„Am apucat capul și l-am pus în pungă”. Povestea unui bucătar român din Irlanda acuzat de crimă. El susține că a fost forțat

police do not cross
Shutterstock

Un român în vârstă de 30 de ani care a lucrat ca bucătar în Irlanda este acuzat de crimă. El susține că ar fi fost forțat să ascundă rămășițele unui bărbat în vârstă de 64 de ani care a fost ucis.

 

Cadavrul bărbatului a fost găsit decapitat și tranșat în Cork, un oraș din provincia Munster, Irlanda.

El a declarat poliției din România că doi bărbați înarmați l-au forțat să pună rămășițele cadavrului într-o pungă, pe care apoi a ascuns-o sub un tufiș din grădina unei case abandonate.

Ionuț Cosmin Nicolescu, în vârstă de 30 de ani, originar din satul Braniștea, județul Dâmbovița, este judecat pentru uciderea lui Frankie Dunne, în vârstă de 64 de ani. Crima ar fi avut loc la sfârșitul lunii decembire, în 2019, în orașul Cork.

Românul a lucrat la un restaurant din Cork din 2016 până la sfârșitul lunii decembrie 2019. Ulterior, el s-a întors în România. În 2020, el ar fi fost anchetat de poliția de la noi și a mărturisit cele întâmplate.

Citește și
Ursula si Rishi Sunak
Marea Britanie și UE, acord post-Brexit, privind relațiile comerciale pentru Irlanda de Nord
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

Curtea Penală Centrală din Cork a fost informată că bărbatul le-a spus polițiștilor din România că, atunci când s-a întors acasă de la muncă a găsit în locuința sa doi bărbați.

El a povestit că a fost șocat atunci când a ajuns acasă. A auzit un zgomot, după care a văzut un bărbat înarmat care i-a spus să-l urmeze.

„Era un bărbat cu o sabie sau o macetă. Mi-a fost frică. Mi-a spus să îl urmez", a povestit românul.

Temător, el a urmat instrucțiunile bărbatului înarmat și a fost condus în curte, unde se afla o altă persoană.

I s-a spus să meargă după colțul grădinii, unde a văzut trupul unui bărbat care zăcea întins pe jos.

„M-am dat puțin înapoi. Mi-a fost frică. Cel de-al doilea bărbat care părea irlandez l-a târât (pe bărbatul întins pe jos) în spatele casei. Nu avea niciun semn de viață. Al doilea bărbat a început să îl dezbrace pe bărbatul pe care îl târâse. Mi s-a părut că era mort. I-au dat jos pantofii și i-au scos pantalonii. Am văzut că al doilea bărbat era înarmat cu un cuțit. Bărbatul gras cu maceta a scos din buzunar o rolă de saci de gunoi și a aruncat-o lângă cadavru", a povestit bucătarul.

Bucătarul român a declarat poliției că i s-a ordonat să pună hainele victimei într-un sac. El a spus că a făcut ce i s-a cerut deoarece se temea că bărbații îi vor face rău.

El a mai povestit că unul dintre bărbați i-a tăiat gâtul victimei, după care i s-a ordonat să ia capul cadavrului și să-l pună într-o altă pungă.

„Am apucat capul și l-am pus în pungă. Tremuram de frică”, a povestit el, conform breakingnews.ie. 

După cele întâmplate, bărbatul a decis să se întoarcă în România. Un detectiv l-a interogat pe bărbat în ceea ce privește crima care a avut loc în 2019, conversația fiind înregistrată.

 

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Un taximetrist și-a ucis soția cu o sabie de samurai, apoi a mărturisit totul într-un videoclip
Un taximetrist și-a ucis soția cu o sabie de samurai, apoi a mărturisit totul într-un videoclip

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Dublin, Irlanda, de profesie taximetrist, și-a ucis soția cu o sabie de samurai, apoi a dezvăluit totul într-un videoclip filmat cu telefonul mobil.

Marea Britanie și UE, acord post-Brexit, privind relațiile comerciale pentru Irlanda de Nord
Marea Britanie și UE, acord post-Brexit, privind relațiile comerciale pentru Irlanda de Nord

Marea Britanie și Uniunea Europeană au ajuns la un nou acord, post-Brexit, privind relațiile comerciale pentru Irlanda de Nord.

Doi români care au comis crime în Irlanda au fost condamnați în România. Unde au fost găsiți
Doi români care au comis crime în Irlanda au fost condamnați în România. Unde au fost găsiți

Doi bărbaţi din judeţul Neamţ, condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor în Irlanda, au fost prinşi de poliţişti, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

Un american bolnav de cancer a căpătat un accent irlandez „incontrolabil”, deși nu vizitase niciodată Irlanda
Un american bolnav de cancer a căpătat un accent irlandez „incontrolabil”, deși nu vizitase niciodată Irlanda

Un bărbat din SUA a căpătat un „accent irlandez incontrolabil” după ce a fost diagnosticat cu cancer de prostată, în ciuda faptului că nu a vizitat niciodată Irlanda, spun cercetătorii.

 

Recomandări
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.

Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară
Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară

Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că România nu are pregătită infrastructura necesară pentru introducerea serviciului militar obligatoriu în următorii doi ani, el menţionând şi că "s-au dus vremurile" în care oamenii să fie aduşi cu arcanul la armată.

Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic
Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic

Israelul a lansat vineri dimineață un atac asupra Iranului, după atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute.