bani pentru populație de la Guvern, pentru plata încălzirii. Nicolae Ciucă: ”Începând cu 20 februarie”

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență ”foarte importantă”, potrivit premierului Nicolae Ciucă, prin care Ministerul Proiectelor Europene clarifică procedura prin care populația va primi tichete pentru plata încălzirii.    

Raluca Turcan, fost ministru al Muncii: ”Peste 9 milioane de români vor primi sprijin sub formă de tichete”
Raluca Turcan, fost ministru al Muncii: ”Peste 9 milioane de români vor primi sprijin sub formă de tichete”

Deputatul PNL Raluca Turcan, fost ministru al Muncii, afirmă că peste 9 milioane de români vor primi în perioada următoare un sprijin sub formă de tichete, pentru diferite nevoi sociale, provocate de ”perioada de criză”.  

Recomandări
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”

În timp ce cererea pentru muncitorii străini este tot mai mare, în România nu ajung suficienți. Agențiile de recrutare spun că unii străini ocolesc țara noastră și aleg Ungaria sau Croația.

Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii
Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii

Cei patru principali suspecţi arestaţi după atacul terorist de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care au executat împuşcăturile în masă - susțin autoritățile ruse.

Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias

Un paramedic SMURD, acuzat că a agresat sexual o pacientă pe care trebuia să o transporte în siguranță, la spital, a fost condamnat la 5 ani și 5 luni de închisoare.