Un polițist s-a sinucis de supărare că a fost părăsit de iubită. Ce a făcut înainte de a comite gestul extrem

×
Codul embed a fost copiat

Tragedie în localitatea Fierbinți din județul Ialomița. La numai 26 de ani, un tânăr polițist și-a pus capăt zilelor, de supărare că l-a părăsit iubita.

Agentul era adjunctul șefului de post dintr-o localitate apropiată. Și fosta parteneră și mama au încercat să-l împiedice, dar nu au reușit.

În noaptea de joi spre vineri, agentul în vârstă de 26 de ani și-a sunat fosta iubită și a anunțat-o că se va sinucide dacă nu se vor împăca. Tânărul i-a trimis fetei mai multe fotografii cu locul unde urma să-și ia viața.

Femeia a alertat imediat poliția, dar a sunat-o și pe mama polițistului, ținând cont că locuiește în apropiere de școala din Fierbinți, acolo unde s-a petrecut tragedia.

Prima care a ajuns la fața locului a fost chiar mama adjunctului șefului de post.

Citește și
112
Un muncitor al combinatului siderurgic din Galați s-a spânzurat la locul de muncă
„Ei sunt ruşinea Rusiei. Și-au vândut sufletul și conștiința”. Interzis în Rusia lui Putin, părintele rockului alternativ sovietic vine la București

Din păcate, tânărul comisese deja teribilul gest extrem. Între timp, au ajuns și medicii de la Ambulanță, care s-au chinuit zeci de minute să-l salveze pe bărbat.

În jurul orei 02.30 a fost declarat decesul agentului.

Potrivit polițiștilor din Ialomița, agentul lucra din 2017 la postul de poliție din comuna Rădulești.

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
O tânără din Baia Mare s-a aruncat de la balcon după o ceartă cu prietenele
O tânără din Baia Mare s-a aruncat de la balcon după o ceartă cu prietenele

O tânără de 18 ani din Baia Mare a supraviețuit ca prin minune, după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc.

Un muncitor al combinatului siderurgic din Galați s-a spânzurat la locul de muncă
Un muncitor al combinatului siderurgic din Galați s-a spânzurat la locul de muncă

Un muncitor al combinatului siderurgic Liberty Galaţi a fost găsit fără viaţă miercuri seara, cauza decesului fiind suicidul prin spânzurare, informează Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Ultimele momente din viața unei femei care a ales sinuciderea asistată: Șampanie, o tigară și melodia preferată
Ultimele momente din viața unei femei care a ales sinuciderea asistată: Șampanie, o tigară și melodia preferată

Înconjurată de prietenii, Dawn Voice-Cooper, de 76 de ani, a sorbit dintr-un pahar de șampanie, și-a aprins o țigară și a ascultat melodia ei preferată pentru ultima oară. Apoi, în câteva minute a murit.

O tânără din Iași s-a aruncat în lac de trei ori la rând și a scăpat cu viață. Pompierii au preluat-o la ultima tentativă
O tânără din Iași s-a aruncat în lac de trei ori la rând și a scăpat cu viață. Pompierii au preluat-o la ultima tentativă

O femeie de Iași a încercat să se sinucidă de trei ori la rând, aruncându-se în Lacul Ciric. De două ori a salvat-o prietena care o însoțea, și a treia oară pompierii.

Recomandări
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.

Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară
Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară

Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că România nu are pregătită infrastructura necesară pentru introducerea serviciului militar obligatoriu în următorii doi ani, el menţionând şi că "s-au dus vremurile" în care oamenii să fie aduşi cu arcanul la armată.

Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic
Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic

Israelul a lansat vineri dimineață un atac asupra Iranului, după atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute.