Şef de post din Hunedoara, cercetat după ce a fost filmat făcând sex

comisar prostituata
Pro TV

Un comisar de poliţie filmat când întreţinea relaţii sexuale cu o presupusă prostituată este cercetat disciplinar.

Comisarul Ancheş Adrian, şeful Secţiei 4 de Poliţie Rurală Crişcior, judeţul Hunedoara, filmat în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu o presupusă prostituată, imaginile ajungând în spaţiul public, va fi cercetat disciplinar. De asemenea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost sesizat despre o posibilă săvârşire a infracţiunii de divulgare de informaţii de serviciu secrete sau nepublice.

Potrivit unui comunicat de presă, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara a dispus declanşarea cercetării disciplinare prealabile faţă de poliţistul care a apărut în înregistrarea video redată în spaţiul public în 24 august.

"La finalizarea cercetării, se va stabili dacă poliţistul a săvârşit abateri disciplinare prevăzute de Statului Poliţistului, respectiv dacă a avut o comportare necorespunzătoare în serviciu, familie sau în societate, comportare care să aducă atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau a prestigiului instituţiei, urmând ca rezultatul să fie adus la cunoştinţa publicului", se arată în comunicatul citat.

De asemenea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost sesizat cu privire la o posibilă săvârşire a infracţiunii de divulgare de informaţii de serviciu secrete sau nepublice, faptă prevăzută de articolul 304 din Codul Penal, mai menţionează comunicatul citat.

Citește și
Motociclist Bran
Motociclistul urmărit si lovit de o mașină de poliție este și el polițist
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Joi, comisarul Ancheş Adrian a demisionat din funcţia de şef al Secţiei de Poliţie Rurală Crişcior, judeţul Hunedoara, şi va fi numit într-o funcţie ”corespunzătoare pregătirii şi experienţei sale”, a anunţat Poliţia Judeţeană Hunedoara.

Potrivit aceleiaşi surse, aspectele referitoare la conţinutul, modul şi împrejurările în care au fost făcute înregistrările video fac obiectul verificărilor dispuse de conducerea instituţiei şi sunt efectuate de Biroul Control Intern şi de Structura de Securitate din cadrul acestei instituţii.

În spaţiul public au apărut, joi, imagini cu şeful postului de poliţie din Crişcior, judeţul Hunedoara, comisarul Ancheş Adrian, filmat în timp ce întreţinea relaţii sexuale într-un presupus bordel. Îmbrăcat în haina de poliţist, comisarul apare alături de o tânără bănuită că ar practica prostituţia. În timpul partidei de sex şi a jocurilor erotice dintre el şi presupusa prostituată, poliţiştul este întrerupt de unul dintre superiori, care-i cere raportul pe ziua respectivă.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara a declanşat o anchetă, nefiind prima dată când comisarul respectiv se află în mijlocul unui scandal.

Într-o filmare apărută în spaţiul public în primăvara acestui an, Ancheş apărea alături de o femeie care-i reproşa că a bătut-o şi îi spunea să ţină volanul drept ca să nu moară cu el în maşină. Imaginile respective au fost postate pe Facebook de pe un cont care a fost închis la scurt timp, poliţistul fiind cercetat pentru expunere indecentă şi suspiciunea de a fi condus

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Polițist anchetat după ce ar fi întreținut relații sexuale cu o presupusă prostituată
Polițist anchetat după ce ar fi întreținut relații sexuale cu o presupusă prostituată

Este anchetă la Hunedoara, după ce în spaţiul public a apărut o filmare în care se observă cum un comisar ar întreţine relaţii intime cu o presupusă prostituată.

Motociclistul urmărit si lovit de o mașină de poliție este și el polițist
Motociclistul urmărit si lovit de o mașină de poliție este și el polițist

Se complică ancheta în cazul motociclistului de 23 de ani care în weekend a fost lovit de o maşină de poliţie în timpul unei urmăriri pe drumul cu serpentine dintre Bran şi Fundata.

Arestat din greșeală și eliberat după 4 zile. Calvarul prin care a trecut un ilfovean
Arestat din greșeală și eliberat după 4 zile. Calvarul prin care a trecut un ilfovean

Reţinut, arestat din greşeală şi eliberat după patru zile, prin acest calvar a trecut un bărbat din Ilfov, după ce a fost confundat cu un individ care a lovit cu maşina un poliţist şi a fugit.

Un poliţist de 27 de ani din Dolj s-a împuşcat în cap cu arma din dotare
Un poliţist de 27 de ani din Dolj s-a împuşcat în cap cu arma din dotare

Tragedie într-o comună din Oltenia.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.