Tragedie la malul mării. Al nouălea deces înregistrat în acest sezon pe litoral

salvamari
Pro TV

Un bărbat de aproximativ 40 de ani s-a înecat, duminică dimineaţă, în mare, în localitatea 2 Mai, trupul său fiind scos la ţărm de pompieri şi scafandri.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, cadrele medicale au fost solicitate să intervină, duminică dimineaţă, după ce un bărbat s-a înecat în localitatea 2 Mai, el fiind văzut plutind pe mare, cu faţa în jos, scrie news.ro

La faţa locului s-a deplasat ambarcaţunea aflată în punctul temporar Mangalia. Echipa de intervenţie a ajuns la faţa locului, iar scafandrii au intrat în apă pentru recuperarea persoanei respective pe care au adus-o la ţărm. Cadrele medicale au stabilit că bărbatul în vârstă de 40 de ani era decedat.

Acesta este cea de-a noua persoană înecată în mare pe litoral de la începutul acestui sezon estival, alte peste 30 de persoane fiind salvate de la înec în acelaşi interval.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

Citește și
Tesla Model 3
Tesla iese din SUA și dă cea mai mare lovitură din istoria sa. Afacerea de 5 mld. dolari
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Zi însorită și temperaturi în creștere în majoritatea zonelor țării
Zi însorită și temperaturi în creștere în majoritatea zonelor țării

Astăzi avem o zi însorită şi o amiază călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Pe la munte, după prânz apar ceva înnorări şi ploi izolate, iar seara o să plouă pe spaţii mici prin nord şi nord-vest.

Tesla iese din SUA și dă cea mai mare lovitură din istoria sa. Afacerea de 5 mld. dolari
Tesla iese din SUA și dă cea mai mare lovitură din istoria sa. Afacerea de 5 mld. dolari

Tesla intenţionează să investească cinci miliarde de dolari în construirea unei fabrici în China.

Vacanța ”low cost” la ștrandurile municipale. Bazinele sunt departe de standarde
Vacanța ”low cost” la ștrandurile municipale. Bazinele sunt departe de standarde

Pentru mulți dintre români, vara nu înseamnă vacanțe la mare și la munte. Cei care nu își permit sau pur și simplu nu au timp să plece din localitate, trebuie să accepte câte o ieșire la ștrandurile municipale. 

Recomandări
Ce a cerut vehement Cătălin Cîrstoiu în ședința coaliției care l-a „descalificat” din cursă. Informații din culise
Ce a cerut vehement Cătălin Cîrstoiu în ședința coaliției care l-a „descalificat” din cursă. Informații din culise

După 15 ore de discuții, liderii PNL și PSD au renunțat la candidatul comun Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Generală a Capitalei. Cătălin Cîrstoiu nu a vrut să renunțe, ba chiar a cerut și garanții.

Prima reacție a lui Cîrstoiu, după ce a fost retras din cursă: „Un medic nu abandonează niciodată”
Prima reacție a lui Cîrstoiu, după ce a fost retras din cursă: „Un medic nu abandonează niciodată”

Cătălin Cîrstoiu susține că nu a luat decizia de face un pas înapoi „pentru că un medic nu abandonează niciodată” şi că, „în fond, decizia politică trebuie să revină liderilor politici”.

Ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă. Zonele care se află sub Cod galben | HARTĂ
Ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă. Zonele care se află sub Cod galben | HARTĂ

Meteorologii anunţă ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă, dar şi precipitaţii mixte la munte.