Un bebeluș de 2 zile a fost găsit decedat pe un câmp. A fost aruncat dezbrăcat

×
Codul embed a fost copiat

Poliția din Timișoara este în alertă. Trupul plăpând al unui bebeluș de numai două zile a fost găsit pe un câmp dintr-o localitate apropiată.

Nu prezenta urme de violență, iar faptul că nu purta hăinuțe le dă de înțeles anchetatorilor că cei care l-au abandonat au vrut să elimine orice indiciu. La această oră, autoritățile îi caută mama.

Nou-născutul, un băiețel, a fost găsit dimineaţă, în apropiere de Urseni, lângă Timișoara. Zăcea lângă niște tufe, fără hăinuțe pe el. Apelul la 112 a fost dat de un bărbat care venise să pregătească terenul

Zona a fost împânzită de echipaje de poliţie şi criminalişti. Primele case sunt la aproximativ 70 de metri depărtare. Aparent, nimeni nu sesizat vreo mișcare suspectă.

Trupul firav al micuţului a fost preluat de medicii legişti, pentru necropsie.

Citește și
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Informaţiile date până acum de anchetatori sunt foarte puţine. Crucial este raportul medico-legal, care va preciza cum a murit bebeluşul.

Cazul a fost preluat de Parchet. Abia după necropsie magistraţii vor decide încadrarea faptei.

 

Articol recomandat de sport.ro
Bye, Rangers! Ianis Hagi nu revine în Scoția. "Acord total" cu noul club
Bye, Rangers! Ianis Hagi nu revine în Scoția. "Acord total" cu noul club
Citește și...
O femeie și-a omorât iubitul, apoi a spus prietenilor că e bolnavă de Covid ca să aibă timp să-l îngroape în grădină
O femeie și-a omorât iubitul, apoi a spus prietenilor că e bolnavă de Covid ca să aibă timp să-l îngroape în grădină

O profesoară din Marea Britanie l-a înjunghiat pe iubitul ei care o înșelase, apoi le-a spus prietenilor ei că este bolnavă de Covid pentru a câștiga timp să-l îngroape în grădină.

O femeie a găsit un maxilar uman în colecția de pietre a fiului ei. Misterul a fost deslușit 22 de ani mai târziu
O femeie a găsit un maxilar uman în colecția de pietre a fiului ei. Misterul a fost deslușit 22 de ani mai târziu

La mai bine de 20 de ani după ce o mamă a găsit un maxilar uman ascuns în colecția de pietre a fiului ei, experții în genealogie genetică au deslușit descoperirea și au identificat persoana.

 

Un elev din Alba, găsit spânzurat în grădină. Motivul pentru care a recurs la acest gest extrem
Un elev din Alba, găsit spânzurat în grădină. Motivul pentru care a recurs la acest gest extrem

Un adolescent din localitatea Răhău, judeţul Alba, a fost găsit spânzurat, în grădină, de către vecini. Apropiaţi ai tânărului spun că a recurs la acest gest în urma unei dezamăgiri sentimentale. Poliţia a deschis anchetă pentru ucidere din culpă.

Recomandări
Klaus Iohannis cumpără arme din Coreea de Sud. Un contract de 725,7 milioane de dolari ar fi fost încheiat la Seul
Klaus Iohannis cumpără arme din Coreea de Sud. Un contract de 725,7 milioane de dolari ar fi fost încheiat la Seul

Liderii sud-coreean şi român s-au angajat să stimuleze cooperarea în industria de apărare, în timp ce Seulul încearcă să se impună ca al patrulea exportator de armament din lume.

Împreună, dar despărțiți. Alianța PSD-PNL îi aruncă în lupta pentru Primăria Capitalei pe Firea și Burduja
Împreună, dar despărțiți. Alianța PSD-PNL îi aruncă în lupta pentru Primăria Capitalei pe Firea și Burduja

Medicul Cătălin Cîrstoiu nu va mai fi candidatul PSD-PNL pentru Primăria Capitalei. Decizia a fost luată de Coaliție după o ședință maraton, care a durat peste 14 ore. 

Ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă. Zonele care se află sub Cod galben | HARTĂ
Ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă. Zonele care se află sub Cod galben | HARTĂ

Meteorologii anunţă ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă, dar şi precipitaţii mixte la munte.