Un bărbat și-a încendiat casa, după care a căzut de la balcon: „Chiar de ziua lui”

×
Codul embed a fost copiat

Gest şocant al unui fost miner din Rovinari, chiar de ziua numelui său. Ieşit la pensie de curând, bărbatul de 58 de ani şi-a incendiat joi dimineaţă apartamentul de la etajul patru al blocului în care locuia, după care a căzut de la balcon.

Manevrele ulterioare de resuscitare au fost zadarnice.

Alarma s-a dat în jurul orei 9.00. Vecinii din blocul în care locuia fostul miner au auzit o explozie în apartamentul acestuia, la scurt timp după ce îl văzuseră plimbându-se prin oraş.

Localnică: „Cică a fost în oraş azi, a venit acasă şi nu ştie nimeni nimic, apoi s-a auzit o bubuitură. N-a spus la nimeni nimic, nu.”

Vecină: „S-a certat cu nevasta-sa, a bătut-o, a plecat la copii la Târgu Jiu, au mai venit copii pe la el, i-a scos afară, nu avut cine să îl întreţină şi asta a fost. Chiar de ziua lui, chiar de ziua lui.”

Citește și
Accident la Bihor
Un bărbat şi mama sa, la spital din cauza unei greşeli banale. "N-am putut să fac nimic"
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Vecină: „Înţelesei că dădu şi foc la apartament, nu ştiu.”

Până la sosirea echipelor de intervenţie, oamenii au ieşit din locuinţele lor, de teama incendiului.

Vecină: „E vecin cu mine pe scară, dar nu ştiu ce e în familia oamenilor, auzii că dădu foc şi ieşirăm în scara blocului.”
Reporter: „V-aţi speriat?”
Vecină: „Păi te sperii, că ai gaze, curent, astea. Dar s-a plâns de vreun necaz înainte. Nu, că nu vorbea cu lumea.”

În scurt timp la faţa locului au sosit echipaje de pompieri de la Rovinari şi Târgu Jiu. Bărbatul era pe balcon când pompierii au intrat în apartamentul său pentru a stinge focul. Apoi a căzut de la înălţime. Medicii au încercat apoi în zadar să îl resusciteze.

De. Claudiu Constantinescu, medic Ambulanță Gorj: Pacient cu multiple leziuni traumatice şi cu traumatism cranian major, stop cardio-respirator. Au început ei resuscitarea, au intubat pacientul, noi am venit şi am continuat încă 30 de minute fără rezultat.”

Florin Chisim, purtător de cuvânt ISU Gorj: „Gestul bărbatului este unul inexplicabil, având în vedere că atât încăperea prevăzută cu balcon, cât şi balconul, nu fuseseră cuprinse de flăcări. În prezent se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs nefericitul eveniment.”

Şi poliţiştii au deschis un dosar de anchetă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Un bărbat a suferit arsuri pe tot corpul din cauza pisicii. Ce i-a făcut animalul
Un bărbat a suferit arsuri pe tot corpul din cauza pisicii. Ce i-a făcut animalul

Caz oribil în capitala Rusiei, unde un bărbat a suferit arsuri cumplite din cauza animalului său.

Un bărbat şi mama sa, la spital din cauza unei greşeli banale.
Un bărbat şi mama sa, la spital din cauza unei greşeli banale. "N-am putut să fac nimic"

Un bărbat de 52 de ani din Bihor şi mama lui, în vârstă de 86 de ani, au ajuns la spital, miercuri seară, în urma unui accident rutier.

Gestul șocant la care a recurs un bărbat, după ce și-a împușcat fosta soție. Reacția rudelor
Gestul șocant la care a recurs un bărbat, după ce și-a împușcat fosta soție. Reacția rudelor

Scene terifiante, miercuri seară, în localitatea Mahmudia din judeţul Tulcea. Un bărbat de 41 de ani, înarmat cu o puşcă de vânătoare, a pătruns în magazinul unde lucra fosta soţie şi a împuşcat-o pe femeie.

Bărbat dus la spital, după ce a căzut într-o râpă de 100 de metri
Bărbat dus la spital, după ce a căzut într-o râpă de 100 de metri

Un bărbat a fost salvat de salvamontiști, miercuri seara, după ce căzuse într-o râpă de 100 de metri. El a fost dus la spitalul din Sinaia, având răni la cap și brațe.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.