Taximetrist din Botoşani, bătut de 2 clienţi beţi care i-au furat apoi maşina

taxi
Pro TV

Doi bărbaţi din Botoşani sunt anchetaţi de poliţişti, după ce, miercuri, au agresat un taximetrist şi au fugit cu maşina acestuia, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Maria Carp.

Potrivit sursei citate, taximetristul de 36 de ani a fost direcţionat de către dispeceratul unităţii de taxi pentru a prelua o comandă pe strada Griviţa din municipiul reşedinţă. Ajuns la locul solicitării, a observat că persoanele care au efectuat comanda se află în stare de ebrietate, iar la un moment dat le-a cerut acestora să coboare din vehicul. Cei doi au început să îl lovească pe taximetrist cu pumnii, între cei trei având loc o altercaţie. În timpul cât conducătorul auto a solicitat intervenţia organelor de poliţie, unul dintre agresori a furat taxiul, pe care l-a condus pe o distanţă scurtă, ulterior abandonându-l.

"În urma investigaţiilor efectuate de echipajul de poliţie ajuns la locul intervenţiei au fost identificaţi doi bărbaţi de 39 şi 42 de ani, pe care persoana vătămată i-a recunoscut ca fiind persoanele care l-au agresat, aceştia fiind conduşi la sediul poliţiei pentru audieri. Pe parcursul verificărilor s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de bărbatul de 39 de ani. Întrucât acesta a refuzat testarea alcoolscopică, el a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei", a afirmat Maria Carp.

Pe numele celor doi bărbaţi a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, furt în scop de folosinţă şi conducere sub influenţa alcoolului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Reacţia unui taximetrist, când e întrebat despre UNTOLD:
Reacţia unui taximetrist, când e întrebat despre UNTOLD: "Depăşeşte Revelionul"

''UNTOLD'' împlineşte marţi 5 ani. În 5 martie 2015 se anunţau primii artişti care aveau să urce pe scena festivalului, care a devenit, cel mai bun din Europa - potrivit European Festival Awards.

Un taximetrist explică de ce pasagerii preferă UBER: ”Pădure fără uscături nu există”
Un taximetrist explică de ce pasagerii preferă UBER: ”Pădure fără uscături nu există”

A fost haos miercuri, în Bucureşti, după ce mii de taximetrişti au protestat în faţa Guvernului. Aceştia şi-au parcat maşinile în Piaţa Victoriei pentru mai bine de 4 ore.

Răzbunarea unei cliente pe un taximetrist, când a văzut cât are de plătit pentru o cursă
Răzbunarea unei cliente pe un taximetrist, când a văzut cât are de plătit pentru o cursă

O femeie a fost reținută, în Moscova, fiind acuzată că a bătut un taximetrist, după care i-a furat mașina, după ce s-a certat cu șoferul din cauza tarifului călătoriei.

Recomandări
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad

Un diplomat european a dezvăluit, miercuri, pentru Syria TV, că Serviciului Secret din România a vizitat Siria și s-a întâlnit cu președintele Bashar al-Assad și cu directorul serviciilor de informații siriene, Hossam Luke.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.