Reacția prostituatelor la vestea că activitatea din Cartierul Roșu s-ar putea închide

cartierul rosu
iStock

Lucrătoarele sexuale din Cartierul Roșu din Amsterdam sunt nemulțumite de faptul că mai multe organizații creștine și feministe încearcă să blocheze activitatea din zonă pentru a proteja victimele traficului de persoane.

Multe dintre cele care lucrează în Cartierul Roșu primesc și 100 de dolari pe oră și susțin că acele campanii menite să le protejeze nu sunt necesare, scrie The Sun.

„Fără nicio îndoială, noi deținem controlul aici”, a declarat o lucrătoare sexuală de 54 de ani, care lucrează într-una din multele vitrine din Cartierul Roșu.

„Îmi place ceea ce fac și nu pentru că ar fi vorba de bani sau ar fi singura mea opțiune. Am 54 de ani, deși le spun clienților că am 45, și am câțva iubiți, dar nimic serios. Viața mea este destul de normală. Ba chiar am și o diplomă și lucrez ca asistentă”.

Pe de altă parte, reprezentanții ONG-urilor care luptă pentru închiderea acitivității din Cartierul Roșu susțin că de foarte multe ori, aceste femei sunt victime ale traficului de persoane sau devin victimele agresorilor sau ale violatorilor, susținând că este inuman ca femeile să fie expuse precum niște obiecte, în contextul în care, în Olanda, este ilegal să expui animale în vitrine.

Citește și
accident Neamt
Cod rosu de interventie dupa un accident in Piatra Neamt. O persoana a murit, iar cinci au ajuns la spital
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
De ce vor fi interzise grupurile de turiști în Cartierul felinarelor roşii din Amsterdam
De ce vor fi interzise grupurile de turiști în Cartierul felinarelor roşii din Amsterdam

Primăria din Amsterdam plănuieşte să interzică accesul grupurilor de turişti cu ghid în cartierul felinarelor roşii.

Cod rosu de interventie dupa un accident in Piatra Neamt. O persoana a murit, iar cinci au ajuns la spital
Cod rosu de interventie dupa un accident in Piatra Neamt. O persoana a murit, iar cinci au ajuns la spital

Autoritatile din Piatra Neamt au declansat Codul rosu de interventie in urma unui accident rutier produs sambata, in cartierul Valeni, in urma caruia o persoana a decedat, iar alte cinci au fost ranite.

Ciocnire violenta intr-o intersectie din cartierul bucurestean Crangasi, dupa ce o soferita ar fi trecut pe rosu
Ciocnire violenta intr-o intersectie din cartierul bucurestean Crangasi, dupa ce o soferita ar fi trecut pe rosu

Doi soferi isi numara pagubele, dupa ce au nimerit duminica noapte, in acelasi timp, intr-o intersectie din cartierul bucurestean Crangasi.
 

Recomandări
Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu
Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu

După două luni de căutări și încă una în care au făcut campanie pentru medicul Cătălin Cîrstoiu, liderii PNL și PSD au anulat toate planurile comune pentru Primăria generală a Capitalei. 

În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. 

România are cea mai mică rată de imunizare împotriva HPV din UE, deși vaccinul e gratuit pentru fete și băieți
România are cea mai mică rată de imunizare împotriva HPV din UE, deși vaccinul e gratuit pentru fete și băieți

Dacă păstram ritmul actual vom avea nevoie de cel puțin 50 de ani de acum înainte pentru ca România să atingă rata de imunizare împotriva infecției cu HPV, recomandată de Organizația Mondială a Sănătății.