Soț și soție, uciși în fața copiilor pentru un loc de parcare. Agresorii au intrat peste ei în casă, în Somerset

parcare
Shutterstock

Un cuplu a fost ucis în propria casă, în fața copiilor, pentru un loc de parcare. Oribilele crime au avut loc într-un sat din Somerset, Marea Britanie, iar paramedicii nu au mai reușit să salveze victimele, grav rănite.

Poliția a intervenit duminică seară, după un apel de urgență la ora 21.45, găsindu-i în casă, răniți grav, pe un bărbat de 36 de ani și o femeie de 33.

În apartament mai erau doi copii de patru și șapte ani, foarte speriați de scenele violente, relatează cotidianul The Sun. Ei au fost, de altfel și cei care au furnizat primele informații poliției.

Mai multe surse din Poliție au confirmat că bărbatul, care era profesor de informatică la gimnaziu, și soția lui fuseseră implicați în urmă cu câteva săptămâni într-un scandal pentru un loc de parcare în fața imobilului în urma căruia intervenise Poliția. Vecinii i-au descris însă ca persoane foarte „liniștite”.

Poliția a reținut doi bărbați, sub suspiciunea de dublă crimă, în vârstă de 34 și 67 de ani, care ar face parte din aceeași familie, și face apel la populația din zonă care poate furniza orice fel de informații să apeleze numerele de urgență dacă poate sprijini ancheta.

Citește și
preot
Mărturia preotului care a asistat la dubla crimă din curtea unei biserici din Argeș. Bărbatul ar fi premeditat ororile
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Cei doi copii au fost preluați de serviciile sociale iar forțele de poliție dau asigurări că s-a produs un incident izolat într-o zonă „liniștită”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Dubla crimă de la Onești. Noi detalii din rechizitoriu. Strigătele de disperare ale victimelor au răsunat pe stradă
Dubla crimă de la Onești. Noi detalii din rechizitoriu. Strigătele de disperare ale victimelor au răsunat pe stradă

Bărbatul care, în luna aprilie, a omorât doi muncitori într-un apartament din Oneşti care îi aparţinuse şi-a planificat crima şi a vrut ca totul să fie public, scrie News.ro. 

Mărturia preotului care a asistat la dubla crimă din curtea unei biserici din Argeș. Bărbatul ar fi premeditat ororile
Mărturia preotului care a asistat la dubla crimă din curtea unei biserici din Argeș. Bărbatul ar fi premeditat ororile

Dubla crimă din Argeș, unde un bărbat și-a ucis, în curtea bisericii, fosta iubită și pe copilul acesteia, a fost premeditată.

Alt condamnat la moarte și-a primit pedeapsa. Trump ar putea deveni președintele cu cele mai multe execuții din ultimul secol
Alt condamnat la moarte și-a primit pedeapsa. Trump ar putea deveni președintele cu cele mai multe execuții din ultimul secol

Un bărbat de 40 de ani din SUA, condamnat la moarte pentru o dublă crimă comisă în 1999, pe când avea 18 ani, a fost executat joi seara, în ultimele zile de mandat ale președintelui Donald Trump.

Recomandări
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO

Este alertă în Brăila, după ce o dronă militară s-ar fi prăbușit joi seară pe un câmp, la aproximativ 15 kilometri de oraș, în Insula Mare a Brăilei.

„Proba” deținută de Rusia în cazul atentatului din Moscova pune Vestul pe jar: „Niște neguțători de bălegar”
„Proba” deținută de Rusia în cazul atentatului din Moscova pune Vestul pe jar: „Niște neguțători de bălegar”

Rusia a anunţat joi că deţine ”proba” care arată că autorii atentatului soldat cu 143 de morţi în apropiere de Moscova întreţineau legături cu ”naţionalişti ucraineni”, acuzaţii catalogate de către Statele Unite drept ”propagandă absurdă”.

România, în Schengen aerian și maritim, din 31 martie. Se schimbă regulile pe toate aeroporturile. Cine nu poate părăsi țara
România, în Schengen aerian și maritim, din 31 martie. Se schimbă regulile pe toate aeroporturile. Cine nu poate părăsi țara

A început numărătoarea inversă până la intrarea României în spațiul Schengen aerian și maritim. În noaptea de sâmbătă spre duminică se vor schimba regulile, iar autoritățile fac ultimele pregătiri.