Și-a ținut copilul închis într-o cușcă timp de luni întregi. Drama unui copil de 5 ani

cuplu
Facebook.com

Un cuplu din Singapore și-ar fi ținut copilul în vârstă de cinci ani închis într-o cușcă de pisici, unde l-au torturat, aruncând pe el apă fierbinte.

Potrivit autorităților, cu o săptămână înainte să moară, cei doi ar fi aruncat apă fierbinte pe el de cel puțin patru ori, scrie Mirror.

Mai mult decât atât, l-ar fi prins cu clești, l-ar fi lovit cu o mătură, în tot acest timp fiind închis într-o cușcă de pisici, timp de mai multe luni.

În urma torturii la care a fost supus, copilul a suferit arsuri pe 70% din suprafața corpului, iar părinții lui ar fi refuzat să-l ducă la spital.

Cuplul mai este acuzat și pentru faptul că a folosit o lingură încinsă pentru a-i însemna palma copilului, după ce a deschis mai multe cutii de lapte praf.

Citește și
agresor
L-au sechestrat 6 ore şi i-au ars organele intime. Motivul absurd pentru care l-au torturat pe băiat
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

În urma unor investigații, cei doi ar fi recunoscut actele de cruzime, fiind arestați.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Un bărbat a torturat și violat un copil de 2 ani. Ce pedeapsă a primit
Un bărbat a torturat și violat un copil de 2 ani. Ce pedeapsă a primit

Un bărbat din Marea Britanie, în vârstă de 27 de ani, a fost condamnat la 22 de ani de închisoare după ce a torturat și a agresat sexual un copil de aproape 2 ani.

L-au sechestrat 6 ore şi i-au ars organele intime. Motivul absurd pentru care l-au torturat pe băiat
L-au sechestrat 6 ore şi i-au ars organele intime. Motivul absurd pentru care l-au torturat pe băiat

Un copil de 15 ani din Marea Britanie a trăit clipe de groază din cauza unor adolescenţi. Tinerii l-au sechestrat pe băiat, l-au bătut şi torturat din simplul motiv că victima vărsase, din greşeală, un

Chinurile la care a fost supus de părinți un copil de 8 ani pentru că ar fi fost gay
Chinurile la care a fost supus de părinți un copil de 8 ani pentru că ar fi fost gay

O femeie din SUA care și-a torturat până la moarte copilul de 8 ani pentru că s-a temut că ar fi homosexual a fost condamnată la închisoare pe viaţa iar partenerul ei a primit pedeapsa cu moartea.

Copil de nouă din Olanda, torturat de mamă. Femeia credea că e posedat de demoni
Copil de nouă din Olanda, torturat de mamă. Femeia credea că e posedat de demoni

O femeie cu dublă cetățenie – olandeză și marocană -, este cercetată pentru abuz, în Olanda, după ce și-a torturat copilul de nouă ani, pe care îl credea posedat de demoni.

Copil de opt ani, torturat și ucis de iubitul mamei, pe motiv că ar fi fost homosexual
Copil de opt ani, torturat și ucis de iubitul mamei, pe motiv că ar fi fost homosexual

Gabriel Fernandez, un copil de opt ani, a fost torturat și ucis de iubitul mamei sale, în vârstă de 37 de ani. Decesul a avut loc în 22 mai 2013, însă procesul este în curs, urmând ca o instanță să decidă dacă va fi condamnat la moarte.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.