Un cercetător rus și-a înjunghiat colegul din cauza unui gest banal

cercetator rus
Pro TV

Un cercetător rus și-a înunghiat colegul, nemaisuportând faptul că acesta îi dezvăluia mereu cum se încheie cărțile pe care le citea.

Serghei Savitsky și Oleg Beloguzov se aflau la baza de cercetare Bellingshausen din Antarctica. Agresorul și-a pierdut cumpătul în momentul în care victima sa i-a dezvăluit finalul cărții pe care o citea, aplicându-i mai multe lovituri de cuțit, scrie The Sun.

În urma atacului, victima – Oleg Beloguzov, un sudor în vârstă de 52 de ani, a fost transportat la un spital din Chile, unde s-a constatat că lama cuțitului îi provocase o rană foarte aproape de inimă. Din fericire, bărbatul a putut fi salvat, iar starea sa de sănătate este stabilă.

Atacatorul a fost plasat în arest la domiciliu, iar potrivit autorităților, Serghei a mărturisit că își regretă fapta.

Aleksandr Klepikov, directorul bazei de cercetare, a dat asigurări că acest incident este fără precedent.

Citește și
Grenada gaze
Cercetător de la UMF Timişoara: "Gazele lacrimogene, arme chimice interzise în război". Ce efecte au pe termen lung
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Familie în stare critică, după ce i-a atacat o girafă
Familie în stare critică, după ce i-a atacat o girafă

Soția și fiul unui cercetător britanic sunt în stare critică, după ce au fost atacați de o girafă într-o rezervație din Africa de Sud.

Cercetător de la UMF Timişoara:
Cercetător de la UMF Timişoara: "Gazele lacrimogene, arme chimice interzise în război". Ce efecte au pe termen lung

Raul Pătrașcu, asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara şi fost consilier de stat pe probleme de sănătate în guvernul Cioloș, a publicat un scurt material despre efectele gazelor lacrimogene.

Recomandări
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”

Sudul Libanului este vizat de „o acțiune ofensivă” pornită de Israel, miercuri, în paralele cu pregătirile pentru o operațiune terestră în Rafah.

Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP
Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP

Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.