Trupul unui bărbat în stare de descompunere, găsit pe malul Mureșului

×
Codul embed a fost copiat

Caz cu multe necunoscute, în Alba. Trupul unui om a fost găsit pe malul Mureşului, prins în crengile copacilor.

Cadavrul ar fi acolo de foarte mult timp, spun localnicii, deoarece era în stare avansată de descompunere. Drept urmare, este greu de stabilit identitatea persoanei respective, dar - din primele date - se pare că ar fi vorba despre un bărbat.

Cauza morţii este şi ea un mister şi reprezintă acum subiectul unei anchete.

Câţiva bărbaţi care se relaxau pe malul Mureşului, în zona localităţii Sântimbru, din Alba, au zărit trupul victimei, prins în crengile copacilor. Iniţial, nu şi-au dat seama despre ce este vorba.

Martor:"Am mers în susul apei circa 50 de m şi am venit pe malul apei în jos să vedem cât e apa de adâncă şi când m-am apropiat la circa jumătate de metru am găsit un om mort, era prins în crengi şi prima dată am crezut că e o sperietoare pentru ciori. Cel puţin o lună are de când în e apă. Am sunat la 112."

Citește și
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

În scurt timp, pompierii au ajuns în zonă.

Trupul neînsufleţit a fost dus la serviciul de medicină legală din Alba, pentru necropsie. Din primele date, se pare că ar fi vorba despre un bărbat. Poliţiştii trebuie să stabilească acum identitatea victimei şi să afle în ce condiţii s-a stins.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Un italian și-a ucis sora și i-a ascuns trupul într-un tomberon din Roma
Un italian și-a ucis sora și i-a ascuns trupul într-un tomberon din Roma

Un italian i-a şocat pe locuitorii din Roma cu o crimă înfiorătoare. Poliţia a început o anchetă după ce, într-un tomberon dintr-un cartier bun din capitala Italiei, au fost găsite două picioare umane.

Recomandări
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat joi pentru o apărare europeană mai puternică şi mai integrată.

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1

Potrivit News.ro, procurorii au decis, joi, trimiterea în judecată a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, care este acuzată de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Ce ar fi provocat gaura misterioasă care a apărut în oraşul prahovean Slănic. „Nimeni nu știe ce e dedesubt”
Ce ar fi provocat gaura misterioasă care a apărut în oraşul prahovean Slănic. „Nimeni nu știe ce e dedesubt”

Este alertă la Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.