Un elev și-a înjunghiat mortal o profesoară. Ce plănuia să facă

profesoara ucisa

Un elev din Marea Britanie, care și-a ucis o profesoară, plănuia să mai înjunghie mortal alte două cadre dictactice, dintre care una fiind insarcinată.

Potrivit unei anchete, Cornick, care avea 15 ani când a omorât-o pe Maguire, în vârstă de 61 de ani, pe 28 aprilie 2014, urma să o înjunghie și pe o altă profesoară, Sinead Miley, pentru a-i ucide copilul nenăscut, conform The Sun

De asemenea, acesta urma să îi aplice mai multe lovituri de cuțit în gât directorului clasei sale, Andrew Kellet.

Will Cornick le-a arătat celorlalți elevi un cuțit lung de 34 de cm și s-a lăudat cu planul său de a o ucide pe Anna Maguire pe care a înjunghiat-o de 8 ori. Tânărul a mai mai scos din rucsacul pe care îl avea și o sticlă de whisky și a strigat că “se simte că la o petrecere”.

Deși peste zece elevi știau faptul că Will Cornick era înarmat și avea alcool asupra lui, niciunul dintre ei nu a precizat acest aspect vreunui profesor. Se presupune că din cauza fricii sau pentru că nu l-au luat în serios.

Citește și
arestat preventiv
Bărbatul care și-a înjunghiat soția și soacra a fost arestat
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Un ucigaş graţiat de Ceauşescu, transformat în criminal în serie
Un ucigaş graţiat de Ceauşescu, transformat în criminal în serie

În anul 1974, Gheorghe Toma a fost condamnat la 25 de ani de închisoare după ce a omorât doi soţi ce l-au angajat să le vopsească tabla de pe casă.

Bărbatul care și-a înjunghiat soția și soacra a fost arestat
Bărbatul care și-a înjunghiat soția și soacra a fost arestat

Bărbatul din Maramureş, care şi-a înjunghiat soţia şi soacra în urmă cu câteva zile, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce anchetatorii au stabilit că a avut discernământ în momentul comiterii faptei.

Atentat în Barcelona. 20 de butelii cu gazul ucigaș ”Mama lui Satan” descoperite în casa teroriștilor
Atentat în Barcelona. 20 de butelii cu gazul ucigaș ”Mama lui Satan” descoperite în casa teroriștilor

Ancheta în cazul atentatului terorist de la Barcelona avansează încet. Trei dintre cei cinci jihadişti ucişi de poliţie la Cambrils au fost identificaţi.

Recomandări
Cătălin Cîrstoiu: „Nu sunt în incompatibilitate. La Anemona Med mi-am ajutat colegi”
Cătălin Cîrstoiu: „Nu sunt în incompatibilitate. La Anemona Med mi-am ajutat colegi”

Medicul Cătălin Cârstoiu, candidatul comun al PSD și PNL pentru Primăria Capitalei a declarat că mandatul său este pe masa coaliției. Liderii celor două partide i-au cerut să lămurească acuzațiile de incompatibilitate.

Statele membre NATO au ajuns la un acord privind Ucraina. Decizia anunțată de Jens Stoltenberg
Statele membre NATO au ajuns la un acord privind Ucraina. Decizia anunțată de Jens Stoltenberg

Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat, vineri, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO
Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.