Un cetățean sârb a murit strivit de cabina unui TIR. Cum s-a petrecut tragedia

ambulanta smurd
Pro TV

Un cetățean sârb a murit, în noaptea de marți spre miercuri, după ce a fost prins sub cabina unui TIR pe care încerca să îl repare, într-o parcare de pe autostrada A1.

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş, pompierii au fost solicitaţi să intervină, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru deblocarea unei persoane prinsă sub cabina unui TIR, pe Autostrada A1, într-o parcare, informează News.ro.

„La locul intervenţiei s-a deplasat o autospecială cu modul de descarcerare şi un echipaj SMURD. Din nefericire, persoana surprinsă sub cabina autotrenului a fost declarată decedată”, au transmis reprezentanţii ISU Timiş.

Potrivit acestora, victima este un bărbat de 39 de ani, cetăţean sârb, angajat al unei firme de asistenţă reparaţii TIR-uri. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

Citește și
Un TIR a luat foc în urma unui accident, pe DN6
Scene de groază pe DN 6, în Caraș-Severin. Un TIR a ars ca o torță, după un accident
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Accident grav pe Autostrada Soarelui. Un TIR, o dubă şi un autoturism s-au ciocnit
Accident grav pe Autostrada Soarelui. Un TIR, o dubă şi un autoturism s-au ciocnit

Patru persoane au fost rănite joi dimineaţa, într-un accident rutier petrecut pe Autostrada Soarelui.

Scene de groază pe DN 6, în Caraș-Severin. Un TIR a ars ca o torță, după un accident
Scene de groază pe DN 6, în Caraș-Severin. Un TIR a ars ca o torță, după un accident

Un TIR a luat foc după impactul cu un autoturism, luni seară, pe DN 6, în dreptul localităţii Cornea din judeţul Caraş-Severin, flăcările extinzându-se și la o construcţie aflată pe marginea şoselei.

Opt persoane au fost rănite după ce un tren a lovit un TIR, în Bistriţa-Năsăud. FOTO
Opt persoane au fost rănite după ce un tren a lovit un TIR, în Bistriţa-Năsăud. FOTO

Opt persoane, printre care 2 copii, au fost rănite, joi, după ce un tren a lovit un TIR încărcat cu material lemnos, la o trecere peste calea ferată din localitatea Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Şofer de TIR, prins la Calafat cu o puşcă la el. Ce explicaţie a dat
Şofer de TIR, prins la Calafat cu o puşcă la el. Ce explicaţie a dat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat - judeţul Dolj au descoperit în cabina unui camion o puşcă cu aer comprimat, pe care un cetățean bulgar a încercat să o introducă în țară, fără a deţine autorizaţia necesară

Recomandări
Cătălin Cîrstoiu: „Nu sunt în incompatibilitate. La Anemona Med mi-am ajutat colegi”
Cătălin Cîrstoiu: „Nu sunt în incompatibilitate. La Anemona Med mi-am ajutat colegi”

Medicul Cătălin Cârstoiu, candidatul comun al PSD și PNL pentru Primăria Capitalei a declarat că mandatul său este pe masa coaliției. Liderii celor două partide i-au cerut să lămurească acuzațiile de incompatibilitate.

Statele membre NATO au ajuns la un acord privind Ucraina. Decizia anunțată de Jens Stoltenberg
Statele membre NATO au ajuns la un acord privind Ucraina. Decizia anunțată de Jens Stoltenberg

Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat, vineri, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.