Tânăr ucis în bătaie pe o stradă din Sibiu. Atacatorii au fost prinşi

politisti
Pro TV

Incidentul a avut loc pe strada Şureanu din Sibiu.

Trei bărbaţi sunt reţinuţi, fiind acuzaţi că au omorât în bătaie, un tânăr de 26 de ani, în faţa unui bar aflat în vecinătatea unei biserici din municipiul reşedinţă, potrivit prim-procurorului Ion Veştemean, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

"În 29.05.2018 s-a dispus efectuarea în continuarea a urmăririi penale faţă de suspectul S.C.N. în vârstă de 28 de ani , C.C.S. în vârstă de 26 de ani şi C.D. I. în vârstă de 24 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit a Cod pr. Pen., aceştia fiind reţinuţi prin Ordonanţa procurorului din data de 29.05.2018 pe o perioadă de 24 de ore, până la data de 30.05.2018, ora 03,00", se arată într-un comunicat de presă remis marţi, AGERPRES.

Victima a decedat luni seara, la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean din Sibiu, "ca urmare a unei agresiuni ce a fost exercitată asupra sa de către trei persoane de sex masculin, agresiune ce s-a petrecut în aceeaşi dată, în jurul orei 18,00, în faţa barului denumit 'Şureanu' aparţinând SC Palmierul Com SRL situat pe str. Şureanu din Sibiu, în laterala blocului cu nr. 78", mai precizează sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
Nici Charleston, nici Stuttgart: unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis
Nici Charleston, nici Stuttgart: unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis
Citește și...
Om al străzii, bătut cu sălbăticie de doi bărbați pe străzile din Bacău. VIDEO
Om al străzii, bătut cu sălbăticie de doi bărbați pe străzile din Bacău. VIDEO

Imagini şocante surprinse de o cameră de supraveghere din Bacău, la sfârşitul săptămânii trecute. Doi bărbaţi lovesc cu bestialitate un om al străzii, în vârstă de 35 de ani.

Tânăr de 30 de ani, ucis în bătaie de un luptător K1. Mesajul emoționant al soției
Tânăr de 30 de ani, ucis în bătaie de un luptător K1. Mesajul emoționant al soției

Un bărbat în vârstă de 30 de ani din Chișinău a murit la spital, după ce ar fi fost bătut cu sălbăticie de un luptător K1 în fața unui club de noapte. Anchetatorii au deschis dosar penal în acest caz.

Bătaie generală la o nuntă, în Timiș. A fost necesară intervenția ”mascaților”
Bătaie generală la o nuntă, în Timiș. A fost necesară intervenția ”mascaților”

Bătaie generală la o nuntă care a avut loc duminică noapte, la Buziaș, în urma căreia mai multe persoane au fost vătămate. Anchetatorii din Logoj au reținut doi tineri de la care ar fi pornit scandalul.

Recomandări
Institutul pentru Studiul Războiului: Rusia a obținut câştiguri teritoriale în Ucraina
Institutul pentru Studiul Războiului: Rusia a obținut câştiguri teritoriale în Ucraina

Experţi ai Institutului pentru Studiul Războiului din SUA (ISW) confirmă că Rusia a obţinut unele câştiguri teritoriale în războiul său împotriva Ucrainei, relatează vineri DPA.

Primele imagini cu rămășițele dronei căzute în Brăila. Ce este inscripționat pe ele | FOTO
Primele imagini cu rămășițele dronei căzute în Brăila. Ce este inscripționat pe ele | FOTO

Au apărut primele imagini cu rămășițele dronei militare care s-a prăbușit în Brăila, în Insula Mare.  

A fost deschis cel mai modern aeroport din România. Va deveni al doilea din țară după Otopeni | FOTO & VIDEO
A fost deschis cel mai modern aeroport din România. Va deveni al doilea din țară după Otopeni | FOTO & VIDEO

A fost inaugurat terminalul T4 al Aeroportului Iaşi, vineri, cel mai modern din România.