Temut criminal, arestat după 24 de ani din cauza inundaţiilor. Ce a aflat despre victime


Ultimul update: Joi 15 August 2019 14:00
Data publicarii: Joi 15 August 2019 13:56
Categorie: Stiri Socante
pustnicul care a comis 2 crime

Caz şocant în Siberia, unde un bărbat a ajuns pe mâna poliţiei după aproape un sfert de secol de când şi-a atacat iubita şi pe fiica acesteia – din cauza fenomenelor meteo extreme.

Un bărbat de 73 de ani, evacuat dintr-o regiune izolată din Siberia din cauza inundaţiilor devastatoare, a fost identificat atunci când a ajuns la spital drept unul dintre cei mai căutaţi infractori din Rusia. Potrivit Siberian Times, bătrânul, care trăia singur în taiga şi se hrănea cu ceea ce vâna şi pescuia, a fost în tinereţe gardian la închisoare, dar a ajuns el însuşi după gratii pentru că a ucis un deţinut.

În 1995, la scurt timp după ce a fost eliberat, omul şi-a atacat cu un cuţit iubita şi pe fiica acesteia de 6 ani, în oraşul Taştagol din regiunea Kemerevo. Le-a înjunghiat cu sălbăticie şi, convins că le-a ucis, a fugit şi s-a ascuns în taiga, unde a trăit aproape un sfert de secol.

Deşi era pe lista celor mai căutaţi infractori din Rusia, poliţia nu a reuşit să-l găsească, dat fiind că omul trăia în taiga şi îşi schimba permanent ascunzătoarea.

După ce şi-a pierdut un picior în timp ce vâna, bărbatul a început să se descurce tot mai greu. Când regiunea a fost inundată, el a fost nevoit să plece, iar atunci când a ajuns într-un spital, a fost identificat. În faţa poliţiştilor, bătrânul a recunoscut dubla crimă, dar a aflat cu stupoare că victimele sale trăiesc.

Cum fapta nu s-a prescris, el va ajunge cel mai probabil după gratii pentru mulţi ani.

Sursa: Siberian Times

VIDEO PROTVPLUS.RO