Un bărbat și-a pedepsit fiica de 3 ani și a lăsat-o nesupravegheată. Cum a fost găsită

sherin

O fetiță de 3 ani din SUA, care a disparut după ce tatăl său a lăsat-o nesupravegheată, în fața casei, drept pedeapsă, a fost găsită moartă dupa două saptamani.

Sherin Matthews a fost de negăsit din 7 octombrie. Politisiti din Richardson, Texas, s-au temut că a fost răpită. În timpul căutărilor, tatăl fetiţei, Wesley Mathews, în vârstă de 37 de ani, a fost arestată, conform dailyrecord.com

Se pare care acesta le-ar fi dezvăluit poliţiştilor că ar fi obligat-o pe Sherin să stea singură un faţă unui copac din faţă locuinţei lor, fiindcă a refuzat să bea toată porţia de lapte. Când s-a întors să o verifice, după 15 minute, fetiţă dispăruse.

Două săptămâni mai târziu, autorităţile au găsit corpul neînsufleţit al unei fetiţe la mai puţin de 2 km de locul în care bărbatul i-a spus fiicei sale să stea. Cauza morţii nu este încă cunoscută.

Cealaltă fiica a lui Matthews, în vârstă de 4 ani, a fost preluată de Protecţia Copilului. Conform informaţiilor venite de la ofiţerul Kevin Perlich, tatăl ei a sunat la Poliţie abia la 5 ore de la dispariţia fetiţei.

Citește și
accident Botoșani
Copil de 14 ani mort într-un accident provocat de un minor, în Botoșani
Prețul eliberării Alinei Apostol din „gulagul” chinezesc. Fost deținut al regimului de la Beijing: „Cu chinezii trebuie să negociezi direct!”. Răspunsul Ministerului Justiției din România

Acum, Matthews își așteaptă sentința.

Articol recomandat de sport.ro
Starul din Premier League care le-a lăsat însărcinate pe soție și pe amantă în aceeași perioadă a devenit tată pentru a șasea oară
Starul din Premier League care le-a lăsat însărcinate pe soție și pe amantă în aceeași perioadă a devenit tată pentru a șasea oară
Citește și...
Dezvăluiri revoltătoare făcute de părinții copilului care ar fi murit de la etnobotanice
Dezvăluiri revoltătoare făcute de părinții copilului care ar fi murit de la etnobotanice

Apar amănunte noi în cazul băiatului de 12 ani din Iaşi, care a fost găsit mort, joi dimineaţă, se pare din cauza etnobotanicelor.

Copil de 14 ani mort într-un accident provocat de un minor, în Botoșani
Copil de 14 ani mort într-un accident provocat de un minor, în Botoșani

Grav accident duminică noapte, într-o localitatea din judeţul Botoşani. Un adolescent de 14 ani a murit, iar unul de 22 de ani a ajuns la spital în stare gravă, după ce un prieten, în vârstă de 16 ani, a venit să îi ia la plimbare cu maşina.

Parintii arhitectului Andrei Buca, mort in incendiul din Colectiv, si-au botezat fetita de 3 luni.
Parintii arhitectului Andrei Buca, mort in incendiul din Colectiv, si-au botezat fetita de 3 luni. "Este un copil tare bun"

Tragedia din clubul Colectiv a schimbat vieti si a rescris destinele unor oameni care vor fi marcati pentru totdeauna.

Recomandări
FMI: Războiul din Ucraina face ca economia Rusiei să crească anul acesta mai rapid decât toate economiile avansate
FMI: Războiul din Ucraina face ca economia Rusiei să crească anul acesta mai rapid decât toate economiile avansate

Rusia s-a adaptat la ”noua normalitate”, iar trecerea sa la economia de război, pe fondul agresiunii pe care o derulează împotriva Ucraina, a făcut FMI să estimeze că economia sa va crește anul acesta mai rapid decât ale statelor avansate.

Pompierii continuă căutările sub dărâmături în urma exploziei din Craiova. Momentul deflagrației violente a fost filmat
Pompierii continuă căutările sub dărâmături în urma exploziei din Craiova. Momentul deflagrației violente a fost filmat

O explozie puternică a transformat miercuri noapte într-o ruină o clădire pentru nefamiliști din Craiova. O femeie a murit, iar alte trei persoane au ajuns la spital, după ce o parte din primul etaj s-a prăbușit.

WSJ: Liderii de război ai Israelului nu au încredere unii în alţii. Există păreri radicale și o rivalitate veche
WSJ: Liderii de război ai Israelului nu au încredere unii în alţii. Există păreri radicale și o rivalitate veche

După şase luni de conflict împotriva Hamas, publicul israelian este profund divizat în ceea ce priveşte modul în care se poate câştiga războiul din Fâşia Gaza.