Turist mort în Făgăraș după ce a alunecat de pe munte. O alpinistă a fost rănită grav în Bucegi

×
Codul embed a fost copiat

Un turist a murit la peste 2.000 de metri altitudine, în zona vârfului Capra, din munții Făgăraș. Bărbatul, în vârstă de 61 de ani, a alunecat pe o pantă înghețată mai bine de 400 de metri. În cădere s-a lovit de stânci și rănile i-au fost fatale.

Victima era din Cluj-Napoca și se afla pe munte împreună cu fiul său și încă un tânăr. La coborâre de pe creasta Șaua Caprei, bărbatul a alunecat și s-a dus la vale, pe gheață, câteva sute de metri. În cădere s-a lovit de stânci de mai multe, ori, ultima dată - foarte violent - la aproximativ 200 m de locul de unde s-a oprit, lângă Bâlea Lac. Cei care-l însoțeau au sunat la 112, dar salvamontiștii sibieni l-au găsit, din păcate, fără suflare.

Dan Popescu, Salvamont Sibiu: „Primii colegi au ajuns destul de repede undeva la 3 minute. S-au început manevrele de resuscitare dar din păcate nu s-a mai putut face nimic. Victima avea 61 de ani. Se afla într-o drumeție alături de fiul lui și de încă un prieten al fiului.”

Fiul bărbatului reușise să ajungă pe cont propriu într-o zonă sigură. Celălalt însoţitor a avut și el nevoie de ajutorul salvamontiştilor, care l-au dus în apropierea cabanelor.

Dan Popescu, Salvamont Sibiu: „Erau echipați corespunzător cei doi tineri, aveau colțari, piolet, inclusiv schiuri de tură puse pe rucsac. Din păcate, victima nu avea cască și piolet, avea doar bețe de schi și colțari.”

Salvatorii montani sfătuiesc turiștii să fie deosebit de atenți. În munții Făgăraș, la altitudini atât peste 1.800 de metri, dar uneori şi mai jos, riscul de avalanșă este însemnat în această perioadă. Traseele turistice sunt închise, iar practicarea sporturilor de iarnă în aceste zone trebuie evitată.

Alpinistă rănită grav în Bucegi, după ce a căzut în gol peste 200 de metri

Altul a fost deznodământul în cazul unui grup de patru alpiniști porniti pe un traseu dificil din Munții Bucegi. O femeie a alunecat într-o zona de abrupt, iar unul dintre tovarăși a încercat să o prindă. Nu a reușit, iar turista a suferit traumatisme severe. Pentru intrerventie au fost mobilizare echipe de salvatori din Bușteni, Azuga și de la Salvamont Prahova.

Sabin Cornoiu, Salvamont România: „Salvamontiștii au lucrat 9 ore pentru a solutiona acest caz, a fost o șansă deosebită pentru persoana accidentată că a avut alături colegi care s-au mobilizat să o ajute, să îi mențină o stare psihica bună, să o izoleze termic până la sosirea salvatorilor.”

Misiunea de salvare a durat 9 ore. Femeia este acum internată în spital, cu răni grave.

Salvamontiștii spun că în ultimii 5 ani au constatat că numărul de accidente crește, în medie, cu 500 de la un an la altul.

Cele mai multe incidente se petrec la începutul sezonului de iarnă, cand turiștii nu sunt încă antrenați și nici stratul de zăpada nu este suficient de mare.

Citește și...
Franța: Un elev de liceu a murit după ce a suferit un infarct în timpul unei probe de Bacalaureat
Franța: Un elev de liceu a murit după ce a suferit un infarct în timpul unei probe de Bacalaureat

Un elev de liceu a murit după ce a suferit un atac de cord, marți după-amiază, în timpul unui examen de Bacalaureat susținut într-o unitate de învățământ din orașul francez Lille.

Cum a reușit o femeie să fure 40.000 de euro de la bunicul ei care locuia la azil. A cheltuit banii pe droguri și mâncare
Cum a reușit o femeie să fure 40.000 de euro de la bunicul ei care locuia la azil. A cheltuit banii pe droguri și mâncare

O femeie în vârstă de 25 de ani a furat de la propriul bunic, în vârstă de 79 de ani, peste 40.000 de euro.  

Sinucidere colectivă: O mamă și-a convins soțul, sora și copiii să sară de la balcon „din cauza războiului din Ucraina”
Sinucidere colectivă: O mamă și-a convins soțul, sora și copiii să sară de la balcon „din cauza războiului din Ucraina”

O mamă și-a determinat soțul, sora și copiii să sară în gol de la etajul șapte, convinsă fiind că nu mai merită să trăiască din cauza războiului din Ucraina.  

Recomandări
Klaus Iohannis: În acest moment România încă nu îndeplineşte criteriile privind aderarea la Zona Euro
Klaus Iohannis: În acest moment România încă nu îndeplineşte criteriile privind aderarea la Zona Euro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că în acest moment România nu îndeplineşte, deocamdată, criteriile privind aderarea la zona euro, subliniind că nu este realist ca ţara noastră să fixeze un termen pentru aceasta.

Oficial de la Budapesta: Ungaria nu îl va aresta pe Vladimir Putin dacă va intra pe teritoriul ungar
Oficial de la Budapesta: Ungaria nu îl va aresta pe Vladimir Putin dacă va intra pe teritoriul ungar

Ungaria nu îl va aresta pe preşedintele rus Vladimir Putin dacă acesta ar intra pe teritoriul ungar, întrucât nu ar exista niciun temei juridic, a declarat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban.

ASF: Poliţele de asigurare emise de Euroins rămân valabile şi după publicarea deciziei de retragere a autorizaţiei
ASF: Poliţele de asigurare emise de Euroins rămân valabile şi după publicarea deciziei de retragere a autorizaţiei

Poliţele de asigurare emise de Euroins România îşi păstrează valabilitatea şi după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de retragere a autorizaţiei societăţii, dacă posesorii lor nu aleg să le denunţe.