Un bihorean și-a înjunghiat mortal iubita de 23 de ani, după care a încercat să se sinucidă

cutit
iStock

O tânără de 23 de ani a murit după ce a fost tăiată de iubitul ei în zona gâtului. Bărbatul în vârstă de 24 de ani a încercat apoi să se sinucidă, conform ebihoreanul.ro

Totul ar fi pornit de la o banală ceartă în cuplu, însă bărbatul a devenit atât de nervos încât și-a înjunghiat mortal iubita.

Ulterior, tânărul a încercat apoi să se sinucidă, rănindu-se tot în zona gâtului.

"Avem, într-adevăr, un dosar penal înregistrat. Am înţeles că este vorba despre un conflict între doi concubini. În cadrul conflictului, extrem de violent, el i-a tăiat gâtul, după care a încercat să se sinucidă, fiind internat în spital, în stare stabilă", a declarat, duminică, prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Maria Cotrău.

Conform sursei citate, la întreaga scenă se pare că a asistat și fetița celor doi, însă acestă informație nu a fost încă confirmată de polițiști.

Citește și
seringa
Un tată din Constanța și-ar fi ucis fiica injectându-i o substanță. Ce a făcut apoi
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Până în acest moment, nu se cunosc mai multe detalii despre acest caz. Însă agresorul a fost internat, sub pază, la Spitalul Județean din Oradea și este în afara oricărui pericol.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Fata ucisă, din Constanța, s-ar fi certat cu tatăl ei din cauza internetului. Mărturia mamei
Fata ucisă, din Constanța, s-ar fi certat cu tatăl ei din cauza internetului. Mărturia mamei

Anchetatorii verifică toate ipotezele în cazul crimei din comuna Săcele, judeţul Constanța. Un bărbat de 47 de ani este bănuit că şi-ar fi ucis fata de 14 ani, după care ar fi încercat să se sinucidă.

Un tată din Constanța și-ar fi ucis fiica injectându-i o substanță. Ce a făcut apoi
Un tată din Constanța și-ar fi ucis fiica injectându-i o substanță. Ce a făcut apoi

Anchetă în plină desfăşurare în judeţul Constanța, unde o fată de numai 14 ani a murit, iar din primele informaţii ale poliţiştilor se pare ca suspect de crimă ar fi chiar tatăl ei.

Un tânăr din Iași a recunoscut că și-a ucis prietenul. Ce sentință blândă a primit
Un tânăr din Iași a recunoscut că și-a ucis prietenul. Ce sentință blândă a primit

Un tânăr de 24 de ani, din judeţul Iaşi, a fost condamnat la 10 ani de închisoare după ce şi-a ucis într-o discotecă, prietenul de pahar cu un an mai mic.

Recomandări
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”

În timp ce cererea pentru muncitorii străini este tot mai mare, în România nu ajung suficienți. Agențiile de recrutare spun că unii străini ocolesc țara noastră și aleg Ungaria sau Croația.

Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii
Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii

Cei patru principali suspecţi arestaţi după atacul terorist de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care au executat împuşcăturile în masă - susțin autoritățile ruse.

Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias

Un paramedic SMURD, acuzat că a agresat sexual o pacientă pe care trebuia să o transporte în siguranță, la spital, a fost condamnat la 5 ani și 5 luni de închisoare.