Șoferul Maserati-ului în care au murit 3 tineri nu avea permis. A fost prins de polițiști în urmă cu un an

Dată publicare: 17-05-2021 12:32
Dată actualizare: 17-05-2021 19:21


Șoferul Maserati-ului în care au murit 3 tineri ...
Șoferul Maserati-ului în care au murit 3 tineri ...

Ies la iveală detalii noi în cazul accidentului din judeţul Suceava, în care au murit trei tineri care se aflau într-un Maserati. Anchetatorii au descoperit că șoferul, în vârstă de 30 de ani, nu a avut niciodată permis de conducere.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, însă au descoperit că şoferul de 30 de ani care era şi proprietarul maşinii sport nu a avut niciodată permis de conducere. Acesta a mai fost prins la volan în trafic de către oamenii legii în urmă cu un an, iar săptămâna viitoare urma să primească o sentinţă în acest dosar. Mai mult, şoferul se afla sub control judiciar pentru constituirea unui grup infracţional.

Vă reamintim că în accidentul care s-a petrecut sâmbătă seara în localitatea Poiana Stampei din judeţul Suceava au murit trei tineri. După ce au petrecut la o cabană au hotărât să testeze puterea bolidului.

La întoarcere, într-o curbă periculoasă şoferul a scăpat maşina de sub control din cauza vitezei de peste 150 de km la oră. Maşina a izbit un mal de pământ, a sărit peste un gard, a rupt un fir de curent şi mai apoi s-a răsturnat. Impactul a fost fatal.

Şi ceilalţi doi tineri din maşină, de 30 şi 23 de ani au fost condamnaţi în trecut pentru infracţiuni precum furt sau trafic de droguri.


VIDEO PROTVPLUS.RO