Un tânăr din Constanța a fost răpit de pe stradă de fostul iubit al prietenei sale şi agresat

mașină poliție
Politia Romana

Un bărbat de 23 de ani a fost răpit de pe stradă de fostul iubit al prietenei sale, fiind agresat. Autorul faptei, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat preventiv.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Năvodari au fost sesizaţi, duminică seara, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat de 23 de ani, ar fi fost luată cu forţa într-un autoturism de mai mulţi bărbaţi, maşina deplasându-se pe drumul de la fostul combinat chimic USAS Năvodari, conform News.ro. 

“Imediat, poliţiştii au organizat filtre pentru depistarea autoturismului, acesta fiind identificat de poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Lumina, în localitatea Lumina. În autoturism se aflau trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 29 şi 37 de ani, precum şi persoana vătămată.

Aceştia au fost conduşi la sediul Poliţiei oraşului Năvodari, pentru audieri, în vederea stabilirii situaţiei de fapt. În urma cercetărilor a reieşit faptul că victima a fost agresată de unul dintre bărbaţi, de 32 de ani”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Anchetatorii au stabilit că bărbatul de 23 de ani a fost răpit de fostul iubit al prietenei sale, acesta fiind şi cel care l-a agresat.

Citește și
femeie rapita
Și-a răpit fosta iubită de pe stradă, în Dâmbovița, iar fratele femeii a chemat poliția. Cum s-a terminat totul
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Bărbatul de 32 de ani a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi lovire sau alte violenţe, fiind apoi prezentat instanţei care a decis arestarea preventivă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Un român de 23 de ani a fost răpit, bătut și jefuit de mai mulți italieni care se plictiseau
Un român de 23 de ani a fost răpit, bătut și jefuit de mai mulți italieni care se plictiseau

Un român de 23 de ani a fost răpit și bătut cu bestialitate de o gașcă de italieni descriși de presa italiană ca fiind “tineri, șomeri și plictisiți”.

Și-a răpit fosta iubită de pe stradă, în Dâmbovița, iar fratele femeii a chemat poliția. Cum s-a terminat totul
Și-a răpit fosta iubită de pe stradă, în Dâmbovița, iar fratele femeii a chemat poliția. Cum s-a terminat totul

Poliţiştii din trei judeţe au declanşat o amplă acţiune de căutare a doi bărbaţi, acuzaţi că au răpit o femeie de 28 de ani din Buzău.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.