Un bărbat dispărut de acasă a fost găsit mort într-un șanț. Ce îi ceruse unei vecine


Ultimul update: Marti 11 Februarie 2020 09:52
Data publicarii: Marti 11 Februarie 2020 08:15
Categorie: Stiri Socante

Descoperire șocantă la marginea localității Săcuieni, din județul Dâmbovița. Un bărbat în vârstă de 62 de ani, care dispăruse de acasă de 6 zile, a fost găsit fără suflare, într-un șanț.

Rudele și apropiații lui cred că s-a rătăcit și a murit înghețat, din cauza gerului de afară. Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă să stabilească cu exactitate în ce împrejurări și-a găsit sfârșitul.

Bărbatul, pensionar, era divorţat şi locuia singur în casa părintească. Avea o fată la casa ei şi era vizitat des de rude. Ultima dată a fost văzut în viaţa de către o vecină, pe care o vizitase în seara de 4 februarie.

Elena Ciorâng, martor: „A dispărut de acasă. Seara, la 9 jumătate a venit la mine şi mi-a spus să îi fac rost de o femeie, să stea cu ea de vorbă. După un timp, vede băiatul meu ca el a plecat spre luncă şi de atunci nu mai ştim nimic.”

Sătenii şi rudele au încercat să îl găsească pe bărbat zile în şir. L-au căutat pretutindeni, dar din păcate fără succes. În cele din urmă, un trecător a zărit cadavrul într-un şanţ şi a dat alarma.

Ion Lungu, vecin: Frig, a fost frig.
Reporter: Să fi murit de frig?
Ion Lungu: Da, de frig! Marţi noaptea a plouat, o ploaie rece. Am luat-o şi noi, am trecut la 10 metri de el, l-am căutat, la 10 metri şi nu l-am văzut.

Georgeta Niță, sora victimei: „Cred că s-a rătăcit, cred că a căzut şi n-a mai ştiut să mai vină. Frig, frig, frig. A fost îmbrăcat subţire, era într-o cămaşă şi o vestă subţire, cu capul gol. A plouat, a fost viscol, foarte frig şi a îngheţat."

Apropiaţii omului sunt uimiţi de sfârşitul său fulgerător. Îl ştiau în putere şi nu se gândeau că va avea parte de o aşa moarte.

După ce vor analiza toate probele, medicii legişti vor stabili cauza morţii. După o primă examinare, aceştia spun că pe trupul victimei nu sunt semne de violenţă, şi că bărbatul a suferit probabil un şoc hipotermic.

Tags: barbat, sant, dambovita,

VIDEO PROTVPLUS.RO