Un copil de patru ani din Focşani a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a înecat în cadă

Autor: Stirileprotv.ro
Ultimul update: Miercuri 28 Noiembrie 2018 10:13
Data publicarii: Joi 22 Februarie 2018 10:15
Categorie: Şocant
ambulanta

Un copil în vârstă de patru ani a ajuns în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Sf. Pantelimon din Focşani, după ce s-a înecat în cadă, transmite Mediafax.

Incidentul s-a produs miercuri seara, iar, la ora transmiterii ştirii, băiatul de patru ani se află la terapie intensivă. Medicii au reuşit să-l stabilizeze, dar copilul a rămas sub supraveghere.

Potrivit unor surse din cadrul unităţii medicale, băiatul din Focşani a ajuns la spital în jurul orei 18.00, fiind transportat cu o salvare. Se pare că victima s-a înecat în cadă, în timp ce făcea baie.

Copilul a ajuns în stare gravă la UPU, dar medicii au reuşit să-l salveze. El va rămâne internat la spital până când medicii vor stabili că viaţa nu îi mai este pusă în pericol. Cazul este anchetat şi de Poliţie.

ambulanta Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer

Sursa: Mediafax

O fată de 12 ani a ajuns la spital cu buza spartă, după ce a bătut-o un coleg: „A fost un pariu”
O fată de 12 ani a ajuns la spital cu buza spartă, după ce a bătut-o un coleg: „A fost un pariu”
Cel mai modern centru integrat de medicină nucleară din Europa. Investiția de 4 mil. €
Cel mai modern centru integrat de medicină nucleară din Europa. Investiția de 4 mil. €
VIDEO PROTVPLUS.RO
Încălzirea globală scoate la suprafață cadavrele de pe Muntele Everest
Încălzirea globală scoate la suprafață cadavrele de pe Muntele Everest
Imagini revoltătoare. Ce a găsit o mamă într-un ou de ciocolată. VIDEO
O femeie a fost desfigurată în bătaie de partener. Bărbatul este un fost soldat
26 de morţi după ce un autocar cu turişti a luat foc în mers. Şoferii au fost arestaţi
Ce a pățit un cunoscut artist, după ce a ameninţat într-un live că se automutilează
Momentul în care un preot este înjunghiat în timpul slujbei. Atacul, transmis live
Justin Carter
Cântăreț mort în timp ce filma un videoclip după un accident sinistru
Descoperirea făcută de un bărbat într-o cutie de suc. VIDEO
Piloți acuzați că au drogat și au violat însoțitoarele de zbor. Răspunsul companiei
A născut 3 copii pe care i-a lăsat să moară. Pedeapsa primită de bistrițeancă
Un bărbat de 37 de ani din Slatina a agresat sexual un minor într-un fast-food
Sentința primită „Dr. Evil”, tatuatorul care își desfigura clienții. Cum arată victimele