Un musulman a fost executat, fără să i se acorde permisiunea de a fi asistat de un imam

Domineque Hakim Marcelle Ray
montgomeryadvertiser.com

Un bărbat musulman a fost executat joi în statul american Alabama, după ce Curtea Supremă a SUA a votat cu 5-4 în favoarea execuţiei, respingând cererea pentru prezenţa unui imam în timpul aplicării sentinţei, a informat vineri Reuters.

Avocaţii lui Domineque Ray, un afro-american în vârstă de 42 de ani, au susţinut că politica statului Alabama privind execuţiile îi favorizează pe deţinuţii creştini, în condiţiile în care este permisă prezenţa unui capelan în camera morţii, capelan care adesea stă îngenunchiat lângă deţinutul condamnat la moarte şi se roagă împreună cu el dacă se solicită acest lucru, conform Agerpres. 

Ray a fost executat la orele locale 22:12, a anunţat într-un email purtătorul de cuvânt al Departamentului de Corecţie, fără a face alte precizări. Ultimele cuvinte ale lui Ray au fost în limba arabă, transmite EFE.

Execuţia lui Ray a fost temporar amânată pentru că el a cerut ca imamul său să-l înlocuiască pe capelan în camera morţii.

Miercuri, cea de-a 11-a Curte de Apel a SUA, de circuit, a acceptat să suspende execuţia planificată pentru a dezbate argumentele formulate de Ray, însă statul Alabama a făcut rapid apel la decizia Curţii Supreme, care a anulat-o pe cea a Curţii de Apel.

Citește și
politisti Elvetia
Musulman, amendat pentru că a spus „Allahu akbar” în public. Explicaţia bărbatului
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Ray a fost condamnat la moarte în 1999 pentru uciderea lui Tiffany Harville, în vârstă de 15 ani, care a dispărut de acasă din Selma, statul Alabama, în iulie 1995. Potrivit documentelor tribunalului, consultate de EFE, Ray şi complicele său, Marcus Owden, care ispăşeşte o pedeapsă de închisoare pe viaţă, au dus-o pe Harville pe o plantaţie de bumbac din Selma, unde au violat-o şi au ucis-o în bătaie.

Cadavrul lui Harville, abandonat pe plantaţie, a fost descoperit abia o lună mai târziu. Cu un an în urmă, Ray şi Owden îi uciseseră şi pe fraţii Earnest şi Reinhard Mabins, în vârstă de 18 şi respectiv 13 ani, pentru că cei doi refuzaseră să intre în banda din care cei doi complici făceau parte. Cele trei crime nu au putut fi rezolvate decât în 1997, când Owden a avut ''o revelaţie spirituală'' şi a mărturisit faptele autorităţilor, care l-au reţinut ulterior şi pe Ray.

Nu este deocamdată clar dacă statul Alabama a aprobat ca imamul lui Ray să fie prezent la execuţie.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Aproape 200 de oameni arestaţi în Turcia, din cauză că aveau o aplicaţie pe telefon
Aproape 200 de oameni arestaţi în Turcia, din cauză că aveau o aplicaţie pe telefon

Turcia a ordonat arestarea a 192 de persoane suspectate de legături cu reţeaua clericului musulman Fethullah Gulen, aflat în exil în SUA şi pe care Ankara îl acuză de orchestrarea tentativei eşuate de puci din 2016.

Musulman, amendat pentru că a spus „Allahu akbar” în public. Explicaţia bărbatului
Musulman, amendat pentru că a spus „Allahu akbar” în public. Explicaţia bărbatului

Decizia a fost luată de autorităţile din oraşul elveţian Schaffhausen, dar este contestată de apărătorii drepturilor omului.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.