Premieră pentru poliția criminalistică din România. Metoda identificării unei victime

×
Codul embed a fost copiat

Premieră pentru poliția criminalistică din România. Pentru prima dată a fost realizată o reconstrucție facială din lut pentru identificarea unei persoane găsite fără suflare lângă un pod din Oradea.

Omul ar fi fost victima unui confilict violent și a fost aruncat în răul Crișul Repede la începutul lunii august, iar recunoașterea a fost aproape imposibibilă din cauza stării avansate de degradare.

Crimă s-ar fi petrecut la începutul lunii august, spun medicii legiști. Trupul neînsuflețit a fost găsit însă pe 3 septembrie, în apă, aflat în stare avansată de degradare, ceea ce a îngreunat realizarea unui portret robot.

Comisar șef Florin Lăzău, șeful Serviciului Criminalistic IPJ Bihor: "Am încercat să urmăresc linia de contur a elementelor faciale, a formațiunilor osoase ale feței. Trebuie ținut cont însă de faptul că o reconstrucție facială este relativă, este un proces subiectiv."

Expertul portretist din Bihor a cerut și o a două opinie, așa că a trimis fotografii cu cadavrul bărbatului la București. Aici expertul în remodelare facială a realizat o adevărată premieră în domeniu - reconstrucția facială din lut.

Citește și
doliu
Caz șocant în Dâmbovița. Un tânăr a fost arestat pentru că și-ar fi ucis tatăl
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

Comisar Aurelian Bădulescu, Institutul Național de Criminalistică: "Ghidându-mă după osatură, după elementele faciale care au mai rămas. Spre exemplu, se va observa prognatismul inferior, buza de jos va acoperi puțin buza de sus, nu are dantură și asta dă o anumită imagine. "

Procurorii au stabilit că cel ucis avea între 45 și 55 de ani. Înainte să fie aruncat în apă, omul a fost lovit cu un corp dur și avea mâinile legate la spate, conform expertizei medico-legale.

Maria Cotrău, Parchetul Județean Bihor: "Moartea a fost violentă, prin înec. În zona antebratelor au fost identificate echimoze prin lovire cu și de către corpuri dure și prin comprimare, posibil în urma unei altercații sau agresiuni."

Victima era îmbracata într-o bluză de culoare roșie cu gulerul și terminația mânecilor de culoare maro, fără pantaloni sau alte obiecte vestimentare.

Cine poate oferi detalii este rugat să sune la 112.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Caz tulburător în Oradea. Procurorii cer ajutorul oamenilor pentru identificarea unei victime
Caz tulburător în Oradea. Procurorii cer ajutorul oamenilor pentru identificarea unei victime

Procurorii din Bihor cer ajutorul oamenilor în identificarea unui barbat care a fost găsit mort în urmă cu aproape o lună în apropierea unui pod din Oradea.

Caz șocant în Dâmbovița. Un tânăr a fost arestat pentru că și-ar fi ucis tatăl
Caz șocant în Dâmbovița. Un tânăr a fost arestat pentru că și-ar fi ucis tatăl

Caz tulburător la Perşinari, în judeţul Dâmboviţa. Un tânăr de 24 de ani a fost arestat preventiv pentru crimă.

Femeie din Iaşi, ucisă la o lună de la întoarcerea acasă, din Italia. Principalul suspect e soţul
Femeie din Iaşi, ucisă la o lună de la întoarcerea acasă, din Italia. Principalul suspect e soţul

Crimă într-o comună din judeţul Iaşi. O femeie de 43 de ani a fost ucisă, iar suspect este chiar soţul ei. Scandalul a pornit după ce femeia a spus că vrea să plece din nou la muncă în străinătate, căci acasă nu şi-a găsit de lucru.

Ucis cu cuţitul de un adolescent, la nunta fratelui său. Ce consumaseră înainte
Ucis cu cuţitul de un adolescent, la nunta fratelui său. Ce consumaseră înainte

Crimă la o petrecere în judeţul Galaţi. Un tânăr de 19 ani a fost ucis după ce a fost lovit în repetate rânduri cu un cuţit de un adolescent de doar 15 ani.

Recomandări
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

Pun capăt războiului și acceptă pacea, cu o condiție. Ce a cerut Hamas ca să oprească luptele cu Israelul
Pun capăt războiului și acceptă pacea, cu o condiție. Ce a cerut Hamas ca să oprească luptele cu Israelul

Un oficial de rang înalt din Hamas a declarat pentru AP că grupul islamist militant este dispus să accepte un armistițiu de cinci ani sau mai mult cu Israelul.

 

Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP
Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP

Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.