Cât costă organizarea unei nunți în 2020 și câți bani pot strânge mirii din dar

×
Codul embed a fost copiat

Industria nunţilor în România creşte ca Fat Frumos şi nici nu e de mirare, pentru că românii sunt printre europenii care nu ezită să îşi oficializeze relaţiile. 

În aceste condiţii, în marile oraşe, au apărut săli speciale pentru astfel de evenimente, cofetăriile se întrec în torturi şi prăjituri, iar fotografii organizează sesiuni de poze că pentru cataloagele de modă. Pentru unii, nunta este şi o mică afacere, la final, când număra darul.

Până la cel mai important „Da” din viaţa unui cuplu, drumul este destul de lung. Ea are nevoie de o rochie de mireasă iar el de un costum de mire. Urmează inchirierea unui restaurant şi bani cheltuiţi pentru fotografii, filmări, flori, invitaţii plus DJ-ul care pune muzică la petrecere.

După o relație de 10 ani, doi tineri din Cluj au decis că este momentul să îşi oficializeze legătura. Căutările pentru găsirea unei săli pentru petrecere le-au început încă de acum doi ani.

Alexandra Boierean, viitoare mireasă: "Ne orientăm spre 2021 tocmai pentru că ştiam că e posibil să fie foarte ocupate sălile în 2020. Şi sala pe care noi o urmăream... am avut norocul să aibă două date libere taman în luna iunie."

Citește și
cuplu rusia
Un cuplu din Rusia a fost arestat, după ce în pozele lor de nuntă a apărut un agent secret
Hanul cu Tei se vinde cu 1,6 milioane€. Clădirea, cumpărată de Ilie Dumitrescu în 2004

Cei care doresc ca ziua nunţii să fie perfectă, trebuie să îşi calculeze bine bugetul. Alexandra şi Claudiu vor avea o nuntă medie, cu 75 de cupluri invitate şi chiar şi aşa cheltuielile sunt mari.

Claudiu Pușcaș, viitor mire: "Un cost total pentru sală, muzică, foto-video, costumul de mire, rochia de mireasă, ar fi undeva la 17.000-18.000 de euro. Am contribuit noi cu jumătate, bani pe care i-am economisit de-a lungul timpului. Şi părinţii ne-au ajutat cu undeva la 50%."

Potrivit EUROSTAT, românii sunt pe locul al doilea în Uniunea Europeană la numărul de căsătorii. În 2018 - de când sunt cele mai recente statistici - în România s-au înregistrat 7,4 căsătorii la mia de locuitori.

Cu atât de mulţi doritori, industria sălilor unde se ogranizeaza petreceri de nuntă a prins aripi. Proprietarii unui restaurant din Timişoara - de pildă - au construit cinci săli unde organizează astfel de evenimente. Mai toate sunt ocupate deja pentru următorii doi ani.

Reporter: Cu cât timp înainte trebuie să căutăm restautrant?
Carmen Caragea, organizator evenimente: Minim un an, dar ideal doi. Cererea este foarte mare, nunţi se fac multe şi din acest motiv numărul restaurantelor este mare, dar încă nu satisface cererea.

Radu Benea, proprietar restaurant: „Preţurile încep în această perioadă de la 45 de euro oferta de all inclusive. În timpul verii preţurile încep de la 55 de euro şi ajung până la 70-75 de euro pentru un meniu complet cu băuturi, sală, echipamente, sonorizare, ecrane led şi tot ce au nevoie."

Pe lângă aceşti bani, se aduga şi cei pentru fotografii şi înregistrarea video.

Sorin Popa, fotograf profesionist: "Un preţ corect ar trebui să fie în jur de 1.000 de euro, de acolo ar trebui să înceapă şi ar trebui să includă cel puţin acoperirea integrală a evenimentului şi poate şedinţe suplimentare cum ar fi cununia civilă."

După toată această alergătură şi cheltuială, după dans şi felicitări, proaspăta familie poate calcula ce profit a făcut. Darul de nuntă diferă în funcţie de cât sunt de apropiaţi invitaţii şi de posibilităţile lor financiare.

Reporter: E cheltuială, până la urma sau e şi un câştig?
Femeie: Păi este şi câştig, la final.
Reporter: Cam cât se poate câştiga la o nuntă?
Femeie: Depinde de câţi invitaţi sunt, cam aşa se ia. Şi câte cheltuieli faci: formaţie, tort, sală.
Reporter: Cât se dă?
Femeie: De la 250 încolo, per cuplu.

Ceea ce ar însemna că după o nuntă cu 75 de cupluri invitate, mirii şi-ar acoperi toate cheltuielile dacă fiecare pereche ar dărui 250 de euro. Mulţi primesc însă ajutor şi de la părinţi, aşa că profitul le rămâne lor şi poate depăşi uşor 10.000 de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Spania a reacționat imediat după ce Simona Halep a aflat că joacă cu Paula Badosa în primul meci de la revenire
Presa din Spania a reacționat imediat după ce Simona Halep a aflat că joacă cu Paula Badosa în primul meci de la revenire
Citește și...
Noi imagini cu Adele după transformarea spectaculoasă. Anunțul făcut de artistă
Noi imagini cu Adele după transformarea spectaculoasă. Anunțul făcut de artistă

Cântăreaţa Adele a anunțat, la o nuntă pe care a oficiat-o și unde a cântat pentru a întreține atmosfera, că va lansa cel de-al patrulea album de studio în toamna acestui an.

Un cuplu din Rusia a fost arestat, după ce în pozele lor de nuntă a apărut un agent secret
Un cuplu din Rusia a fost arestat, după ce în pozele lor de nuntă a apărut un agent secret

Un cuplu din orașul rus Kaliningrad a fost arestat și urmează să fie judecat pentru trădare, după ce în pozele lor de nuntă a apărut un agent secret.

Au vrut să-și sărbătorească nunta de aur, dar sunt blocați pe o navă din cauza coronavirusului
Au vrut să-și sărbătorească nunta de aur, dar sunt blocați pe o navă din cauza coronavirusului

Cel puțin 490 de oameni au murit, în China, din cauza infecțiilor cu temutul coronavirus.

Nuntă neobișnuită în Pakistan: 80 de cupluri s-au căsătorit în același timp. Care este motivul
Nuntă neobișnuită în Pakistan: 80 de cupluri s-au căsătorit în același timp. Care este motivul

Nuntă în masă în capitala Pakistanului, unde 80 de cupluri hinduse s-au căsătorit simultan într-o ceremonie organizată în Karachi.

Recomandări
Arma NATO care va tranzita România pentru a ajunge în Ucraina. MApN îi va asigura combustibilul
Arma NATO care va tranzita România pentru a ajunge în Ucraina. MApN îi va asigura combustibilul

Între timp, apărarea Ucrainei suferă din cauza stocurilor tot mai mici de muniție. Un ajutor substanțial este pe drum din Finlanda, stat care a aderat la NATO anul trecut.

PSD și PNL s-au înțeles: Cătălin Cîrstoiu va fi candidatul comun al Coaliției la Primăria Capitalei
PSD și PNL s-au înțeles: Cătălin Cîrstoiu va fi candidatul comun al Coaliției la Primăria Capitalei

După aproape aproape ore de discuții, coliția de Guvernare a decis luni seară că medicul Cătălin Cîrstoiu este candidatul PSD-PNL pentru Primăria Capitalei.

Bani europeni pentru înființarea centrelor de colectare, refuzați de primării. Câmpurile au devenit „magnet” pentru deșeuri
Bani europeni pentru înființarea centrelor de colectare, refuzați de primării. Câmpurile au devenit „magnet” pentru deșeuri

Peste 1.900 de primării ar fi putut să ia bani europeni prin PNRR pentru înființarea așa-numitelor centre de colectare cu aport voluntar.