Și-a omorât fratele mai mare, după ce s-au certat de la o moștenire. ”A pus mâna pe cuţit şi s-a ambalat”

Ultimul update: Joi 16 August 2018 17:57
Data publicarii: Joi 16 August 2018 16:30
Categorie: Şocant

Un bărbat în vârstă de 32 de ani este după gratii, acuzat că şi-a ucis fratele miercuri seară, într-o localitate din judeţul Arad.

Neînţelegerile legate de o moştenire ar fi dus la această crimă între fraţi. Suspectul a fost reţinut de poliţişti.

Victima avea 45 de ani şi, deşi rudele au sunat la 112 şi au cerut ajutor, bărbatul nu a mai putut fi salvat. În seara crimei îl primise în vizită pe fratele lui mai mic. Au stat şi au băut împreună mult după miezul nopţii. La un moment dat, însă, au început să se certe, iar fratele cel mare a fost lovit cu o bâtă în zona pieptului.

Loviturile puternice i-au provocat un stop cardiorespirator. Medicii chemaţi la faţa locului au încercat să îl resusciteze, însă nu au avut cum să îl ajute. Bărbatul de 32 de ani este acuzat acum de omor.

Martori la crima din localitatea Şepreuş au fost chiar membrii familiei.

"Se înţelegeau bine numai că asta mare cu ăsta mai mic când beau se certau, se suduiau, nu aveau ochi să se vadă unul cu altul. Au mâncat, au băut şi asta mai mare era cu cuţitul în mână să meargă la tata şi ăstălalt s-a apărat şi a luat bâta”, povestește Mihaela Lingurara, sora celor doi.

"Am auzit din casă că se ceartă pentru socrul meu, a intrat în ocol, a pus mâna pe cuţit şi s-a ambalat, a înjurat şi omul meu i-a zis să stea cuminte ca nu e voie să nu meargă la socru meu că-i paralizat, l-a ameninţat şi l-a apucat de gât pe soțu şi el a luat bâta şi i-a dat una peste spate şi peste burtă”, a transmis Iuliana Jurcă, soția agresorului.

După apelul făcut la 112, la faţa locului au ajuns poliţiştii, care au început cercetările pentru infracţiunea de omor.

Pentru omor, fratele agresor riscă să ajungă la închisoare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Un pilot s-a prăbușit cu avionul peste casa sa, pentru a-și ucide soția și copilul. Cum s-a sfârșit totul
Un pilot s-a prăbușit cu avionul peste casa sa, pentru a-și ucide soția și copilul. Cum s-a sfârșit totul
VIDEO PROTVPLUS.RO
VOCEA ROMANIEI
Vocea Romaniei - sezonul 8: Cristian Alexa
Cristian Alexa este din Focsani si a incantat la Vocea Romaniei cu piesa "Billionaire" a lui Bruno Mars

07:17
VOCEA ROMANIEI
Vocea Romaniei - sezonul 8: Sorina Bica
Sorina Bica a interpretat piesa celor de AC/DC "You shock me all night long"

07:52
VOCEA ROMANIEI
Vocea Romaniei - sezonul 8: Lavinia Rusu
Lavinia Rusu a interpretat piesa "Wrecking Ball" a artistei Miley Cyrus

07:30
VOCEA ROMANIEI
Vocea Romaniei - sezonul 8: Nicoleta Oancea
Nicoleta Oancea a impresionat pe scena Vocea României și a reușit să întoarcă două scaune

04:49
VOCEA ROMANIEI
Vocea Romaniei - sezonul 8: Renate Grad
Concurenta a interpretat piesa regretatei Withney Houston "I will always love you"

06:07
VOCEA ROMANIEI
Vocea Romaniei - sezonul 8: Daria Tanasa
Daria Tansa a interpretat piesa Chrstinei Aguilera "Ain't no other man"

09:39
VOCEA ROMANIEI
Vocea Romaniei - sezonul 8: Eduard Malareu
Eduard Malareu este din Chisinau si a ales sa cante piesa "Perfect" a lui Ed Sheeran

05:23
VOCEA ROMANIEI
Vocea Romaniei - sezonul 8: Odri Barca
Odri Barca a facut spectacol total pe scena Vocea Romaniei si a intors toate scaunele

08:30
LA MARUTA
Speak si Stefania, aventuri in Las Vegas
Speak si Stefania au avut parte de momente indite in Las Vegas. Ce obiective turistice au vizitat cei doi

07:28
LA MARUTA
Andreea Esca, povesti despre fiica din Anglia
Andreea Esca a vorbit in exclusivitate despre experienta fiicei sale. Cum s-a acomodat Alexia Eram in Regat

13:11
Arhiepiscopul din Rouen Dominique Lebrun
Gest disperat al unui preot. S-a sinucis în biserică, după ce a fost acuzat de „comportament indecent”
Accident cu 4 morți și 2 răniți în Vrancea. Planul roșu a fost activat
Femeie transportată cu elicopterul SMURD la spital, după ce a fost atacată de câinele său
Un DJ londonez a fost înjunghiat mortal în timpul unei petreceri. FOTO
Fiica unui milionar a murit după ce a mâncat un sandviș, pe aeroport
Un bărbat din Alba a fost strivit de tractor. Cum s-a întâmplat tragedia
Un tânăr proaspăt căsătorit a murit după ce a plecat cu motocicleta, fără să-şi pună cască
Un tânăr proaspăt căsătorit a murit după ce a plecat cu motocicleta, fără cască
Ucis cu cuţitul de un adolescent, la nunta fratelui său. Ce consumaseră înainte
Ce a pățit o profesoară care le-a trimis elevilor de 14 ani fotografii cu ea dezbrăcată
Bărbat din Dâmboviţa, găsit mort în casă de soţia sa, cu urme de lovituri. Cine l-ar fi asasinat
Tânăr înjunghiat mortal, la o petrecere în judeţul Galaţi
Bărbat găsit înjunghiat mortal, în Vaslui. De ce nu va fi acuzat nimeni de crimă