Tânără din Capitală, bătută și jefuită chiar în apropierea casei: „A durat 2-3 minute toată treaba”

Tanara batuta in Capitala
Facebook/AlexandraPopescu

Alexandra Popescu, o tânără din București, a povestit pe pagina sa de Facebook cum a fost agresată pe o stradă din Capitală, chiar în apropierea casei, în urmă cu o săptămână.

Incidentul a avut loc în jurul orei 22.40, pe o stradă pe care există permanent un polițist local, întrucât în zonă este o instituție publică, cât și un liceu.

„Intrând pe stradă am simțit că cineva mă urmărește. M-am uitat ușor în spate și l-am văzut pe acest „domn”. În acel moment mi-am dat seama că ceva se va întâmpla și că nu o să fie frumos, așa că mi-am oprit muzica din căști și m-am uitat în față să văd dacă este cineva pe stradă. Nu era nimeni altcineva. Domnul a venit în spatele meu, m-a depășit și s-a postat la maxim un metru distanță în fața mea. Eu m-am blocat, iar el mi-a zis trei lucruri în trei secunde: „Ai bani? Cât este ceasul? Dă-mi tot!” Nu m-a lăsat să-i dau tot, pentru că a început să mă bată. Eu nu am știu ce să fac, decât să țip după ajutor și să-l mușc de mână. Cred că a durat 2-3 minute toată treaba, ca apoi să iasă paznicul și să îl fugărească, dar domnul” deja mă bătuse serios și îmi furase și telefonul după ce mi-a rupt fusta. Din păcate, paznicul nu a reușit să-l prindă”, a mărturisit tânăra pe pagina sa de Facebook.

Ea și-a motivat decizia de a vorbi despre incidentul prin care a trecut pentru a avertiza și pe alte persoane cu privire la riscurile la care se expun când merg pe jos seara pe stradă. Mai mult de atât, tânăra a mers și la Poliție pentru a denunța agresiunea.

„În fine, ideea e că se întâmplă cazuri de genul, chiar dacă reacția multor oameni a fost „dar asta parcă se întâmpla acum 20 de ani”. Oh, well, se întâmplă și cel mai nasol e sentimentul ăla de panică când te duci spre casă, chiar dacă e cât de cât lumină afară și sunt oameni pe stradă. Voi ăștia care mergeți mult pe jos, așa cum mergeam eu, acum 2 săptămâni, eu zic să fiți mai atenți. De la această întâmplare am văzut mult prea mulți dubioși prin jurul meu, iar panica asta e cam urâtă, iar ochiul meu nu a arătat prea bine săptămâna trecută. Și da, am fost la poliție. Și da, am dat declarații și am încredere că îl vor prinde. Sper”, a mai mărturisit ea.

Citește și
fetita batuta
Fetiță de 15 ani bătută cu violență de o gașcă de bărbați. A fost filmată încercând să se ascundă
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Tânără de 26 de ani, torturată toată noaptea de soț, un recidivist eliberat recent
Tânără de 26 de ani, torturată toată noaptea de soț, un recidivist eliberat recent

S-au derulat scene înfiorătoare într-o casă din Târgovişte. O femeie de 26 de ani a fost mutilată de soţul ei, după ce individul a legat-o de un scaun.

Fetiță de 15 ani bătută cu violență de o gașcă de bărbați. A fost filmată încercând să se ascundă
Fetiță de 15 ani bătută cu violență de o gașcă de bărbați. A fost filmată încercând să se ascundă

Poliția din Marea Britanie a dat publicității imagini cu o adolescentă de 15 ani care îcsearcă să se ascundă de mai mulți bătăuși, care au prins-o ulterior și au lovit-o cu violență.

Tânără torturată de părinți, după ce a refuzat o căsătorie aranjată. Au turnat ulei încins pe ea
Tânără torturată de părinți, după ce a refuzat o căsătorie aranjată. Au turnat ulei încins pe ea

Părinții unei adolescente au fost puși sub acuzare pentru că și-au torturat fiica, din cauză că refuzase o căsătorie aranjată. Mai mult, tânăra este dată dispărută de mai multe luni.

Recomandări
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”

Sudul Libanului este vizat de „o acțiune ofensivă” pornită de Israel, miercuri, în paralele cu pregătirile pentru o operațiune terestră în Rafah.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP
Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP

Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.