Și-a strâns în brațe fetița până când a ucis-o, după care și-a sunat dealerul

Si-a ucis fetita
West Midlands Police

Abigail Palmer, o mamă de 33 de ani din Birmingham, și-a strâns în brațe bebelușul până când fetița a murit, pe motiv că nu mai suporta să o audă plângând. După aceea, în loc să sune la poliție, femeia și-a sunat dealerul de cocaină.

 

Femeia a fost condamnată la peste 13 ani de închisoare, fiind acuzată că și-a ucis fetița de două luni. Teri-Rae avea coastele rupte și rămăsese fără oxigen, scrie Daily Mail.

Potrivit instanței din Birmingham, deși trecuseră 15 minute femeia nu sunase la ambulanță. În schimb, și-a sunat dealerul de cocaină, în timp ce fetița sa era în stare critică.

„Ce ai fost este într-adevăr îngrozitor. Numai tu știi de ce ai agresat-o pe Teri-Rae, dar nu ne trebuie prea multă imaginație ca să ne dăm seama că ai făcut asta pentru că ea plângea. Ai încercat s-o reduci la tăcere strângând-o atât de puternit în brațe încât nu a mai putut respira”, i-a spus judecătorul.

Citește și
si-a ucis sotia
Condamnarea primită de tânărul care și-a ucis soția din gelozie, apoi a intrat în stâlp cu mașina
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Fetița a murit la doar nouă săptămâni după ce s-a născut. 

Autoritățile nu au descoperit, însă, nicio dovadă dacă femeia era sub influența drogurilor la momentul tragediei, însă în ziua respectivă și-a sunat dealerul de 23 de ori. Totodată, medicii au spus că femeia mirosea a alcool, însă ea a negat.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Doi tineri și-au ucis fiul de 9 săptămâni. Tatăl era supărat că nu poate să întrețină relații sexuale
Doi tineri și-au ucis fiul de 9 săptămâni. Tatăl era supărat că nu poate să întrețină relații sexuale

Un cuplu este acuzat că și-a ucis bebelușul de doar 9 săptămâni, după o noapte stropită cu alcool și după o dispută privind dorința bărbatului de a face sex.

Condamnarea primită de tânărul care și-a ucis soția din gelozie, apoi a intrat în stâlp cu mașina
Condamnarea primită de tânărul care și-a ucis soția din gelozie, apoi a intrat în stâlp cu mașina

Tribunalul Timiș a pronunțat sentința în cazul tânărului de 30 de ani din Gorj, care în mai 2018 și-a ucis soția pentru că l-ar fi înșelat.

Un bărbat și-a înregistrat propria moarte pe telefonul mobil. Cine era criminalul
Un bărbat și-a înregistrat propria moarte pe telefonul mobil. Cine era criminalul

Un american a fost arestat, în noapte de vineri spre sâmbătă, după ce și-a ucis vecinul, iar crima lui a fost înregistrată pe telefonul mobil al victimei.

Apel pentru cei doi copii ai tânărului ucis de urs în Harghita. Ce se va întâmpla cu animalul
Apel pentru cei doi copii ai tânărului ucis de urs în Harghita. Ce se va întâmpla cu animalul

Consiliul Județean Harghita a lansat un apel pentru ajutorarea familiei tânărului care a fost ucis de urs, în zona localităţii Crişeni, susținând că "în țara asta e mai importantă viața ursului decât cea a omului".

Recomandări
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. 

Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor
Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor

Noul pachet de ajutor american pentru Ucraina va include și rachete ghidate cu o rază de acțiune de 300 de km.  

Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu
Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu

După două luni de căutări și încă una în care au făcut campanie pentru medicul Cătălin Cîrstoiu, liderii PNL și PSD au anulat toate planurile comune pentru Primăria generală a Capitalei.