Un bărbat de 57 de ani este acuzat de pornografie infantilă după ce a obținut mii de filmări de la mai multe copile

×
Codul embed a fost copiat

Mii de filmări pornografice, în care apar copile, unele în vârstă de doar zece ani, au fost descoperite în telefoanele unui individ de 57 de ani din Slatina.

Bărbatul se folosea de identități false și aborda fetele, minore, pe rețele de socializare. Le convingea apoi să îi trimită fotografii sau filmări în ipostaze indecente. După un timp, când victimele refuzau să mai trimită, începea șantajul. Individul este acum reținut pentru pornografie infantilă.

Anchetatorii au aflat că bărbatul, trecut bine de a doua tinerețe, a început să aibă astfel de preocupări din mai, anul trecut. Aborda pe rețele de socializare copile cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani. Le făcea complimente și după un timp, le cerea sa se filmeze.

Bărbatul ar fi creat mai multe conturi pe rețelele de socializare, cu o identitate falsă și ar fi abordat 10 minore, pe care le-ar fi convins să îi trimită fotografii și înregistrări video, cu caracter pornografic. Dacă refuzau, acesta le-ar fi șantajat cu publicarea materialelor”, spune IPJ Olt.

În jumătate de an a strâns mii de poze și filmări

 

De altfel, individul avea mai multe telefoane pe care le folosea pentru stocarea imaginilor ilegale. În jumătate de an a strâns mii de astfel de poze și filmări.

Citește și
Agresor
VIDEO. Momentul în care un tată îl lovește pe pedofilul care a încercat să îi sărute fiica în lift
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

În urma percheziției domiciliare, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, patru telefoane mobile, un laptop și două memory stick-uri”, a adăugat IPJ Olt.

Cazul reamintește câte pericole poate ascunde internetul atunci când cei mici au acces nelimitat, fără supraveghere parentală.

Prima soluție, cea mai radicală, ar fi să se interzică accesul la calculator până la o vârstă la care poate să existe puțin discernământ”, spune șeful de lucrări de la Universitatea Politehnica Timișoara.

Vorbim de efecte pe termen scurt și pe termen lung, fiind vorba de o traumă. E foarte important ca adulții din jurul copilelor să fie foarte atenți la orice înseamnă modificare, atât la nivel comportamental cât și la nivel emoțional. Vorbim de efecte în ceea ce privește eșecul școlar, retragerea în sine, retragerea încrederii în ceilalți, vorbim de depresie, anxietate, culpabilitate, frică”, a explicat un psiholog.

Magistrații Tribunalului Olt au decis arestarea preventivă a individului, pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Anchetă: Papa Benedict XVI a știut despre copiii abuzați sexual de preoți când era arhiepiscop
Anchetă: Papa Benedict XVI a știut despre copiii abuzați sexual de preoți când era arhiepiscop

Papa Benedict al XVI-lea a știut despre preoții care au abuzat copii atunci când avea funcția de arhiepiscop de München între 1977 și 1981, se arată într-un raport al arhiepiscopiei, care respinge negările de până acum ale lui Benedict.

VIDEO. Momentul în care un tată îl lovește pe pedofilul care a încercat să îi sărute fiica în lift
VIDEO. Momentul în care un tată îl lovește pe pedofilul care a încercat să îi sărute fiica în lift

Un bărbat din Rusia s-a răzbunat pe pedofilul care a încercat să îi sărute fiica de 15 ani în liftul blocului. Cum s-au deschis ușile, fata a fugit, iar după câteva secunde tatăl ei a intrat în lift și l-a lovit pe agresor, relatează Daily Mail.

Recomandări
Ce a cerut vehement Cătălin Cîrstoiu în ședința coaliției care l-a „descalificat” din cursă. Informații din culise
Ce a cerut vehement Cătălin Cîrstoiu în ședința coaliției care l-a „descalificat” din cursă. Informații din culise

După 15 ore de discuții, liderii PNL și PSD au renunțat la candidatul comun Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Generală a Capitalei. Cătălin Cîrstoiu nu a vrut să renunțe, ba chiar a cerut și garanții.

Prima reacție a lui Cîrstoiu, după ce a fost retras din cursă: „Un medic nu abandonează niciodată”
Prima reacție a lui Cîrstoiu, după ce a fost retras din cursă: „Un medic nu abandonează niciodată”

Cătălin Cîrstoiu susține că nu a luat decizia de face un pas înapoi „pentru că un medic nu abandonează niciodată” şi că, „în fond, decizia politică trebuie să revină liderilor politici”.

Ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă. Zonele care se află sub Cod galben | HARTĂ
Ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă. Zonele care se află sub Cod galben | HARTĂ

Meteorologii anunţă ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă, dar şi precipitaţii mixte la munte.