Un fost ginecolog american a fost arestat după ce a abuzat sexual 16 studente

police

Un fost ginecolog de la prestigioasa Universitate din California de Sud a fost arestat şi acuzat pentru abuzuri sexuale comise împotriva a 16 tinere femei în timpul examenelor medicale.

 

George Tyndall, în vârstă de 72 de ani, este vizat de sute de acuzaţii din partea pacientelor în ultimii 30 de ani.

Aceste plângeri au condus la deschiderea unei anchete a poliţiei, dar au existat şi înţelegeri amiabile între universitatea USC şi unele victime, cu despăgubiri de cel puţin 215 de milioane de dolari în total.

Ginecologul, care a negat întotdeauna faptele, a fost arestat miercuri dimineaţă lângă locuinţa sa din Los Angeles şi inculpat pentru mai multe cazuri de viol şi agresiune sexuală.

Citește și
Medicul Norman Barwin
Medic de 80 ani acuzat că și-a folosit sperma pentru a insemina paciente. Câți copii are
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

Dacă bărbatul va fi găsit vinovat, el riscă până la 53 de ani de închisoare, potrivit procuraturii.

Acuzaţiile împotriva sa datează din 1990, însă faptele pentru care a fost inculpat miercuri încep în 2009. Cea mai tânără dintre victime are 17 ani.

Preşedintele universităţii USC a demisionat din cauza scandalului, iar preşedintele interimar, Wanda Austin, a declarat miercuri că "această arestare va permite fostelor paciente şi întregii noastre universităţi să facă un pas spre vindecare".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Motivul pentru care un medic a fost ucis în timp ce se afla în vacanță cu familia. FOTO
Motivul pentru care un medic a fost ucis în timp ce se afla în vacanță cu familia. FOTO

Un doctor din Virginia, Statele Unite, a fost ucis în timp ce se afla în vacanță, în Belize, împreună cu familia.

Medic de 80 ani acuzat că și-a folosit sperma pentru a insemina paciente. Câți copii are
Medic de 80 ani acuzat că și-a folosit sperma pentru a insemina paciente. Câți copii are

Un medic canadian, acuzat că a folosit propriul material seminal sau de natură necunoscută pentru a insemina zeci de femei, fără ca acestea să fie informate, și-a pierdut licența, în urma unei decizii a Colegiului Medicilor din Ontario.

Ce a păţit tânăra din Brăila care a dat mită 500 de lei unui medic din Iaşi
Ce a păţit tânăra din Brăila care a dat mită 500 de lei unui medic din Iaşi

O tânără din Brăila, care a dat mită 500 de lei unui medic de la Institutul de boli cardiovasculare Iaşi, ca să-i opereze mamă, a fost condamnată la 10 luni de închisoare, cu suspendare. Decizia Curţii de Apel Iaşi este definitivă.

Recomandări
Români plecați la muncă în UK, transformați în sclavi. O familie de infractori le lua actele și făcea avere de pe urma lor
Români plecați la muncă în UK, transformați în sclavi. O familie de infractori le lua actele și făcea avere de pe urma lor

Traficanţi români de persoane, condamnaţi în Marea Britanie. Sub paravanul unei afaceri de „leasing de personal”, aduceau muncitori din România şi îi exploatau.

Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale
Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale

Alte trei bănci au câștigat procesele cu Autoritatea Națională a Consumatorilor, care le obligase să emită scandețare cu rate egale la credite pentru toși clienții. La acest moment sunt cinci instituții bancare care au avut căștig de cauză.