Si-a filmat propriul accident, suferit pe autostrada. Ce s-a intamplat cu soferul. VIDEO

accident

Un video realizat cu o camera de filmat aflata pe bordul unei masini surprinde momentul producerii accidentului. Clipul a ajuns viral pe internet.

In imagini se observa cum soferul merge cu viteza pe o autostrada din Marea Britanie, iar la un moment dat acesta pierde controlul volanului si se izbeste puternic intr-un semn rutier aflat pe marginea drumului.

Din fericire, soferul a scapat ca printr-o minune, desi masina a fost serios avariata.

El a explicat politistilor ca era umeda soseaua si ca din aceasta cauza a pierdut controlul.

"Eram in drum spre Canterbury pentru ca trebuia sa iau cateva lucruri de acolo. Dintr-o data am pierdut controlul si am ajuns cu rotile in sus. Nu am avut cum sa evit accidentul. Nu imi vine sa cred ca nu am patit nimic la cat de distrusa este masina", a declarat soferul.

Citește și
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
David Beckham si fiul sau Brooklyn au fost implicati intr-un accident rutier
David Beckham si fiul sau Brooklyn au fost implicati intr-un accident rutier

Fostul international englez David Beckham si fiul sau Brooklyn au fost implicati intr-un accident rutier, sambata, in Hertfordshire, dupa ce au plecat de la baza de pregatire a clubului Arsenal Londra, informeaza telegraph.co.uk.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.