Tarifele RCA ar putea fi plafonate 6 luni. Prețurile anunțate pentru fiecare tip de vehicul

×
Codul embed a fost copiat

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a înaintat Ministerului Finanţelor o propunere de Hotărâre de Guvern prin care preţul la poliţele RCA să fie limitat la nivelul tarifelor de referinţă pentru o perioadă de 6 luni.

"În urma analizelor realizate cu privire la evoluţia pieţei RCA şi la impactul unor tendinţe speculative asupra consumatorilor, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis să înainteze Ministerului de Finanţe o propunere de Hotărâre de Guvern referitoare la limitarea tarifelor RCA la nivelul tarifelor de referinţă. Pentru protejarea consumatorilor şi pentru stabilitatea pieţelor pe care le supraveghează, Autoritatea face uz de toate resursele legislative şi de reglementare de care poate dispune, împreună cu Guvernul României şi cu alte autorităţi ale statului. Credem că Guvernul va lua în calcul cât de curând propunerea înaintată, tocmai în scopul protejării populaţiei în faţa tendinţelor inflaţioniste sau speculative", a declarat, vineri, preşedintele ASF, Nicu Marcu.

Ministerul Finanțelor pune proiectul în dezbatere publică

Ulterior, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a anunţat că actul normativ va fi pus în dezbatere publică în cursul zilei de vineri şi s-a declarat convins că va fi adoptat de Guvern în regim de urgenţă, astfel încât efectele să se reflecte rapid în piaţa de asigurări RCA şi să conducă la un nivel sporit de suportabilitate din partea asiguraţilor.

Care ar fi tarifele

De exemplu, pentru o mașină cu capacitate cilindrică între 1.200 și 1.400 ar putea fi următoarele tarife:

<=30 - 1.335 lei 
31-40 - 789 lei 
41-50 - 815 lei 
51-60 - 780 lei
>60 - 817 lei 

Citește și
bani
Cum să plătești tariful corect la RCA, deși prețurile au explodat
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

pentru o mașină cu capacitate cilindrică între 1401-1600 ar putea fi următoarele tarife:

<=30 - 1.553 lei 
31-40 917
41-50 956
51-60 913
>60 - 946.

VEZI AICI TOATE TARIFELE

Trebuie precizat că potrivit protectului, depășirea nivelului maxim al tarifului de primă prevăzut în anexă de către societățile de asigurare RCA constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 50.000 lei.

Se anunță proteste

Trei organizaţii patronale ale transportatorilor rutieri au anunţat, vineri dimineaţa, într-un comunicat de presă, că se pregătesc să organizeze proteste de stradă în cazul în care Guvernul nu va interveni pentru plafonarea preţurilor la asigurările de răspundere civilă auto (RCA).

Astfel, demersul demarat de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) este susţinut de Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002) şi de Asociaţia Operatorilor de Transport Rutier "APULUM".

"Într-o situaţie mai puţin dezastruoasă decât cea de acum, în anul 2017, patronatele din transporturile rutiere au solicitat Guvernului şi au obţinut emiterea unei Hotărâri pentru extinderea plafonării la tarifele asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA), cel puţin până la data de 31 decembrie 2017, pentru a se evita un blocaj iminent la acea vreme. Astăzi este mai mult decât necesară plafonarea urgentă a tarifelor RCA, pentru a evita colapsul economic", se menţionează în comunicatul COTAR.

Organizaţia patronală aminteşte că, în ultimii ani, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară a descoperit de mai multe ori la firmele de asigurări încălcări ale prevederilor legii, creşteri de tarife practicate şi după plafonare, tarife netransparente în care erau incluse toate costurile de operare ale firmelor de asigurări, deşi aceste firme au mai multe linii de afaceri.

"Guvernul poate limita tarifele RCA conform Legii Concurenţei 21/1996, modificată şi completată în 2016, unde la art. 4, alineatul 3, este prevăzut că pentru sectoare economice determinate şi în împrejurări excepţionale (situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei) Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau chiar blocarea acestora. Asemenea măsuri pot fi adoptate prin hotărâre pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri. Cerem Guvernului României să plafoneze tarifele RCA, în baza prevederilor Legii Concurenţei. În caz contrar, transportatorii vor protesta în toată ţara", notează reprezentanţii COTAR.

Care sunt riscurile plafonării

Pe de altă parte, în luna noiembrie a anului trecut, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare-Reasigurare din România (UNSAR) atrăgea atenţia că un proiect de plafonare a tarifelor de referinţă la RCA, depus la Senat, riscă să atragă o procedură de infringement împotriva României.

"Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare-Reasigurare din România a luat notă cu îngrijorare şi suprindere de propunerea legislativă depusă la Senat pe 15 noiembrie, care prevede modificarea Legii 132/2017 privind RCA, în sensul plafonării preţurilor RCA la tarifele de referinţă ale ASF - Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Proiectul, care menţionează că este bazat pe o serie de informaţii oferite de "conciliatori", nu este în concordanţă cu Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene şi cu legislaţia europeană incidentă în domeniul asigurărilor, şi riscă să atragă deschiderea unei noi proceduri de infringement împotriva României în domeniul legislaţiei RCA. Acest lucru are loc în contextul în care prioritatea ar trebui să fie tocmai îndreptarea acelor aspecte din legislaţia naţională care au atras deja declanşarea procedurii de infringement împotriva României şi nicidecum generarea unor noi încălcări ale legislaţiei europene prin legislaţia naţională", precizau reprezentanţii organizaţiei la vremea respectivă.

Totodată, în septembrie 2021, ASF menţiona că poliţele RCA ofertate spre vânzare, cu valori care depăşesc nivelul tarifului de referinţă multiplicat cu 1,36, respectiv majorat cu 36%, vor fi redistribuite de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) la valoarea tarifului maximal astfel obţinut, la care se aplică clasele Bonus/Malus corespunzătoare.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Din 2023, proprietarii de trotinete vor fi obligați să aibă RCA
Din 2023, proprietarii de trotinete vor fi obligați să aibă RCA

Cei care circulă cu trotinete vor fi obligați de anul viitor să încheie polițe RCA.

Cum să plătești tariful corect la RCA, deși prețurile au explodat
Cum să plătești tariful corect la RCA, deși prețurile au explodat

În ultima vreme prețurile la RCA au explodat și este posibil ca șoferii să primească tarife mai mari față de cele stabilite de Autoritatea pentru Supraveghere Financiară.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.