Un copil de 6 ani a ajutat la arestarea părinților săi, acuzați de o crimă înfiorătoare

×
Codul embed a fost copiat

Detaliile unei crime înfiorătoare au ieşit la iveală în localitatea Alunișul, din judeţul Bistriţa Năsăud, la un an după ce a fost comisă. Doi iubiţi împreună cu un vecin ar fi ucis în bătaie un sătean de 40 de ani.

Au încercat apoi să şteargă toate urmele şi au plecat la muncă în străinătate. Între timp însă, poliţiştii au aflat totul. Însuşi băiatul de 6 ani al cuplului bănuit de crimă le-ar fi oferit indicii-cheie anchetatorilor despre ororile comise în casa părintească.

În urmă cu aproape un an, victima a ajuns în casa celor doi iubiţi să le ceară socoteală că ar fi găzduit-o pe soţia lui, care fugise de acasă. Între ei, bănuiesc anchetatorii s-ar fi iscat un scandal care a degenerat într-o bătaie în toată regulă la care ar fi asistat şi un vecin.

Victima a fost lăsată să zacă în curte, iar a doua zi când soţii şi-au dat seama că omul a murit, s-au debarasat de el într-un pârâu. Mai întâi, au tranşat trupul neînsufleţit, ca să fie siguri că şterg urmele crimei.

După o lună, un localnic a găsit un craniu în pădure, iar în urma expertizei anchetatorii au stabilit că este vorba despre bărbatul dispărut. Aşa au bătut anchetatorii la poarta suspecţilor. Cei doi iubiţi erau deja plecaţi la muncă în stainatate. Abia miercuri s-au întors în ţara şi au fost reţinuţi imediat. Apoi au ajutat la reconstituirea crimei.

Citește și
justitie
Tânăr, condamnat la opt ani și jumătate de închisoare pentru că și-ar fi ucis fratele
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Poliţiştii au audiat mai mulţi martori.

Crina Sârb, purtător de cuvânt IPJ BN: ”Cei doi bărbaţi împreună cu femeia l-ar fi lovit cu picioarele şi punmii pe bărbatul de 40 de ani, după ce împreună au consumat băuturi alcoolice. A doua zi cei trei au constatat faptul că bărbatul de 40 de ani decesase.”

Cei doi iubiţi au trei copii - de 1 an şi 3 luni, respectiv 3 ani şi şase ani. Când au fost lăsaţi în grija asistenţilor sociali, băiatul cel mare le-ar fi povestit anchetatorilor detalii despre crimă.

Teodor Sângeorzan, Protecţia Copilului: ”Nici nu ştim în momentul de faţă dacă aceşti copii au asistat la aceste orori de care se vorbeşte, ori le-a fost indusă povestea, au surprins anumite faze, discuţii. Am rămas surprinşi să auzim ceea ce copiii povesteau.”

Cei mici au fost incluşi deja într-un program de consiliere psihologică.

La câteva luni după ce bărbatul a dispărit, cei doi iubiţi au plecat să muncească în Spania şi nu au bănuit nicio secundă că vor fi ridicaţi de către polițiști şi duşi la audieri îndată ce intră în ţară. Anchetatorii i-au audiat chiar în locul unde se presupune că a fost omorât bărbatul şi aceştia şi-au recunoscut fapta pentru că riscă acum ani grei după gratii.

Cât despre copiii lor, aceştia se pare că vor rămâne în grija statului pentru moment deoarece autorităţile au ajuns la concluzia că bunicii lor nu se pot ocupa de ei. Sunt bătrâni şi locuiesc într-o zonă izolată unde cei mici nu au acces la educaţie decât cu mare greutate. Cât despre vecinul lor care a asistat la crimă, acesta este încă audiat şi ar putea fi şi el reţinut.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Un tânăr a intrat cu mașina într-un stâlp, după ce și-a înjunghiat soția
Un tânăr a intrat cu mașina într-un stâlp, după ce și-a înjunghiat soția

Un tânăr de 29 de ani din județul Gorj și-a ucis soția, după care a încercat să se sinucidă, intrând cu mașina într-un stâlp.

Tânăr, condamnat la opt ani și jumătate de închisoare pentru că și-ar fi ucis fratele
Tânăr, condamnat la opt ani și jumătate de închisoare pentru că și-ar fi ucis fratele

Opt ani şi jumătate de închisoare. E sentinţa data de Tribunalul pentru minori în cazul tânărului de 17 ani din Braşov, acuzat că şi-a omorât din răzbunare fratele de 23 de ani.

Un bărbat din Botoșani, recent eliberat pentru crimă, și-a bătut crunt iubita, apoi s-a sinucis
Un bărbat din Botoșani, recent eliberat pentru crimă, și-a bătut crunt iubita, apoi s-a sinucis

Întâmplare şocantă într-o localitate din judeţul Botoşani, unde un bărbat de 56 de ani, fost deţinut pentru omor şi eliberat de câteva luni din penitenciar, şi-a bătut crunt iubita, rănind-o grav la cap, apoi s-a sinucis.

Fiul unei familii bogate din Rusia şi-a ucis mama şi bunica. Ce i-a făcut surorii lui
Fiul unei familii bogate din Rusia şi-a ucis mama şi bunica. Ce i-a făcut surorii lui

Poveste de groază în Lutovoi, o suburbie de lux a oraşului rusesc Tver, unde un adolescent a comis un masacru ce a îngrozit Rusia.

Recomandări
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. 

Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor
Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor

Noul pachet de ajutor american pentru Ucraina va include și rachete ghidate cu o rază de acțiune de 300 de km.  

Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu
Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu

După două luni de căutări și încă una în care au făcut campanie pentru medicul Cătălin Cîrstoiu, liderii PNL și PSD au anulat toate planurile comune pentru Primăria generală a Capitalei.